Diana Nour şi-a vernisat prima expoziţie personală

Diana Nour  şi-a vernisat prima expoziţie personală
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Cu numai câteva zile înainte de a pleca la Universitatea Coventry (Marea Britanie), unde a fost admisă cu bursă la arte plastice, Diana Nor, proaspătă absolventă a Liceului de Artă, şi-a vernisat prima sa expoziţie la Muzeul de Istorie, în cadrul proiectului „Interferenţe culturale” lansat de Muzeul de Artă Vizuală din Galaţi.

Pe lângă directorii celor două instituţii culturale, Cristian Căldăraru şi Dan Basarab Nanu, au participat la eveniment foştii profesori ai Dianei, veniţi să-şi susţină discipolul, colegii şi prietenii.                                                    

De ce s-a făcut această expoziţie la Muzeul de Istorie ne-a lămurit amfitrionul Cristian Căldăraru: „După ce acum două săptămâni am participat la Simpozionul «Interferenţe culturale», la tabăra de artă plastică de la Celic Dere, unde au fost invitaţi reprezentanţi ai tuturor instituţiilor de cultură din Galaţi, iniţiatorul proiectului, Dan Nanu, vine şi-mi propune să facem la Muzeul de Istorie pe baza acestui parteneriat o expoziţie personală a unei proaspete absolvente a Liceului de Artă. Am fost bucuros să găzduiesc lucrările Dianei într-un spaţiu unde am deschis expoziţia care marchează 70 de ani de la înfiinţarea Muzeului de Istorie”.

Iniţiatorul proiectului, Dan Basarab Nanu, a ţinut să povestească despre performanţele care au dus la deschiderea unei expoziţii personale la o vârstă când mulţi artişti nici nu visează la aşa ceva:

„La numai trei luni de la absolvirea liceului, Diana Nour reuşeşte să verniseze prima sa expoziţie. Ea a câştigat o bursă la o universitate din Marea Britanie  pe baza acestor lucrări pe care le vedeţi expuse aici, deci pe forţe proprii, nu pe banii părinţilor. Bineînţeles, ea este creaţia profesorilor pe care i-a avut la Liceul de Artă din Galaţi, ale căror stiluri se regăsesc în lucrările ei. Marea şansă a Dianei e însă că nu copiază, ci interpretează profesorii în stilul propriu.  Îşi aduce omagiul maeştrilor ei Liliana Negoescu şi David Sava, dar în acelaşi timp ştie să aibă acea doză de unicitate plastică”.

O istorie personală, un start reuşit

Liliana Negoescu, profesoara Dianei, susţine că aceasta a fost o elevă serioasă şi că, alături de premiile pe care le-a luat la diverse concursuri, participările la expoziţiile de grup, dar şi expoziţia personală abia deschisă îi creează încă de la o vârstă fragedă o mică istorie personală, care garantează un start reuşit.  

Profesorul David Sava a lăudat-o şi i-a urat succes: „Să faci prima expoziţie la numai trei luni după terminarea liceului este un act de mare curaj.   Mie mi-au trebuit trei ani după absolvirea facultăţii. Însă, performanţa nu aşteaptă o anumită vârstă. Să nu uite niciodată că succesul se construieşte prin suferinţă”.

Vasile Neagu – cel care i-a fost profesor de desen - a fost cel de-al treilea mentor prezent la vernisaj: „A  fost o elevă foarte serioasă şi i-a plăcut ceea ce face. Trebuie să ţină cont că oriunde în lume, la orice facultate, important e să lucrezi cât poţi, nu cât ţi se cere. Să nu se compare cu nimeni, ci cu capacităţile şi puterea ei de muncă”.

La final, foarte emoţionată, Diana Nour le-a mulţumit profesorilor care au ajutat-o să atingă asemenea performanţe, colegilor şi prietenilor şi celor doi iniţiatori ai proiectului prin intermediul căruia a avut ocazia să iasă la rampă – Cristian Căldăraru şi Dan Basarab Nanu.

Citit 1288 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.