
Teodora Miron
Secţia Medicală 1 din cadrul Spitalului de Urgență Galați, închisă din cauza coronavirusului
Miercuri, 01 Aprilie 2020 15:10 | Publicat în SĂNĂTATE
Secţia Medicală 1 din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei” Galaţi a fost închisă. Decizia a fost luată după ce o pacientă internată aici a fost diagnosticată cu coronavirus. Astfel, 29 de cadre medicale au fost trimise acasă, în izolare, iar pe Secţia Medicală 1 nu se mai fac internări. Se va face dezinfecţie, iar noi măsuri se vor lua după ce va ieşi şi rezultatul testului făcut unei alte paciente, care a intrat în contact direct cu femeia diagnos ...
Contract lipsă, amendă sigură
Miercuri, 01 Aprilie 2020 02:00 | Publicat în JURIDIC
În cadrul verificărilor efectuate în vederea soluţionării unei sesizări, poliţiştii locali din cadrul Serviciului de Protecţie a Mediului au constatat că o societate comercială nu avea încheiat contract cu operatorul licenţiat în municipiul Galaţi să desfăşoare activitatea de salubrizare, pentru colectarea, transportul şi depozitarea deşeurilor municipale, generate la punctul de lucru situat pe bulevardul Geoge Coşbuc. Operatorul economic a fost sancţionat contravenţional, ...
”Un ordin de ministru nu poate ţine medicii la spital”
Marți, 31 Martie 2020 18:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a afirmat, luni seară, că nu a dat niciun ordin de ministru referitor la persoanele care demisionează din sistemul sanitar, pentru că ”nu un ordin de ministru face un cadru medical să rămână, să lupte în prima linie”. ”Asigurarea cu echipament dă încredere oamenilor să rămână şi să lupte”, a declarat Tătaru, precizând că se fac eforturi pentru dotarea cu echipamente de protecţie. Ministrul Sănătăţii a precizat că mai sunt ...
La Cadastru, contact cu publicul doar prin poştă, telefonic şi on-line
Miercuri, 01 Aprilie 2020 10:00 | Publicat în SOCIETATE
Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Galaţi anunţă că, până la finalizarea stării de urgenţă, programul cu publicul este suspendat, în scopul prevenirii şi limitării răspândirii noului coronavirus.Astfel, primirea sesizărilor, petiţiilor şi memoriilor se va face prin corespondenţă, folosindu-se mijloacele de comunicare electronică sau poştă, până la ridicarea restricţiilor impuse de autorităţi pe durata stării de urgenţă.De asemenea, solicitanţii pot ...
2.245 de persoane infectate şi 79 de decese
Marți, 31 Martie 2020 20:00 | Publicat în SĂNĂTATE
Grupul de Comunicare Strategică a anunţat că până marţi, la ora 13,00, pe teritoriul României, au fost confirmate 2.245 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 220 au fost declarate vindecate şi externate (81 la Bucureşti, 55 la Timiş, 20 la Iaşi, 16 la Caraş-Severin, 11 la Constanţa, 10 la Prahova, 7 la Dolj, 5 la Braşov, 4 la Cluj, 4 la Galaţi, 2 la Bihor, 1 la Brăila, 1 la Mureş, 1 la Neamţ, 1 la Alba, 1 Ar ...
Suceava, primul oraş care intră în carantină totală
Marți, 31 Martie 2020 17:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Ministrul de Interne Marcel Vela a anunţat, luni seară, adoptarea Ordonanţei Militare 6 care stabileşte carantinarea municipiului Suceava, unde sunt aproape 600 de cazuri de infectare cu coronavirus. Alte opt comune din judeţul Suceava au intrat, de asemenea, în carantină, iar restul comunelor sunt considerate zone de siguranţă. Iată ce prevede Ordonanţa Militară nr. 6.
Art.1 - Se instituie pe perioada stării de urgenţă, măsura de carantinare în municipiul Suceava şi în zona ...
Nerespectarea carantinei atrage şi răspunderea penală
Marți, 31 Martie 2020 18:00 | Publicat în JURIDIC
Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Bogdan Despescu, a anunţat, luni seară, noi reguli pentru transportul aerian, dar şi noi măsuri împotriva persoanelor care nu respectă regimul izolării la domiciliu sau plasarea în carantină. Noile reguli au fost cuprinse în Ordonanţa Militară nr. 5, pe care o regăsiţi mai jos.
Art.1 - (1) Se prelungeşte măsura suspendării zborurilor efectuate de operatori economici aerieni spre Spania şi din Spania către România, pentru ...
Cod Galben de vreme deosebit de rece, până miercuri dimineața
Luni, 30 Martie 2020 22:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Meteorologii au emis o atenţionare Cod Galben de ninsori moderate cantitativ, valabilă până miercuri dimineaţa, în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, în sudul Transilvaniei, nord-vestul Munteniei şi în vestul şi nordul Olteniei şi sudul Banatului. Fenomenele vizate sunt: ninsori moderate cantitativ, strat de zăpadă local consistent, temporar viscol în zona montană înaltă. „În intervalul menţionat, în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, în sudul Transilvaniei, nord- ...
Peste 10 milioane de lei pentru şapte spitale
Luni, 30 Martie 2020 19:30 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Acţionariatul Hidroelectrica, unul din cei mai mari producători de energie din România, a aprobat luni, în cadrul unei şedinţe extraordinare, sponsorizarea unui număr de şapte instituţii medicale, cu unităţi de primiri urgenţe, cu suma totală de 10,03 milioane lei, decizia fiind luată ca urmare a situaţiei de risc excepţional pentru sănătatea publică generată de răspândirea noului coronavirus, şi în contextul creşterii constante a numărului confirmat de persoane infecta ...
România a depășit pragul de 2.000 de persoane infectate. Suceava, primul oraș care intră în carantină
Marți, 31 Martie 2020 00:05 | Publicat în EVENIMENT
România va intra, începând de astăzi, în scenariul 4 în lupta împotriva răspândirii coronavirusului. Ministrul de Interne Marcel Vela a anunţat, luni seară, adoptarea Ordonanţei Militare 6 care stabileşte carantinarea municipiului Suceava, unde sunt aproape 600 de cazuri de infectare cu coronavirus.
”Instituirea măsurii de carantinare asupra municipiului Suceava, comune din zona limitrofă şi o zonă de protecţie asupra unor unităţi administrativ teritoriale din Suceava”, ...