Şarpe umplut cu mere (dincoace şi dincolo de ură)

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Moto: "Încă din Paradis,

            Eva şi-a procurat câteva perechi de papuci în plus"

                                                     (Vasile Sevastre Ghican)

 

!niciodată...nici o dată/ nu pot fi adam deştept:

şarpele umplut cu mere/ este cel mai şarpe drept!

 

!totdeauna...nici o dată/ eva nu mi-a fost aproape:

şarpele umplut cu mere/ duce-mă peste cinci ape!

 

!niciodată...nici o dată/ nişte puncte de vedere

n-or să-mi pună la-ndoială/ şarpele umplut cu mere!

 

!totdeauna...nici o dată/ nu-i la poartă interzis:

şarpele umplut cu mere/ dă de styx...şi dă de scris!

Citit 7903 ori Ultima modificare Luni, 04 Noiembrie 2013 15:58

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.