Şi fără iubită, şi cu gâtul zgâriat

Şi fără iubită, şi cu gâtul zgâriat
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

* I-a dat de l-a julit. Manelistul Nicolae Guţă şi fosta lui iubită, Cristina, s-au împăcat pentru o singură seară, parcă doar pentru a se mai bate un pic şi a mai face niţel scandal. Invitat iarăşi la WowBiz, emisiune premiată la Radar de Media (Dumnezeu ştie de ce), cântăreţul a povestit ce s-a întâmplat când i-a cerut iubitei telefonul. "Nu sunt supărat pe ea. Sunt supărat pe ea că sunt botanist prost. Când i-am cerut telefonul a sărit la gâtul meu şi uite ce mi-a făcut", a zis Guţă, arătând spre julitura de pe jugulară. Oricum, noroc de zgârietură, că altfel nu înţelegea nimeni ce avea de zis. Adică, nu s-a supărat, dar s-a supărat, şi el e botanist prost. Adică nu se pricepe la botanică? Ce? 

* Una dintre cele mai atrăgătoare concurente din "Supravieţuitorul", Alexandra, zisă şi Şniţi, a fost eliminată de colegi şi trimisă pe Insula Exilului, acolo unde, dacă ar fi să ne luăm după regulile de luni seara, ultimul venit e primul care pleacă la duel. Păi, şi dacă pleacă o aşa concurentă, telespectatorii cu ce îşi mai clătesc ochii? La cine se mai uită ei? Mai sunt vreo două concurente foarte frumoase, e drept, dar parcă niciuna la fel de dezinvoltă şi dezinhibată. Şi, iertată fie-mi vorba, din pectorali ce fată mai poate mişca?

* Tot în categoria maneliştilor aproape linşaţi intră şi Florin Salam. De curând, artistul a anunţat că nu va mai concerta în ţară, probabil sătul de palmele cu sute de euro pe care le lua de la petrecăreţi, însă fanii săi nu au primit vestea prea bine. Potrivit ştirilor Kanal D, manelistul a primit mai multe ameninţări cu moartea, însoţite de înjurături ca la uşa cortului, motiv pentru care a decis că e mai bine să îşi ia un bodyguard. Sau mai mulţi. Fără număăăăăr! Că na, cu protecţia nu te joci, iar fanii lui Salam din străinătate au bani, nene, nu sunt sărăntoci ca ăştia de pe aici. Când pleci de la o petrecere cu mii de euro în sacoşe, ar fi bine să ai vreo doi care să te apere. Întrebarea este... salariile ălora le impozitează sau sunt cu dedicaţie? De la naşu' mare...

Citit 907 ori Ultima modificare Miercuri, 28 Septembrie 2016 19:57

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.