Şi simt o prezenţă stranie-n odaie cum trece prin aer, prin lucruri, prin vreme, prin timp şi prin gândul că poate fi cine aş vrea chiar să fie aici, să mă cheme alături, acum, la o cană cu apă şi-un dulce cuvânt din cireşe amare, la vorbă înceată, puţină şi clară ca plânsu-n irisuri de nu-mă-ui-ta-re! Stranie, dar blândă ca plânsul vioarei uitate prin volburi să cânte-n aminte la greieri când noaptea învăluie crucea şi nu se mai văd cele două cuvinte pe ca ...

Dacă moare, suntem de acord s-o vârâm în pământ, mâine, după utrenie. Lăsăm Fetiţa în ghearele agoniei şi ne retragem (resemnaţi) în marile sau micile dormitoare ale indiferenţei şi laşităţii şi neputinţei noastre. Fiindcă eu nu pot suporta să văd cum intră moartea-n căţea, cum intră moartea în păsări, cum intră moartea în oameni, cum cotrobăieşte moartea prin tot şi prin toate. Cică ne retragem să ne dăm cu părerea despre ticăloşi, despre nemernici şi ...

Credem că moare. N-are cum să reziste, cum să supravieţuiască. Nu are nici o şansă. Picioarele din spate-i sunt inerte. Mârâie şi lăcrămează. Se uită la mine şi la mecanicul Culiţă. Parcă cere ceva. Parcă nu cere ceva. Realizăm că moartea Fetiţei este iminentă. Dăm din umeri şi aşteptăm să închidă ochii. Ne pregătim de îngropare. Prin grija stăpânului cu păr alb şi cu gaură neagră-n buget, căţeaua are loc de veci în grădină, lângă Azorică şi lângă ...

Ce mult vă rog!... haideţi (cu toţii) în agora!... să fiţi acolo... (negreşit!)... la făr-un sfert!... până la fix, priviţi adânc, pe fiecare, în ochi!... la fix, începe ultimul concert! Hai, vă aştept, veniţi aproape, mai aproape, veniţi în faţă, n-ochii mei, lângă lumini!... luaţi, nu daţi!... e un concert fără bilete, fiindcă toţi (ceşti voi) sunteţi foarte puţini!... (!?şi mână stângă n-aşteptarea celei drepte, şi mână dreaptă n-aşteptarea celei s ...

Iată cum sună "Nişte câini" de-ai lui Petrache Neculai, doi frumoşi pe care i-am văzut şi i-am trecut prin ochii şi sufletul lui Serghei Esenin: "Fără milă, dis-de-dimineaţă,/ i-a zdrobit tramvaiul pe-amândoi.../ traversau spre Patria cealaltă,/ să-şi oprească foamea la gunoi!/ Mama lor murise sfâşiată/ de alţi câini flămânzi ca şi ai săi,/ când îi învăţa să se ferească/ de tramvaie şi de oameni răi!/ Şi mă uit încet, cu neputinţă,/ pe fereastra care dă ...

Moto: "Un suflet rănit se vindecă la umbra unui alt suflet rănit"                                                            (Vasile Sevastre Ghican) Mă duc la moară, negreşit... sunt gata, sunt în căruţă şi mă latră câinii de dor, de foame... simt şi ei, sărmanii, singurătatea şi-aşteptarea pâinii! Este aproape, este şi departe... (am şi curaj, dar mă încearcă frica)... i-acolo, peste tot, i-aici, i-acuma... ş ...

Moto: "Adevărul, chiar şi împăiat, este mai sfânt ca minciuna"                                                            (Vasile Sevastre Ghican) Am curaj să cred că sânt o părere a mea, a ta, a lui... şi a oricui are cuvinte şi curaj să priceapă cum "nu-i" nu este şi cum "este" nu-i, cum "altfel" este "aşa" în cealaltă parte a fiecăruia dintre noi, cum "aici" este "acolo", şi invers, şi cum "acum" este în sine "ap ...

Pe strada Frunzei, faţă în faţă cu Apusul şi spate-n spate cu domnul Damian... (omul care a plătit o basculantă plină cu lemne şi un sac plin cu găini, dar a trecut un an şi mărfurile n-au mai ajuns în bătătură)... stă bojdeuca lui Petrache Neculai. Acesta-i un sapiens mecanic, electric, i/real, manual, elegant.. .un focar de smerenie şi tandreţe, un zăcământ de pace şi iubire, o comoară, un săritor când bate clopotul de viaţă şi de moarte... Şi, printre mii şi mi ...

Moto: "Se face frig, deodată, în Sahara,/ îngheaţă apa, brusc, în dromader,/ în plină zi se face bună seara/ şi în Poet apune leru-i ler!// Şi-ngroapă ora clipele în sete,/ şi oazele fac apă la genunchi,/ Poetul scrie (pe nisip) sonete,/ cu genele în formă de triunghi!// Morganele au părăsit poteca,/ în strigăte se face inutil.../ (este închis la editura Meca).../ şi manuscrisul moare infantil!" (anonim folk)   Ce aer şi năvală de unghiuri ascuţite pe linia subţire ...

Domnule Mihai Eminescu, Astăzi, în fiecare an, femeia tatălui tău chiar începe să te nască. Şi chiar reuşeşte. Nu plângi. Nici măcar nu scânceşti. Că eşti prea deştept şi prea frumos pentru lumea aceasta... şi ştii foarte bine cât ai să suferi mai târziu, drept pentru care îţi păstrezi lacrimile să-ţi fie de ajuns şi de folos atunci. Tu ştii că plânsul adevărat înnobilează jurul şi jurul jurului tău. Numai tu poţi şti că doar plânsul adevărat este cea ma ...