Din colecţia "Cele mai frumoase poezii rămase tablou" POEM FĂRĂ TEAMĂ [dosarele Z]

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

(!) şi dac-ar fi să batem ţurca înc-o dată
şi să fugim cu zmeul vesel pe câmpii,
ne-ar plânge mama de alean şi bucurie
şi tatăl nostru ne-ar cânta despre copii (!)

(!) şi dac-ar fi să batem poarca pe costişă
şi să fugim după sticleţi şi popândăi,
s-ar duce mama să ne spună la bunica,
s-ar duce tata să ne spună la ai săi (!)

(!) şi dac-ar fi să mergem iară către şcoală
şi s-ascultăm de cel mai bun învăţător,
mama ne-ar face turte, burcă şi covaşă,
tata ne-ar face lună plină, somn uşor (!)

(!) şi dac-ar fi să nu mai fie niciodată
tot ce a fost sub semnul marelui mereu,
am înţelege ce ne-a spus mama şi tata:
să n-aveţi teamă, că aveţi un dumnezeu (!)

Citit 4652 ori Ultima modificare Miercuri, 20 Aprilie 2022 23:08

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.