Țării, mai puțin cărbune!

Luni, 30 Octombrie 2023 13:00 | Publicat în ECONOMIE
Producţia de cărbune net a României a totalizat, în primele opt luni ale acestui an, peste 1,715 milioane de tone echivalent petrol (tep), fiind cu 15,2 la sută (308.600 tep) mai mică faţă de cea din perioada similară din 2022, potrivit INS. În perioada menţionată, România a importat 150.500 tep cărbune, cu 186.900 tep (55,4 la sută) mai puţin faţă de cantitatea importată anul anterior în acelaşi interval. Potrivit Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză, producţia d ...

Noua listă de produse cu adaos comercial plafonat

Luni, 30 Octombrie 2023 09:30 | Publicat în ECONOMIE
Guvernul a aprobat vineri actul normativ prin care se prelungeşte cu 90 de zile limitarea adaosului comercial la unele alimente de bază şi se adaugă noi produse pe lista existentă. "Având în vedere că urmează perioada de iarnă, când cheltuielile cu utilităţile în locuinţe şi gospodării se majorează, şi ţinând cont de faptul că în perioada sărbătorilor de iarnă nevoia de consum creşte, iar bugetul destinat cumpărăturilor vizează cu preponderenţă achiziţia de alime ...

Valoarea coșului minim pentru un trai decent

Luni, 30 Octombrie 2023 13:30 | Publicat în ECONOMIE
Valoarea coşului minim de consum pentru un trai decent pentru o familie formată din doi adulţi şi doi copii este de 9.978 de lei pe lună, raportat la luna septembrie 2023, în creştere cu 15,2 la sută faţă de septembrie 2022, arată datele publicate de Fundaţia "Friedrich Ebert România" şi Syndex România. De asemenea, pentru o familie de doi adulţi şi un copil, valoarea coşului minim este de 8.205 lei pe lună, pentru o familie de doi adulţi fără copii, de 6.162 lei pe lună, ...
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat că va inspecta personal podul peste Dunăre care face legătura între zona Galați - Brăila şi Tulcea, lucrare la care, în ultima perioadă, au fost raportate mai multe probleme de ordin tehnic. Ultima dintre aceste probleme la podul inaugurat cu fast în această vară, în prezența celor mai înalte oficialități ale statului, constă într-o serie de fisuri apărute, se pare, în blocurile de ancoraj. Aceste blocuri de ancoraj sun ...

Vin vremuri grele pentru deținuții care consumă droguri

Luni, 30 Octombrie 2023 12:00 | Publicat în JURIDIC
Moda scrisorilor "parfumate" cu droguri, care constituiau principala cale de introducere a stupefiantelor în penitenciare, este pe cale să apună Deținuții vor fi obligați să își citească corespondența în încăperi speciale, numai în prezența unui angajat al unității. Se va introduce testarea antidrog, pe lângă cea pentru alcool. Totodată, deținuții vor beneficia de o serie de avantaje și relaxări, care să le permită o mai ușoară reintegrare socială după eliberare. ...

CSM Arcada, victorie cu emoții

Luni, 30 Octombrie 2023 11:00 | Publicat în SPORT
Meciul al treilea din actuala ediție a Diviziei A1 de volei masculin dintre CSM Arcada și Steaua s-a încheiat cu succesul echipei noastre, cu scorul de 3-2 (23-25, 25-20, 25-22, 16-25, 15-10), rezultat care aduce doar două puncte pentru campioni. Era de așteptat ca riposta bucureștenilor să fie dârză și așa a și fost. Întâlnirea a debutat cu Steaua mai vizibilă în joc, care s-a menținut în avantaj, chiar și cu 5 puncte. Gazdele au reușit egalarea în primul set abia la 22. Fi ...

Oțelul s-a întors în zona remizelor

Luni, 30 Octombrie 2023 08:30 | Publicat în SPORT
Gruparea gălățeană Oţelul a ajuns la cel de-al zecelea rezultat de egalitate în campionat, al doilea consecutiv de la reluarea competiției Oțelul a făcut 1-1 cu FC Hermannstadt, sâmbătă, pe teren propriu și pare că a revenit în zona rezultatelor de egalitate, fiind lider detașat la acest capitol. Gălățenii n-au făcut o partidă prea reușită cu sibienii, dar chiar și-așa au fost echipa mai bună și puteau să obțină un rezultat favorabil, dacă ar fi avut mai mult noro ...

Argint la ”Naționalele” de haltere de la Bascov

Duminică, 29 Octombrie 2023 17:00 | Publicat în SPORT
HALTERE. La Complexul Sportiv de la Bascov au avut loc întrecerile Campionatului Național de haltere pentru seniori. Clubul Dunărea (antrenori Marin Otinceanu și Nicolae Mihai) a prezentat un singur sportiv în competiție - Denis Marian Banu. Acesta a concurat la categoria +109 kg și a cucerit medalia de argint la "smuls" (121 kg) și avut două clasări pe locul IV, la "aruncat" și total. Pe locul patru s-a clasat și Igor Pavalachi (CSS Galați - antrenor Mariana Toma), cu un total de 2 ...

United, eliminată din Champions League

Duminică, 29 Octombrie 2023 13:04 | Publicat în SPORT
Gălățenii de la United au pierdut cel de-al treilea meci al grupei, cu Laval (Franța), scor 4-10, astfel că au ratat șansa de a trece mai departe în faza Elite Round a Champions League la futsal (performanță atinsă în sezonul anterior). În meciul de sâmbătă seară, golurile gălățenilor au fost reușite de Crăciun, Araujo, Dudău și Cojocaru. United a încheiat grupa pe locul 4, după ce în celelalte meciuri a obținut un egal cu Dobovec (3-3) şi a pierdut drastic cu Benfica ...

Lecţii de competenţe digitale, la Biblioteca "V.A. Urechia"

Duminică, 29 Octombrie 2023 12:04 | Publicat în Regional
Biblioteca Judeţeană "V.A. Urechia" continuă să ofere servicii în sprijinul comunităţii localeAstfel, gălăţenii fără competenţe digitale pot învăţa cum să folosească tableta sau smartphone-ul, cum să comunice pe WhatsApp, cum să beneficieze de serviciile de pe Ghişeul.ro şi ce facilităţi oferă reţelele de socializare.Biblioteca a făcut public un orar al sesiunilor de instruire, de luni, 30 octombrie, până vineri, 3 noiembrie 2023, pe zile şi ore. De exemplu, luni vo ...