Centru medical de permanență în comuna Nicorești

Miercuri, 10 Iulie 2024 10:51 | Publicat în SĂNĂTATE
La Nicorești se va da în folosință un centru medical de permanență, a cărui construcţie a început în 2017, cu ajutorul unei finanțări obţinute prin Programul  Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL), în valoare de 5,7 milioane de lei.Proiectul a avut un parcurs sinuos, ba chiar s-a împotmolit la un moment dat, fondurile epuizându-se, iar construcția a fost continuată și recepționată abia din 2022. Centrul ar fi trebuit deschis încă de anul trecut, dar, din nou, proiectul ...

Mult așteptata rețea de apă de la Rediu devine realitate

Marți, 09 Iulie 2024 13:44 | Publicat în SATUL
Proiectul comunei Rediu de înființare a unei rețele de alimentare cu apă potabilă a fost scos la licitaţie. Finanțarea este asigurată de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Programul Naţional de Investiţii "Anghel Saligny". Investiţia guvernamentală se ridică la peste 15,5 milioane de lei, contribuția bugetului local fiind de 535.000 de lei. Proiectul va fi derulat în intravilanul și extravilanul localităților Rediu și Plevna.Un alt proiect, ...

SUA menține programul de rachete nucleare Sentinel

Marți, 09 Iulie 2024 15:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Pentagonul a anunţat că va menţine programul de rachete nucleare Sentinel, în ciuda costurilor mari, deoarece îl consideră "esenţial" pentru securitatea naţională a Statelor Unite, informează EFE.Departamentul Apărării a informat că programul, care urmăreşte modernizarea şi crearea unui nou sistem de rachete balistice intercontinentale, va costa 140,9 miliarde de dolari, ceea ce reprezintă o creştere de 81 la sutî faţă de investiţia estimată în 2021. În ciuda acestei cre ...

Acord de mediu pentru relansarea proiectului „FAST Danube”

Miercuri, 10 Iulie 2024 07:00 | Publicat în SOCIETATE
Unul dintre cele mai importante proiecte pentru îmbunătăţirea condiţiilor de navigaţie pe sectorul comun româno-bulgar al Dunării, "FAST Danube", în care este implicată și Administrația Fluvială a Dunării de Jos (AFDJ) Galați, a primit recent Acordul de Mediu din partea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului (ANPM). Proiectul "Îmbunătăţirea condiţiilor de navigaţie pe sectorul comun Româno - Bulgar al Dunării - FAST DANUBE" este amplasat între Porţile de Fier I ...

Valul de căldură continuă

Marți, 09 Iulie 2024 11:53 | Publicat în EVENIMENT
În zilele următoare, în întreaga ţară valul de căldură va continua și se va intensifica, iar Administrația Națională de Meteorologie a emis un nou Cod galben de caniculă pentru tot teritoriul. Mai mult, Bucureștiul și nouă județe din sudul și vestul României vor fi, miercuri, sub avertizare Cod portocaliu.Temperaturile maxime vor fi de 33-37 de grade și local de 38-39 de grade în regiunile sudice. Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) v ...

Unde sunt amplasate radarele

Miercuri, 10 Iulie 2024 00:00 | Publicat în AUTO
Astăzi, 10 iulie, radarele Poliției Rutiere vor fi amplasate, în municipiul Galați, pe străzile Marea Unire, Combinatului și George Coșbuc. În județ, șoferii prezenți pe șosele vor fi monitorizați pe DJ 251, în comunele Schela și Pechea, iar pe DN 25, pe raza localităților Șendreni și Piscu. Pe DN 26, radare se vor afla la Tulucești și Frumușița, iar pe DE 581, la Munteni. ...

ACS Vânători, câștigătoarea Ligii a V-a

Marți, 09 Iulie 2024 11:44 | Publicat în SPORT
Duminică s-au disputat meciurile ultimei etape a Ligii a V-a de fotbal, competiție desfășurată la nivelul județului nostru. În cel mai important meci, liderul ACS Vânători a întâlnit-o pe Sporting Galați, joc găzduit de terenul sintetic din Complexul Sportiv "Dunărea". În ciuda diferențelor de poziții în clasament, întâlnirea a oferit echilibru și multe faze interesante, precum și multe goluri. Scorul a fost deschis de tânăra echipă gazdă, Sporting, prin Gheorghiță, e ...

Remember. Louise Abbéma (1853-1927)

Miercuri, 10 Iulie 2024 11:00 | Publicat în MAGAZIN
Louise Abbéma, pictoriță, sculptoriță și designer francez din Belle Époque, s-a născut pe 30 octombrie 1853, la Étampes, Seine-et-Oise. A început să picteze la o vârstă fragedă și a studiat sub îndrumarea unor importanți pictori ai perioadei. Prima recunoaștere a lucrărilor ei a fost la vârsta de 23 de ani, când a pictat un portret al artistei Sarah Bernhardt. De-a lungul timpului, și-a expus lucrările la Salonul din Paris și la World Columbian Exposition din Chicago. S- ...

Remember. Alphonse Colas (1818-1887)

Joi, 11 Iulie 2024 10:37 | Publicat în MAGAZIN
Alphonse-Victor Colas, pictor și profesor de artă francez, s-a născut pe 25 septembrie 1818, la Lille, Franța. S-a înscris la École des Beaux Arts de Lille, în 1834. În 1842, reprezentarea sa despre martiriul Sfântului Laurențiu i-a adus o bursă pentru a studia la Roma. Până în 1848, a călătorit în toată țara, studiind lucrările vechilor maeștri. În 1856, a devenit profesor de pictură la Lille. A fost unul dintre cei mai de seamă pictori de biserici ai timpului său, real ...
Matei Cazacu, istoric și scriitor, s-a născut pe 11 iulie 1946, la Sinaia. În 1964, a absolvit Liceul "Spiru Haret" din Bucureşti, iar în 1969 a obţinut licenţa la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. A plecat ilegal din România în 1973 și s-a stabilit în Franța. În 1979, a obţinut, la Universitatea Paris I Sorbonne Panthéon, titlul de doctor în istorie şi civilizaţie bizantină şi postbizantină.A fost cercetător și profesor la diverse instituții acade ...