* Liceul „Spiru Haret” şi o seară dedicată dramaturgiei * „Cel mai rar animal din România e dramaturgul” *
Datorită profesoarei Mariana Chiriţă, drumul dramaturgului Paul Everac a trecut prin Tecuci. După o vizită la Muzeul „Hortensia Papadat Bengescu” de la Iveşti, unul dintre cei mai jucaţi dramaturgi de dinainte de Revoluţie a petrecut o seară, sâmbătă, însoţit de soţia sa, la Liceul Teoretic „Spiru Haret” din Tecuci.
Şcoală frumoasă, cu adevărat modernă după cum se arată ochiului şi cum ne-a arătat-o profesoara Rodica Cristovici, directoarea şcolii, „Spiru Haret” a găzduit cercul metodic pentru liceele tecucene cu un nume potrivit pentru epoca pe care o trăim: „Lumea ca teatru, teatrul ca lume”. Sau, după numele propus de cunoscutul dramaturg, „85 de minute cu Paul Everac”.
Gazdele au pregătit un material bogat la mape: desluşiri despre structurile teatrale, o istorie a curentelor scenice de la antici până azi, prezentări ale dramaturgilor români contemporani (din care nu lipsea musafirul de seară, cel care se autodefinea la un moment dat, prin ´92, drept „reacţionar”), ba chiar şi teatru filmat.
Neîncăpătoare pentru producţia variată adusă de Paul Everac (teatru, proză, pamflete, epistole), seara a decurs ca un dialog cu dramaturgul, care a reînviat o tradiţie, cea a lecturilor, citind chiar, întreagă, una dintre piesele sale scurte. Dar şi povestiri, un pamflet şi una dintre scrisorile sale strânse într-un volum: la cererea publicului, nu cea adresată lui Pleşu sau primarului Băsescu, ci una către Vadim Tudor, care îl atacase la un moment dat veninos pe dramaturg.
Printre alţii, i-au pus întrebări invitatului elevele prezente, profesoara şi autoarea de cărţi Nicoleta Crânganu, inspector pentru Limba română la Inspectoratul Şcolar Judeţean, profesorii Marcela Ciobănov, Luminiţa Marteş, Liliana Maxim, Vicenţiu Badiu, gazetarul Iancu Aizic de la „Observator T” din Tecuci.
Peste 2.000 de personaje
La 85 de ani, Everac arăta neobosit sâmbătă. A lăsat doamnei sale alegerea textelor pe care urma să le citească. Lumea descrisă în cele citite: exclusiv cea comunistă. În geantă, mai multe volume noi (patru cărţi editate anul trecut), pe care a şi acordat în final autografe. Ne-a avertizat că nu le vom găsi în librării. Aşa cum, de la plecarea lui Dinu Săraru din fruntea Naţionalului bucureştean, nu i se mai montează piesele.
Doamna profesoară Chiriţă l-a prezentat pe invitatul serii: „O operă cuprinzătoare, profundă şi diversă, care numără peste 150 (!) de piese de teatru şi peste 2.000 de personaje”.
Soţii Everac au transformat o comună din Argeş într-un centru cultural: „Într-o lume nebună şi pragmatică, domniile lor au investit suflet şi bani şi muncă şi au realizat la Podu Dâmboviţei, de-a lungul deceniilor, tabere de creaţie, un ansamblu de sculpturi, festivaluri de teatru şi concursuri de poezie”.
Cu modestie, autorul a replicat că laudele aduse au luat-o înaintea faptelor: „Mă întreb ce-o să se mai spună la înmormântare, la panegiric. Care nu-i departe…”
Dramaturgul: mai puţin de unu la un milion…
Prolificul autor deplânge starea dramaturgiei: „Când acasă acolo la mine întreb un vizitator «Care vi se pare cel mai rar animal din România?», unii zic «vulturul pleşuv», alţii «egreta»… Şi spun: «Nu-i adevărat! Cel mai rar animal din România e dramaturgul.» Şi vă spun şi proporţia: noi avem 22 de milioane de locuitori, dar v-aş ruga să-mi spuneţi dumneavoastră 22 de dramaturgi trăitori acum şi-o să vedeţi că proporţia este mult mai gravă decât unul la un milion!”
Piese româneşti: de la 75 la sub 1 la sută
„Piesa românească piere de pe scena românească, aşa cum piere din pieţele româneşti puiul, făina, zahărul, untul românesc şi sunt aduse de prin alte părţi, dacă nu mai bune, mai ieftine…” La fel de „ieftine” i se par dramaturgului, fost director general al Societăţii Române de Televiziune TVR în 1993-`94, spectacolele de umor îndoielnic de prin televiziuni şi asediul erotismului de prost gust pe scene mari şi sub bagheta unor regizori de renume.
„Vine vremea să ne întrebăm cu ce-o să ne mai exprimăm noi prezenţa noastră în această lume, care va fi mesajul nostru ontologic, dacă nici în manifestările de suflet pe care le comportă arta, inclusiv arta dramaturgică, nu-şi găsesc locul meritat. Cândva, mai de curând (înainte de Revoluţie, n.n.), prezenţa piesei româneşti pe scenele noastre era obligatorie. Şi chiar la o proporţie considerabilă: 75 la sută! Sigur că a venit şi multă maculatură, dar până la urmă s-au ales câteva piese…”
Vom mai vorbi însă şi altă dată despre cele petrecute sâmbătă la Tecuci.
Comentariu foto: Patriarhul dramaturgilor a publicat anul trecut 4 cărţi, una de teatru
