
Teodora Miron
Trei deţinuţi din Penitenciarul Galaţi, actori pe scena Teatrului Nottara
Marți, 28 Noiembrie 2017 03:00 | Publicat în CULTURA
Trupa de teatru „TOTEM” a Penitenciarului Galaţi, compusă din trei persoane private de libertate, clasificate în regim închis, au urcat pe scena Teatrului Notarra pentru a interpreta piesa de teatru de păpuşi „Prostia omenească”.
Evenimentul s-a desfăşurat în cadrul celei de-a noua ediţie a Festivalului „Dana Cenuşă – Descătuşare prin cultură”, Penitenciarul Galaţi fiind selecţionat să participe, la deschiderea festivalului, alături de alte patru unităţi de d ...
VOLUNTARII Poliţiei Locale îşi încep activitatea de Sf. Andrei
Luni, 27 Noiembrie 2017 11:00 | Publicat în SOCIETATE
Poliţia Locală Galaţi a ales cele 20 de persoane care vor lucra ca voluntari în cadrul instituţiei. Astfel, după procedura de selecţie care a avut loc la nivelul instituţiei, pe data de 30 noiembrie 2017, cu începere de la ora 14,00, voluntarii vor participa la o şedinţă de instruire, la care vor fi prezenţi şi poliţiştii locali care vor fi în dispozitiv la Serbările Galaţiului şi la manifestările dedicate Zilei Naţionale a României. După instruire, voluntarii vor pleca p ...
PSD şi-a respins propria propunere de modificare a legilor justiţiei
Sâmbătă, 25 Noiembrie 2017 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Majoritatea PSD-ALDE din Comisia specială a Parlamentului pentru legile justiţiei a respins în şedinţa de vineri propriile modificări aduse la Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor. Astfel, parlamentarii PSD şi ALDE au votat să îşi abroge toate modificările privind procedura de numire şi revocare din iniţiativa legislativă, iar Preşedintele României va rămâne parte a ambelor proceduri, exact aşa cum prevede legea în prezent.
Membrii comisiei conduse ...
La Colegiul Naţional Vasile Alecsandri, Aniversare de 150 de ani cu urări de revedere peste alţi 150!
Sâmbătă, 25 Noiembrie 2017 00:03 | Publicat în EDUCAŢIE
Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri” din Galaţi a sărbătorit, într-un cadru festiv, împlinirea a 150 de ani de existenţă. La eveniment au participat atât ministrul Educaţiei Naţionale, Liviu Pop, cât şi ministrul Cercetării şi Inovării, gălăţeanul Puiu Lucian Georgescu, cât şi prefectul Gabriel Panaitescu, preşedintele Consiliului Judeţean, Costel Fotea, dar şi alţi oficiali.
Evenimentul a început în curtea Colegiului, unde Arhiepiscopul Casian al Dunării de Jos ...
UPDATE | ALTERCAȚIE în trafic, din cauza unei șoferițe începătoare | VIDEO
Vineri, 24 Noiembrie 2017 16:30 | Publicat în JURIDIC
UPDATE, vineri, 24 noiembrie 2017 | În urma vizionării filmării postate pe un site de socializare, în care este surprins un incident în trafic, produs la intersecţia străzii Aurel Vlaicu cu bulevardul George Coşbuc, incident despre care aţi putut citi pe site-ul ziarului nostru, poliţiştii Compartimentului Investigaţii Criminale din cadrul Secţiei 4 s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de de tulburare a ordinii şi liniştii publice.
Astfel, din prime ...
USR contestă legalitatea Comisiei "Iordache"
Joi, 23 Noiembrie 2017 19:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Uniunea Salvaţi România (USR) a depus, joi, 23 noiembrie 2017, la Curtea Constituţională, o sesizare de neconstituţionalitate cu privire la Hotărârea de înfiinţare a Comisiei speciale pentru legile Justiţiei, condusă de Florin Iordache. USR consideră că "PSD-ALDE a acordat Comisiei speciale atribuţii ilegale, care, potrivit Regulamentului celor două Camere, revin Comisiilor juridice permanente, pentru a scurta la maxim timpul de dezbatere şi de adoptare a modificărilor legilor J ...
Negocieri la poarta Combinatului
Joi, 23 Noiembrie 2017 03:00 | Publicat în ECONOMIE
Mai mulţi angajaţi din cadrul ArcellorMittal s-au întâlnit ieri, la poarta instituţiei, cu liderul Sindicatului Solidaritatea, Gheorghe Tiber, pentru a participa la o consultare privind contractul colectiv de muncă. Ţinând cont că negocierile contractului colectiv de muncă sunt în toi, liderul de sindicat a vrut ca oamenii să îşi expună dorinţele cu privire la majorările salariale, dar şi ce aşteptări au ei de la viitorul contract. Gheorghe Tiber a anunţat că va face un doc ...
Solistul Carla’s Dreams a divorţat
Duminică, 26 Noiembrie 2017 11:00 | Publicat în MAGAZIN
Solistul Andrei Tarus are succes în carieră cu proiectul Carla’s Dreams, însă nu şi în viaţa particulară. Artistul a divorţat de soţia lui, cu care are un copil. Se spune că nu poţi avea în acelaşi timp succes şi în profesie, şi în viaţa particulară. Exagerat sau nu, cazul se aplică pentru mai multe nume cunoscute din showbizul românesc sau internaţional. Cum ajung pe culmile succesului, ceva se întâmplă în viaţa lor particulară, astfel încât ajung ori la despăr ...
Ellie White şi-a schimbat look-ul pentru noul său clip
Sâmbătă, 25 Noiembrie 2017 14:00 | Publicat în MAGAZIN
Ellie White şi Tom Novy, unul dintre cei mai populari DJ şi producători din lume, au lansat "Take it", un remake al piesei care făcea furori în topurile muzicale în urmă cu 11 ani. Cei doi artişti au înregistrat noua variantă a hitului vara aceasta, când Tom Novy a vizitat România, cu prilejul Festivalului "Untold".
Pentru noul videoclip, Ellie White a recurs la o schimbare de look, mizând în premieră pe o coafură afro, ce a necesitat patru ore de execuţie. "Pe Tom îl cunosc d ...
Zona seismică activă a Galaţiului, sub lupa specialiştilor
Miercuri, 22 Noiembrie 2017 08:00 | Publicat în SATUL
Localitatea Izvoarele din judeţul Galaţi a ajuns celebră în 2013, după ce peste 400 de cutremure, care au fost resimţite în zonă, i-au băgat în sperieţi pe localnici. La vremea respectivă, oamenii acuzau firma petrolieră care face extracţii în zona Schela. Specialiştii au vorbit, însă, de la început, despre o activitate seismică naturală, care nu are nicio legătură cu extracţiile de petrol.
După patru ani, specialiştii de la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare ...