* Vineri, în jurul orei 14.00, prin grija Prea Sfinţitului Casian al Dunării de Jos, vor păşi oaspeţi dragi * Racla cu Sfintele Moaşte va fi la închinare inclusiv luni, 28 septembrie *
Vineri, la Catedrala Episcopală a Galaţilor, va fi reluată lecţia muceniciei întru Hristos, iar cei care ne vorbesc despre sfinţenie, despre tăria de a-L mărturisi pe Fiul lui Dumnezeu cu preţul vieţii, sunt Sfinţii de la Niculiţel. Sfintele Moaşte ale celor patru mucenici au fost descoperite în anul 1971, când în urma unei ploi torenţiale, Dumnezeu a voit să dea mărturie despre “lecţia muceniciei” susţinută de martirii lui Hristos la începutul celui de-al IV-lea veac. În 1971, la Niculiţel, Sfinţii şi-au scos trupurile afară de sub pământul “împurpurat” de sângele martirilor creştini.
Cercetările arheologilor au constatat că e vorba de Moaştele Mucenicilor lui Hristos - Zoticos, Attalos, Kamasis şi Filippos, despre care sursele scrise - martirologiile “siriac” şi “ieronimian” - relatau că au pătimit la începutul veacului al IV-lea. Sunt prăznuiţi pe 4 iunie şi odihnesc la Mănăstirea “Cocoş”, de peste Dunăre.
Tot în 1971 au fost scoase la iveală şi alte mărturii materiale care sunt argumente palpabile despre existenţa vieţii creştine pe cel mai vechi pământ românesc, în fosta Scythie Minor, Dobrogea de astăzi, vecina Eparhiei Dunării de Jos. Bazilica descoperită la Niculiţel are “trei nave şi o absidă semicirculară (altarul)”. Sub nivelul criptei sunt trupurile altor doi mucenici necunoscuţi de noi după nume, dar cu siguranţă cunoscuţi de Hristos.
Valoarea unei Bazilici
“Valoarea acestei bazilici constă în cripta sa (martiryon) aşezată sub altar, scrie părintele Mircea Păcurariu, în Istoria Bisericii Ortodoxe Române, volumul I. În interiorul criptei s-a descoperit o ladă mortuară care a servit ca mormânt colectiv, adăpostind osemintele a patru martiri…”
Din inscripţiile de pe pereţii de-a dreapta şi de-a stânga criptei sunt menţionate, în limba greacă, numele celor care odihnesc întru vecie şi priveghează la nemurirea sufletului românesc: Zoticos, Attalos, Kamasis şi Filippos, cu precizarea (pe peretele din stânga) “Martiri creştini”.
Arheologii şi teologii creştini sunt de părere că Biserica descoperită la Niculiţel a fost ridicată pe trupul unei alte bisericuţe mai vechi. “Sub nivelul criptei martirice, au fost descoperite resturi dintr-un mormânt martiric mai vechi, destinat adăpostirii moaştelor a doi martiri necunoscuţi”, reţinem din aceeaşi sursă.
La Niculiţel, alături de trupurile celor doi martiri necunoscuţi au mai fost găsite două vase de ofrandă şi o placă de gresie pe care sunt inscripţionate cuvintele: “Aici şi acolo (se află) sângele de martiri”.
Părintele Mircea Păcurariu susţine că cei doi mucenici necunoscuţi au pătimit pe la mijlocul veacului al III-lea, în vremea lui Decius (249-251). Şi conchide renumitul istoric contemporan: “Se pare că aceştia sunt cei mai vechi martiri dobrogeni, poate din timpul persecuţiei lui Decius”. Şi această mărturie este un alt argument că încă din primele veacuri după Hristos, după Răstignirea, Învierea şi Înălţarea la Cer a Mântuitorului, după formarea Bisericii lui Hristos, viaţa creştină în pământul românesc din Scythia Minor a fost una reală, vie; că Biserica s-a ridicat pe trupul martirilor creştini care L-au mărturisit pe Hristos cu preţul vieţii veşnice.
Cei mai mulţi cercetători consideră că martiriul Sfinţilor de la Niculiţel a avut loc pe la 303 sau 304, în vremea împăratului Diocleţian; alţii duc acest moment în vremea lui Liciniu, care deşi - în înţelegere cu împăratul creştin Sfântul Constantin cel Mare - a semnat Edictul de la Milan (din 313) prin care Biserica creştină intra în legalitate, la ceva timp a reluat persecuţiile împotriva creştinilor. Astfel, unii istorici consideră că Mucenicii de la Niculiţel ar fi pătimit pe la 319-324, în vremea lui Liciniu.
Oricând s-ar fi petrecut acest episod însângerat din istoria creştinismului, el este un motiv ca şi noi să jertfim puţin din timpul nostru şi să venim zilele acestea la întâlnirea cu Sfinţii de la Niculiţel care mâine, în jurul amiezii, vor trece Dunărea, la Galaţi. Doar întâmpinându-i creştineşte vom da şi noi mărturie despre dăinuirea Bisericii lui Hristos, înscriind o filă importantă în istoria Dunării de Jos, parte a istoriei românilor.
Între 25 şi 28 septembrie, invitaţie la pelerinaj
Prezenţa la Galaţi în aceste zile a Moaştelor Sfinţilor de la Niculiţel, prilejuite de ridicarea în rang a Episcopiei Dunării de Jos la cel de Arhiepiscopie, continuă într-un anume fel “lecţia muceniciei”, lecţie la care Vrednicul nostru Păstor de suflete - Prea Sfinţitul Casian - ne ivită şi ne cheamă de două decenii.
E important să răspundem chemării Sfinţilor şi a Arhiereului nostru şi de această dată, pentru că cine nu a înţeles că adevărata viaţă creştină este în Biserică, la rugăciune, în comuniune cu Sfinţii lui Hristos, nu a înţeles nimic din chintesenţa Evangheliei.
