Pe linia vieţii din palmele voastre
alunecă sarea, alunecă grâul...!...
Toţi sunteţi eterni (cu globule albastre)
şi pietre pe care mai curge pârâul!
Iar singurătatea vi-i cal de povară,
vă umblă (prin poduri) stafii elegante...!...
Nu vreţi să ajungă (pământul) de-ocară
când sufletul vostru se mută în plante!
Şi trec peste voi, amăgindu-vă anii,
cristale de brumă şi boabe de rouă...!...
Prea/sfinţi, prea/contabili vă numără banii,
în loc să vă spună de ce nu mai plouă!
Nici sarea, nici slova, nici lacrima nu mi-i
străină de tot ce sunteţi (fiecare)
pe linia vieţii, prin spatele lumii...
şi (cât se mai poate) cu lumea-n spinare!
