Un bibic cititor vehement de Viaţă Liberă mă apelează şi-mi porunceşte să scriu despre Verde. Fiindcă, zice măria sa, e sătul de Uscat. De care Uscat? – îl întreb cu literă mare. De tot Uscatul pe care-l cultivă şi-l răspândeşte cest domn homo bezmeticus! – îmi răspunde cu iniţială verzală amicul vijelios. Are dreptate, este apărătorul verdelui crud şi continuu, cum ar zice Bacovia! – îmi zic...şi-l rog să cetească ziarul de mâine, adică de azi, cum ar veni ...

În fiecare zi, ca într-un ritual sacru/magic respectat cu străşnicie, mă ia de mână şi mă duce Acolo. Drumul ne suportă cu bucurie greutatea şi şoaptele, mai ales ale ei. Drumul trece printre ultimii arbori schilodiţi şi trişti şi uitaţi ai civilizaţiei digitale. Drumul nu vrea să nu mai mergem pe el, nu vrea să nu ne mai ştie (zi de zi) de-a lungul ducerii şi întoarcerii sale nemişcate. Drumul acesta a devenit un „sine qua non”, un component al vieţii şi al morţii ...

Te doare-n fundul doamnei Veşnicia, te doare-n cotul domnului Neant... că şezi pe Schiller, pe Coşbuc, pe Nietzsche... şi eu abia mai pot să merg pe Kant!...   Ţii minte...când şedeai pe Eminescu şi eu umblam pe Shakespeare, să te văd, să te iubesc metodic, fizic, chimic... să facem treişpe-paişpe...şi prăpăd?   Ţii minte...când strigai pe Topârceanu, să te alint industrial, haihui, să ne scăldăm în cadă şi-n decadă... şi eu plângeam frumos pe Hemingway?   Ţii ...

Ieri, în cest colţ de pagină observatoare, ziceam că nu-mi mai trebuie sprijin de amantă cât mai am de suportat regimul acesta fără sare, adică până în 2075, aşa cum citesc pe cartea de identitate, recent eliberată din firidele unde se ascunde evidenţa populaţiei. Acum, dacă mai suflu încă o groază de ani, nu-i nici un bai. Dar dacă depăşesc bariera, ce mă fac? Să stau iar la coada aia proverbială? Ştiţi proverbul, nu? Pentru cei care nu-l ştiu, iată-l aşa cum l-am ...

Să spunem că...da, (nu)-i posibil să cadă la tine-n grădină, la mine-n ogradă, fiindcă o ştim, dar nu vrem dinadinsul: a fi (laolaltă) învinsa şi-nvinsul   fiinţei din centrul seminţelor care sunt râsuri şi plânsuri şi mâini şi picioare şi suflete vii...dar şi suflete moarte când nici nu mai zice şi nici nu mai arde,   când vine stăpânul cel mare cu dricul şi-o strânge şi-o suie şi-i cară nimicul şi-i strigă prohodul (naiv şi-ntr-o dungă) şi toţi muritorii ...

Şi spui că trece!...dar nu trece!...şi crezi că trece înapoi! ucide fără ezitare, nu poartă puşcă, nici cuţit, nu ţine post, nu ţine minte, nu are marţi, nu are joi, n-are mănuşi, nu are milă...e-un rău, e-un criminal plătit! (dacă încerci să-i fugi din cale, e vai de visul tău...oricum, şi-oricând te află orişiunde, şi-i tot „adio, ergo sum”!)   Nu se aude, nu se vede, nu plânge şi nu-i trist la mort, nu chiuie şi nici nu râde la naştere, nu crede-n sfinţi ...

Desigur, onoraţi cititori de rubrică fixă şi de fineţuri paradigmatice, realizaţi de unde vine parafraza din titlu. Şi, iarăşi desigur, ştiţi foarte bine ce sugerează şi cum „sună” scornitura cu nume aproape identic a munteanului Petre Ispirescu. Şi, tot la fel, vă daţi sama de imposibilitatea şi de inutilitatea naraţiunii, dar şi de farmecul remarcabil al scriselor prozatorului şi tipografului contemporan lui Mihai Eminescu. Dar nu despre asta-i vorba (astăzi) în aces ...

E linişte la mormântul lui Mihai Eminescu: lumânările ard ca nişte regine de ceară! E linişte la statuia lui Mihai Eminescu: luna-i atinge fruntea încruntată şi amară! E linişte la teiul lui Mihai Eminescu: unul mai tânăr se străduieşte să crească! E linişte în poeziile lui Mihai Eminescu: aud lăcrămare de metaforă dumnezeiască! E linişte în pădurea lui Mihai Eminescu: lacul se frământă sub nuferi şi vrea să plece! E linişte în adâncimea lui Mihai Eminescu: l ...

Întoarce-te! Nu vezi că nu ai Încotro? Nu vezi că întoarcerea-i primul şi ultimul şi singurul Încotro? Te rog să mă crezi, ai să regreţi dacă nu vrei, dacă nu vrei să înveţi să te întorci! Sunt sigur! De ce sunt sigur şi de ce-ţi spun că ai să regreţi amarnic? Deoarece nici eu nu am ascultat Vocea aceasta! Şi eu am făcut-o pe deşteptul! Şi eu am considerat că pot cuceri tot ce însemnează Bastilie, Everest, Capitoliu, Ninive! Şi eu m-am tare hărnicit şi m-am tare ...

Mă întrebi despre viaţă şi crezi că ştiu ce face, ce este, cum este şi ce se spune despre, dar nu vreau să răspund. Mă întrebi despre dumnezeu şi crezi tot la fel, dar nu vreau să răspund. Mă întrebi despre fericire şi crezi că sunt fericit, dar nu vreau să răspund. Mă întrebi despre iubire şi crezi că sunt iubit, dar nu vreau să răspund. Mă întrebi despre respect şi crezi că sunt respectat, dar nu vreau să răspund. Mă întrebi despre tot şi crezi că ştiu tot ...