* Al doilea mare eveniment al verii după Campionatul European de fotbal, Olimpiada de la Rio s-a dovedit a fi încă o mare decepţie pentru România. Cu titlu olimpic doar la spadă, cu argint la tenis şi cu eliminări încă din grupe la handbal, românii îşi mai puneau speranţele, puţine, ce-i drept, doar în Cătălina Ponor, singura gimnastă româncă capabilă să mai concureze la standardele anului 2016. Din nefericire, clasarea pe locul şapte la bârnă şi ratarea finalei la sol nu i-au adus decât lacrimi de durere campioanei de la Atena de acum 12 ani, lacrimi care însumează nu doar tristeţea resimţită de sportiva noastră la gândul ratării unei medalii în ultima ei competiţie de asemenea nivel, ci şi lipsa de investiţii într-o disciplină în care România era, cândva, o forţă: gimnastica.
* Imediat după terminarea concursului la bârnă şi anunţarea rezultatelor finale, mulţi au spus că atât s-a putut. Ce-i drept, la ce condiţii de pregătire sunt prin România pentru gimnaste, e bine că s-a putut şi atât. Dat fiind că am avut ca reprezentant la Rio o campioană de acum 12 ani, în loc de tinere talentate, muncitoare, e un rezultat bun. Acelaşi lucru se poate spune şi despre Marian Drăgulescu, din urma căruia nu a mai venit nimic de valoare. Acum 12 ani, comentatorii de la televiziunea română le numeau pe Sandra Izbaşa şi pe Cătălina Ponor noile Nadia Comăneci. Iar astăzi, în acest sport muribund în ţara noastră, am rămas tot cu ele. Pentru că din urmă nu mai vine nimic.
* Singurele consolări ale sportului românesc la Olimpiada de la Rio rămân echipa feminină de spadă şi duoul masculin de tenis, care au reuşit să obţină medalii. De asemenea, îl putem aplauda şi pe Robert Glinţă, finalist în proba de 100 m liber la înot, pe Gabriel Sîncrăian, bronz la haltere 85 de kg, pe Mihai Nistor, eliminat cu scandal în optimi la box, dar şi pe restul sportivilor care şi-au reprezentat ţara cu mândrie. O ţară care, în ultimii ani, nu le-a mai dat nimic!
