Teodora Miron

Teodora Miron

Prins cu aproape cinci kilograme de bijuterii pe bancheta maşinii

Sâmbătă, 23 Iunie 2018 00:00 | Publicat în JURIDIC
Un echipaj din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Folteşti  - I.T.P.F. Iaşi a oprit în trafic o autoutilitară marca Mercedes Sprinter, înmatriculată în Republica Moldova, condusă de cetăţeanul R. Moldova, D. V., în vârstă de 50 de ani. În urma controlului efectuat asupra mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au descoperit, în bancheta destinată şoferului, 4.970 grame bijuterii din metal alb (inele, brăţări, cercei, pandantive, lănţişoare), presupuse ...

Condamnare fără confiscare, o apă de ploaie

Sâmbătă, 23 Iunie 2018 00:00 | Publicat în EDITORIAL
După două amânări, judecătorii de la înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au pronunţat joi după-amiază o primă decizie în dosarul lui Liviu Dragnea. Astfel, preşedintele Camerei Deputaţilor a primit o condamnare de trei ani şi şase luni închisoare, asta după ce doi dintre cei trei judecători din complet au anulat şi sentinţa de doi ani cu suspendare pe care liderul politic o are în dosarul „Referendumul”. Pe lângă această condamnare, cei doi judecători (al treilea ...

Trei ani și șase luni ÎNCHISOARE CU EXECUTARE pentru LIVIU DRAGNEA

Joi, 21 Iunie 2018 18:30 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Trei ani și șase luni închisoare cu executare pentru Liviu Dragnea. Magistraţii instanţei supreme l-au condamnat, joi, 21 iunie 2018, pe Liviu Dragnea, la trei ani şi șase luni de închisoare cu executare în procesul angajărilor de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman, în care e acuzat de instigare la abuz în serviciu. Decizia nu e definitivă. Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au anulat pedeapsa cu suspendare, de doi ...

PRECIZĂRI: Activitatea furnizorilor de servicii medicale, reglementată prin ordin al CNSAS

Vineri, 22 Iunie 2018 07:00 | Publicat în SĂNĂTATE
CNAS a precizat că, printr-un ordin al preşedintelui instituţiei, va fi stabilită procedura de transmitere în sistemul informatic a serviciilor acordate în această perioadă, precum şi a serviciilor aferente lunii mai, care nu au putut fi raportate în luna iunie de furnizorii de servicii medicale ale căror certificate digitale au ajuns la limita de valabilitate. "Deoarece unele case de asigurări de sănătate au semnalat că în Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate (P ...

Prelevare de organe la Spitalul de Urgenţă din Galaţi. Prin donare, există viaţă după moarte

Vineri, 22 Iunie 2018 00:02 | Publicat în SĂNĂTATE
Poate cea mai grea decizie, pentru un aparţinător, este să hotărască, în momentul cumplit al despărţirii de cineva drag, dacă să ajute sau nu alţi oameni. Un astfel de gest mărinimos a fost făcut şi de familia unui bărbat în vârstă de 46 de ani din Bârlad, care a ajuns la Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei” Galaţi cu un traumatism grav la cap. Deşi decizia de a semna actele de donare a fost, cu siguranţă, foarte grea, mai ales că asta înseamnă să acce ...

Inconştienţă la volan. Un şofer a fost prins circulând cu 212 km/h | VIDEO

Joi, 21 Iunie 2018 15:30 | Publicat în JURIDIC
Un bărbat în vârstă de 48 de ani, din Galaţi, a rămas fără permis de conducere pentru 90 de zile şi are de plătit o amendă de 1.450 de lei. Asta după ce a fost depistat de poliţiştii de la rutieră circulând cu viteza de 212 km/h pe DN 25, între localităţile Independenţa şi Braniştea. Imediat după ce aparatul radar a înregistrat această viteză, pe un drum cu limită de viteză de 90 km/h, şoferul inconştient a fost tras pe dreapta şi sancţionat. “Conducătorul a ...

UPDATE | Mii de oameni au protestat în întreaga ţară, nemulţumiţi de modificările aduse legilor Justiţiei

Vineri, 22 Iunie 2018 14:00 | Publicat în SOCIETATE
Aproximativ 100 de gălățeni au protestat, miercuri după amiază, 20 iunie 2018, pe esplanada din fața Prefecturii. Oamenii au ieșit în stradă pentru a-și arăta nemulțumirea față de modificările aduse la Codul Penal și Codul de Procedură Penală. Pentru a arăta că nu vor renunța curând la proteste, câțiva gălățeni au instalat două corturi pe esplanadă, iar pe ele au lipit afișe cu mesaje pentru politicieni. ”Am ieșit în stradă pentru că nu suntem de acord cu modi ...

Patru pui de barză au fost salvaţi de pompieri

Joi, 21 Iunie 2018 05:00 | Publicat în SOCIETATE
Operaţiune de salvare la înălţime, în localitatea Smârdan. Pompierii gălăţeni au fost solicitaţi să intervină pentru a salva patru pui de barză, rămaşi orfani după ce mama lor a fost ucisă de grindina de vineri noapte. Cei care au solicitat ajutor au fost localnicii, care au constatat că cei patru pui de barză riscă să moară de foame. În urma apelului făcut de localnici, mai mulţi voluntari de la o asociaţie de protecţia animalelor şi un echipaj de pompieri au mers la ...

Ajutorul social nu se mai dă pe ochi frumoşi

Joi, 21 Iunie 2018 07:00 | Publicat în SOCIETATE
Deputaţii au adoptat, miercuri, un proiect de lege prin care dreptul la ajutor social încetează în cazul refuzului unui loc de muncă oferit. Decizia a fost luată cu 274 de voturi ''pentru'', patru ''împotrivă'' şi două abţineri. Camera Deputaţilor este for decizional în cazul acestui proiect de lege, iniţiat de patru parlamentari ALDE. "Refuzul unui loc de muncă oferit sau refuzul de a participa la serviciile pentru stimularea ocupării forţei de muncă şi de formare profesiona ...

Cu pistolul în buzunar, juca barbut în faţa blocului

Miercuri, 20 Iunie 2018 23:00 | Publicat în JURIDIC
Grupa de Intervenţie rapidă din cadrul Poliţiei Locale Galaţi a fost direcţionată, în urma unei sesizări primite prin numărul scurt 0236/955 la dispeceratul instituţiei, pe strada Podul Înalt, unde s-a reclamat faptul că un grup numeros de tineri practică jocuri de noroc (barbut). La faţa locului, la vederea autospecialei instituţiei, în jur de 20 tineri au dispărut prin fugă printre blocuri. Oamenii legii au făcut verificări în zonă, în urma cărora l-au depistat pe numit ...
Pagina 287 din 761