Profesorul Mihai Brăilescu a fost gălățean prin naștere. Și-a petrecut copilăria și a învățat în valea orașului, apoi la Colegiul Național„Vasile Alecsandri”. În anul 1965 a absolvit Facultatea de Istorie-Filosofie a Universității „Alexandru Ioan Cuza”, din Iași, și a debutat în învățământ la Școala din Șivița. În anul 1969 a venit în Galați, prin concurs, iar după câteva luni a fost promovat inspector școlar pentru disciplina Istorie la Inspectoratul Școlar al Județului Galați, funcție deținută până în anul 1990, când a obținut, tot prin concurs, catedra de Istorie de la Colegiul Naționl „Vasile Alecsandri”.
În luna noiembrie 1990 i s-a încredințat funcția de inspector școlar general, pe care a deținut-o până în anul 1993, când a revenit la catedră, la Colegiul Național „Vasile Alecsandri”. În perioada 2000-2006 a fost director adjunct al colegiului, pentru încă trei ani, până în 2009, la catedră, după care a ieșit la pensie. A ieșit la pensie după 44 de ani de activitate, dintre care 30 în funcții de conducere și 14 la catedră.
Mihai Brăilescu a fost o istorie vie a învățământului gălățean, la dezvoltarea căruia a contribuit din plin. „M-am simțit mai bine în funcția de inspector școlar de specialitate, decât în cea de inspector școlar general”, într-o perioadă în care „s-a înlocuit un sistem cu multe lacune” cu unul în care „libertatea a fost confundată cu lipsa de ordine și libertinajul”, în anul 1990. Reformarea învățământului românesc devenise o temă de casă, rezolvabilă, după unii, foarte rapid. Inspectorul general Brăilescu și-a păstrat însă luciditatea și echilibrul, punând frână unui entuziasm debordant Într-un interviu pe care mi l-a acordat în aprilie 1991 preciza că „învățământul se reformează din mers”, „această reformă va dura mai mulți ani”, într-un echilibru absolut necesar „între febrilitatea celor care așteaptă minuni și munca tenace a celor angajați direct în munca școlară”. Au trecut de atunci peste 25 de ani, iar problema reformării învățământului este și astăzi de actualitate. Mai mult, inspectorul general considera că „investițiile în învățământ se cer sporite, întrucât numai cu bune intenții vom ilustra adagiul Ex nihilo nihil”. Referitor la predarea istoriei în școală, Mihai Brăilescu glosa cu amărăciune: „decât să faci istoria într-o oră pe săptămână și să iasă spoială, mai bine nu mai facem deloc”.
L-am cunoscut pe profesorul Brăilescu în diferite ipostaze: la catedră, predând elevilor istoria, stând în spatele clasei, ca inspector școlar, la prezidiu, patronând corpul de inspectori școlari, de directori de școli sau de profesori de istorie, conferențiind la diferite manifestări științifico-metodice în domeniu, participând la acțiuni culturale organizate în urbea noastră. L-am întâlnit adesea la Biblioteca „V.A. Urechia”, spunându-mi cu mândrie, cu satisfacție: „De lectură nu mă voi despărți niciodată. Aici n-am ieșit la pensie”. În toate aceste ipostaze am recunoscut un profesionist desăvârșit, slujind cu devoțiune școala, un om calm, echilibrat, analitic, realist, care impune oricui respect, un om cu un umor sănătos, pilduitor.
Profesorul Brăilescu a fost un familist convins, și-a iubit cu tot sufletul familia, soția Maria, excelentă profesoară de limba și literatura română, fiul Adrian, medic, nora Anita, profesoară de limba și literatura română, și nepotul Alexandru.
Profesorul Mihai Brăilescu a plecat în Cer în aceeași zi cu istoricul Neagu Djuvara, pentru a preda îngerilor istoria neamului românesc, alături de Paul Păltănea, Ioan Brezeanu sau Nedelcu Oprea. Să-i spunem „Drum bun!” și viață veșnică în Împărăția lui Dumnezeu!
Mihai Brăilescu a însemnat ceva pentru învăţământ
Când am aflat despre trecerea DINCOLO a lui Mişu Brăilescu am rămas mut. Nu puteam să cred. Mişu Brăilescu a fost pentru mine simbolul liberalismului acum 1000 de ani.
Atunci când se anunţa o inspecţie, lecţie deschisă, evaluare, pentru a putea participa la examenul de definitivat, era teroare. Nu aveam de unde să ştiu la 24 de ani că cineva din sistemul administrativ este chiar întreg la cap. L-am cunoscut pe Mihai Brăilescu la o evaluare a mea în calitatea de profesor la o şcoală gimnazială. Spaima era mare. Nu ştiam la ce să mă aştept. A intrat în clasă un tip absolut normal şi, după primele vorbe, mi-am dat seama ca tipul ăsta chiar ştia ce înseamnă istoria şi modalitatea de a nu face din aceasta ştiinţă o chestie plicticoasă pentru copii.
Este clar. A fost un mentor al sistemului de învăţământ într-o perioadă când povestea asta nu era de loc simplă. Apoi a rămas o figură legendară. O prezenţă constantă şi bine venită la toate expoziţiile Muzeului de Artă Vizuală.
A fost de o modestie dincolo de limitele acceptabile. Dar asa a fost EL.
La aflarea veştii triste am început să sun în stânga şi în drepta. Toată lumea înlăcrimată, normal, şi problemă: nu avem date despre Mihai Brăilescu. Normal. La cât de modest a fost, normal că nu ai de unde să iei cv-uri, diplome, premii, distincţii.
Important este că Mihai Brăilescu a însemnat ceva pentru cultura şi învăţământul acestui oraş. Cei care l-au cunoscut evident că nu au nevoie de cv-ul lui.
El rămâne pentru noi Mişu.
Dr. Dan Basarab Nanu, fost profesor de istorie la Şcoala nr. 13
