Teodora Miron

Teodora Miron

Noiembrie plin de concerte / OCS, Trooper, Luna Amară şi Celelalte Cuvinte, la Galaţi

Vineri, 04 Noiembrie 2011 16:00 | Publicat în MAGAZIN
Sâmbătă, la club Zodiar va avea loc un concert susţinut de trupa „Omul cu Şobolani”. Trupa se află într-un turneu de promovare a noului album, intitulat „Retro” şi va poposi şi la Galaţi. Rezervările pentru concert se fac direct la club.Trooper, una dintre cele mai îndrăgite formaţii de rock din Romania, va avea o toamnă încărcată. Trupa a lansat cel de-al şaselea album de studio, intitulat „Voodoo”, iar gălăţenii pot asculta piese de pe acesta în cadrul concer ...

Unde ne petrecem sărbătorile de iarnă?

Vineri, 04 Noiembrie 2011 15:55 | Publicat în MAGAZIN
Chiar dacă afară soarele încă ne face pe plac şi încălzeşte atmosfera, trebuie să ne aşteptăm ca din zi în zi să apară vremea urâtă. Adică se apropie iarna. Ştim că suntem încă în plină criză şi când ne gândim la concediul de vară pe care l-am petrecut pe acasă sau pe la rude la ţară chiar că ne întristăm. Dar, agenţiile de turism au scos deja la iveală oferte pentru sărbătorile de iarnă. Şi, dacă aruncăm un ochi printre oferte vom trage concluzia că ne ...

Timp de două zile - A doua ediţie a Târgului Apicol

Vineri, 28 Octombrie 2011 00:00 | Publicat în EVENIMENT
* Expoziţia apicolă va fi deschisă până duminică la ora 14,00 * Concurs de degustat mierea  Începând de sâmbătă, de la ora 8,00, se va deschide, la halele Agro-Dunărea, a doua ediţie a Târgului Apicol din Galaţi. Organizat la iniţiativa lui Matei Saizu, un apicultor gălăţean, târgul va fi deschis sâmbătă până la ora 17,00 şi duminică între 8,00 şi 14,00. „Am fost la foarte multe târguri de profil în ţară. Sunt 40 de organizaţii de apicultori acreditate î ...

Petrece pescăreşte la… Blue Acqua

Vineri, 28 Octombrie 2011 00:00 | Publicat în MAGAZIN
Eşti înnebunit după peşte şi vrei să retrăieşti o experienţă din Delta Dunării petrecută cu mult timp în urmă? Vrei să mănânci ceva gustos şi să petreci câteva clipe alături de cei dragi într-o atmosferă intimă şi plăcută? Ei bine, poţi să ai parte de toate acestea la restaurantul Blue Acqua (fostul restaurant „Pescarul”), situat pe Faleza Superioară a Dunării. Noi deja am făcut o vizită şi vă spunem, cu mâna pe inimă, că totul arată ca la carte. Iar bu ...

Să muncim în România

Joi, 27 Octombrie 2011 00:09 | Publicat în EDITORIAL
În fiecare dimineaţă, pe drumul spre serviciu avem marea „plăcere” de a fi prăfuiţi de măturătorii de la Ecosal sau de la RER. Ei îşi încep teoretic programul dis-de-dimineaţă, dar, cum ritmul de muncă nu este impus, nu reuşesc să termine de măturat străzile nici până spre ora 11,00. De ce ne supărăm oare? Oamenii îşi fac treaba şi nu ar trebui să ne plângem, că doar, în urma lor, cel puţin teoretic, rămân străzi şi trotuare curate. Am stat odată să văd c ...

Avocatul vedetelor în luptă cu procurorii gălăţeni

Miercuri, 26 Octombrie 2011 00:00 | Publicat în JURIDIC
Avocatul Cătălin Dancu, supranumit de presă „avocatul vedetelor” a depus o plângere la CSM împotriva procurorului Sorin Cărare de la DIICOT – Serviciul teritorial Galaţi. Dancu îl acuză pe Sorin Cărare de exercitarea cu rea-credinţă, abuzivă, a atribuţiilor de serviciu, folosirea în mod nelegal a autorităţii sale publice şi exercitarea de presiuni şi ameninţări. Plângerea lui Dancu a ajuns atât la CSM, cât şi la procurorul general al României şi la DIICOT – Str ...

Ziua porţilor deschise la Palatul de Justiţie

Marți, 25 Octombrie 2011 00:00 | Publicat în JURIDIC
Cu ocazia Zilei Europene a Justiţiei Civile, care va fi sărbătorită anul acesta pe 25 octombrie, instanţele gălăţene vor organiza o manifestare de tipul „uşilor deschise”. Cu această ocazie, toţi cei interesaţi sunt invitaţi la Palatul de Justiţie, pentru a se familiariza cu structura, organizarea şi funcţionarea instanţelor. În cadrul manifestărilor, justiţiabilii vor putea vedea condiţiile de muncă ale judecătorilor şi personalului auxiliar, se vor putea familiariza ...

Gălăţeni păcăliţi - „Vreau banii înapoi de la Bene Travel”

Vineri, 21 Octombrie 2011 00:00 | Publicat în EVENIMENT
Ziarul „Viaţa liberă” a scris de mai multe ori despre problemele gălăţenilor care au încercat să îşi cumpere bilete de avion sau de autocar pentru plecarea din ţară prin firma Bene Travel. Revenim asupra subiectului cu un nou caz. Doamna Petrica a vrut să plece în Franţa şi a mers la firma Bene Travel pentru a-şi cumpăra bilet. „Am mai mers de două ori cu ei şi a fost totul în regulă. De aceea m-am şi dus la ei să îmi iua bilet. Am plătit 90 de euro pe 29 august, i ...

Criminalul de la Suceveni a fost arestat

Luni, 17 Octombrie 2011 16:31 | Publicat în EVENIMENT
Ieri, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi au solicitat instanţei de judecată arestarea preventivă a inculpatului Ionel Cucu, din Suceveni, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor. Ionel Cucu este cel care a fost reţinut duminică pe baza de ordonanţă pentru că şi-a ucis în bătaie concubina Magistraţii Tribunalului Galaţi au admis cererea procurorilor şi au dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 29 de zile. Din probatoriul admin ...

Trei maşini şi peste 1000 de pachete de ţigări confiscate la frontieră

Luni, 17 Octombrie 2011 14:00 | Publicat în EVENIMENT
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galaţi-Rutier împreună cu inspectorii vamali au efectuat în perioada 15 – 17 octombrie, controale asupra participanţilor la trafic. Cu ocazia acestor controale au fost descoperite ascunse şi nedeclarate în bagajele personale sau în locuri special amenajate la autoturismele cu care circulau 20.980 ţigarete (1.049 pachete de ţigări) de diferite mărci cu timbru de Republica Moldova şi Ucraina.Ţigările în valoa ...
Pagina 674 din 761