Ce serios e omul acesta!... Unii spun că-i bun ca pâinea caldă. Alţii spun că-i bun de pus pe rană. Unii - că-i mană cerească. Alţii - că-i băiat de treabă. Şi tot aşa: că-i de-al nostru, că-i fără egal, că-i săritor, că-i cel mai tare şi cel mai înţelegător... Dar sunt şi mangafale care-l vorbesc pe la spate, care folosesc suduituri şi cuvinte contondente pe adresa domnului Nicolae Cristea, negustor leit Take, Ianke ori Cadâr (nu contează care dintre ei)...! Ce ser ...

Nici vesel ÅŸi nici trist, bădia Gheorghe pleacă în fiecare dimineaţă, cu noaptea în cap, la muncă; nu la serviciu, zău! Are sau nu are de-ale gurii în traistă, nu contează. Ia hârleÅ£ul, lopata ÅŸi târnăcopul pe umăr, îşi face o ţâră de cruce ÅŸi porneÅŸte spre răsărit, parcă mereu spre răsărit; ori, poate, aÅŸa mi se pare mie. Are de mers, nu jucărie: în fiecare zi, 5-10 kilometri încolo, ÅŸi tot la fel încoace, chiar mai mulÅ£i, uneori! Åži muncă, tată, nu glumÄ ...

Demult, cam pe la începuturile dezrădăcinării, stau în gazdă pe strada Spătarului. Stau şi fumez de rup cerul şi pământul. Fumez Mărăşeşti (Marlboroşeşti, cum le ziceam atunci). Fumez şi citesc Mizerabilii, dar şi Fecioarele despletite, şi Unsprezece elegii... Stau într-o cameră mititică, tocmai în fundul ogrăzii. Iarna, nu fac foc. N-am lemne. Stau aşa. Mă încălzesc de la fum şi de la lumânare. Că nu aprind becul. Iau gologani puţini şi mititei. Şi nu-mi ajung ...

Cică ţelina are proprietăţi miraculoase. Amanta mea nu ştie nimic despre însuşirile acestei plante care, iată, se poate consuma în orice stare şi cu orice, cu tot cu frunze, cu tot cu oase, cu tot cu sânge, în borş, în salată, în dorul lelei, în ciuda celor carnivori şi a celor care nu-i înghit pe fitofagi. Amanta mea pune de toate în cămară. Pune şi ţelină, adică. Drept pentru care, într-o amiază de toamnă fără calciu, mă trimite în piaţă să caut şi să cump ...

L-am văzut pe Tilică. E un motan simpatic şi foarte serios. Frumos, adică. Şi destul de mare, ca dimensiuni. Doamna Maria-Gherghina Enciu e stăpâna lui. În jur, destulă armonie. Nu poţi zice, nici măcar nu poţi bănui că aici s-a petrecut ceva aproape tragic, aproape ieşit din comun!... Tilică ţine foarte mult (aproape mai mult decât omeneşte) la nea Ion, soţul doamnei Gherghina. Nu se ştie de ce (sau poate se ştie) motanul nutreşte aversiune faţă de stăpâna lui, deşi ...

Cât e ziua de mare, ea doarme. Nu doarme cât e ziua de mică, pentru că (în perioada asta) ea e plecată. Şi cred că-i firesc să mă întreb: oare ce face (pe-ntuneric) doamna mea? Desigur, am căutat-o mereu! cu lacrimi şi bolnăvicioasă curiozitate am căutat-o! să văd cum doarme şi unde doarme, am căutat-o! să văd ce face şi cum face, am căutat-o! să văd cum arată! să văd ce este!... Desigur, o pot compara cu (ce cacofonie!) regina nopţii! numai asta se deschide (toată ...

Sigur că da: mâine dimineaţă, omul de cretă albastră se ridică de pe asfalt şi se duce s-o caute pe fata care l-a desenat. Se ridică încet, să nu tulbure liniştea (şi bagajul) sapienşilor afumaţi şi amorţiţi şi adormiţi. Apoi, de la bază până la vârf, se uită la propria-i alcătuire. Se uită să constate dacă-i tot, dacă nu-i lipseşte vreun substantiv, chiar dacă fata din cub l-a făcut cam într-o parte, dar l-a făcut frumos, înalt, cu ochi albaştri, cum a văzu ...

Vreau să beau niÅŸte coniac. Una sută de mililitri. Cică-i foarte bun ÅŸi chiar ieftin coniacul Metaxa, mai ales când îl plăteÅŸte vestala Erato, mai ales la restaurantul de pe partea stângă (cum te duci de la inelul de rocadă spre bacul de Zaclău, vizavi de parcul aÅŸezat ÅŸi trist lângă râpa stadionului Dunărea...ÅŸi pe partea dreaptă, alături de  cooperativa/banca BelÅŸugul, cum vii de la Dunăre ÅŸi vrei să ajungi la ne/uitatul Ultimul Leu). AÅŸadar, plin de poftă ÅŸi ...

Şade pe genunchi şi desenează pe asfalt. Desenează un om. Cu cretă îl desenează. Desenează şi este foarte frumoasă. Şi seamănă cu aşteptarea. Seamănă leit, nu aşa, doar oleacă şi doar de ochii lumii care trece pe lângă ea, încolo şi încoace, spre nicăieri. Cu începutul aşteptării seamănă, deoarece aceasta nu a avut şi nu are amiază şi asfinţit. Are ochi mari şi rari şi amari, are gene lungi până în depărtarea minunată a corăbiilor încărcate cu nibelung ...

Cu nişte şolduri mari şi impunătoare, cu o faţă albă, netedă şi foarte atent întreţinută, dar şi cu un zâmbet bine confecţionat şi frumos afişat pe drumurile pline de colb ale satului, ţaţa Anica se bucură de o aleasă grijă din partea omului/bărbatului ei, Ion Nadă. Pe lungimea şi lăţimea şi adâncimea şi înălţimea acestui splendid picior de plai, Ion Nadă-i cunoscut mai ales după poreclă. Rădeştenii (că despre Rădeşti ne aducem aminte acum şi aici) îi s ...