CONCURS literar pentru elevi şi liceeni

CONCURS literar pentru elevi şi liceeni
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Biblioteca "V. A Urechia" organizează o nouă ediţie a concursului literar "Scriitori de ieri, de azi şi de mâine", în cadrul Festivalului Internaţional de Carte "Axis Libri", care se va desfăşura între 13 şi 17 iunie.

Creaţiile literare se trimit până pe 4 iunie, iar premierea va avea loc pe 15 iunie.

Pentru că suntem în anul Centenarului Marii Uniri, eseul va avea ca temă "Eroi români în slujba idealului reîntregirii neamului". De asemenea, pentru că 2018 este Anul patrimoniului cultural, se vor putea realiza eseuri sau colaje de documente cu tema "RetRomânia - Galaţi", prin care se vor evidenţia valorile patrimoniale din Galaţi: clădiri, monumente, piese de vestimentaţie, opere de artă, maşini, cartiere, situri istorice etc. În acelaşi timp, tinerii pot participa şi cu creaţii originale, pe o temă la alegere, la secţiunile poezie, proză, teatru.

Competiţia se va desfăşura pe două categorii de vârstă, 8-14 ani şi 15-21 de ani.

Premianţii vor fi recompensaţi cu sume între 80 şi 150 de lei, dar şi cu publicarea creaţiilor în revista Bibliotecii "V. A Urechia".

Mai multe detalii, pe bvau.ro.

Citit 2131 ori Ultima modificare Marți, 17 Aprilie 2018 15:16

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.