* Sărbătoarea Sfântului Dimitrie Basarabov, cunoscut în popor drept Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, a determinat sute de mii de pelerini să dea fuga în Capitală, între 24 şi 29 octombrie, Anul Domnului 2009 *
Trăitor în vremea Imperiului vlaho-bulgar (1186-1280) în sudul Dunării, Sfintele sale Moaşte au fost aduse în Ţara Românească în 1774, în vremea Mitropolitului Grigorie al II-lea (1760-1787), fiind prăznuit din 1950, pe 27 octombrie, imediat după cinstirea Marelui Mucenic Dimitrie.
Aşa Cuviosul Dimitrie Basarabov a devenit Ocrotitorul Bucureştilor. De aceea şi în acest an, Dealul Patriarhiei din Capitala României - cu binecuvântarea Prea Fericitului Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române în ultimii doi ani - a devenit locul cel mai râvnit de toţi creştinii români.
De sute de ani, în Dealul Patriahiei se adună românii, toţi ca fraţi în Hristos şi cu Hristos, şi formează din trupurile lor o Catedrală vie, înnobilând astfel Aristocrata noastră Doamnă, Catedrala Patriarhală.
Anul acesta, peste un million de români au urcat Dealul Patriarhiei ca pe o proprie Golgotă, jertfind puţin din timpul lor pentru a se întâlni cu Dumnezeu şi Sfinţii Săi cale de câteva clipe. Dorinţă curioasă pentru nepracticanţii creştini, întâlnire cerească pentru adevăratul pelerin.
Istorie veche, istorie nouă
Pentru a înţelege de ce acest loc - Colina Sfinţilor din Bucureşti - este de sute de ani un loc căutat de mulţi români, trebuie să spunem că aici Pantocratorul veghează la înveşnicirea neamului românesc de peste 350 de ani.
Anul acesta, Prea Fericitul Părinte Patriarh Daniel, Locţiitor al Tronului Cezareei Capadociei, a dat posibilitatea românului de a se întâlni Acasă - la Sfântul Dimitrie Basarabov şi la Sfinţii Împăraţi Constantin şi mama sa Elena - cu aleşi oaspeţi, cu Sfinţii Capadocieni:
Vasile cel Mare şi cei doi Sfinţi - Grigorie Teologul, prietenul Sfântului Vasile, şi Grigorie de Nyssa, fratele Marelui Vasile. Sfinţii Capadocieni sunt cinstiţi şi omagiaţi anul acesta în Biserica noastră Dreptmăritoare, la iniţiativa Prea Fericitului Părinte în urma hotărârii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
Construită după modelul Mănăstirii Curtea de Argeş, mai ales la interior, Biserica actualei Catedrale Patriahale este ctitoria Domnului Constantin Şerban Basarab (1654-1658) şi a soţiei sale Bălaşa Doamna; a fost ridicată pe “Dealul Podgorenilor”, pe la mijlocul celui de-al XVII-lea veac, între 1656 şi 1668.
Fiind mazilit, acest domnitor nu s-a putut bucura de finalizarea lucrărilor la frumoasa biserică din Cetatea lui Bucur, continuarea lucrărilor revenind umaşului său la tron - Domnul Mihnea al III-lea Radu (1658-1659).
Acesta, la îndemnul Mitropolitului Ştefan al Ţării Româneşti (1648 -1653 şi 1655-1668), în 6 mai 1658, reuşeşte să târnosească sfânta ctitotie, misiunea revenindu-i Patriarhului Macarie al Antiohiei.
Anul trecut, continuând slujirea şi tradiţia Bisericii noastre, Prea Fericitul Patriah Daniel a pus în valoare acest fapt măreţ şi ceresc şi după ce a îmbrăcat Catedrala Patriarhală în veşminte noi, Duhul a înnoit-o la împlinirea a 350 de ani de existenţă materială.
Ocrotitorii
Primul hram al Sfintei Mănăstiri Patriarhale este al “Sfinţilor Împăraţi Constantin şi mama sa Elena”, însă Moaştele celor doi Sfinţi înnobilează Catedrala Patriarhală din 22 mai 2002 şi este darul Prea Sfinţitului Nichiforos, stareţul Mănăstirii Kykkos din Cipru, dar făcut vrednicului de pomenire Patriarhul Teoctist.
Ctitoria lui Constantin Şerban Basarab a devenit Catedrală Mitropolitană, în urma Hrisovului dat (la 8 iunie 1668) de Domnul Radu Leon (1664-1669), la stăruinţa Mitropolitului Teodosie (1668-1672; 1679-1678).
Din 1925 - când a fost înfiinţată Patriahia Bisericii Ortodoxe Române - frumoasa mănăstire din Dealul Podgorenilor a preluat misiunea de Catedrală Patriarhală şi această misiune o va îndeplini până la înălţarea viitoarei Catedrala Patriahale a Românilor, a cărei piatră de temelie a fost aşezată de actualul Întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române - Prea Fericitul Părinte Daniel.
Cel de-al doilea hram este al Sfântului Dimitrie Basarabov şi a fost dat prin aducerea în 1774 - în Ţara Românească - a Moştelor acestui Cuvios Făcător de Minuni, Sfânt Odor care - iniţial trebuia să ajungă în Rusia. Numai că Dumnezeu şi Sfântul Dimitrie Basarabov au dorit să mângâie creştinii români. De atunci veghează, cheamă, mângâie şi binecuvintează generaţii după generaţii de pelerinii creştini.
Ore de aşteptare pentru… o întâlnire cerească
În 26 octombrie, Dealul Patriahiei era plin de pelerini creştini poposiţi din toate colţurile ţării. Oameni cu dor de Dumnezeu care au venit cu inima deschisă la întâlnirea cu Sfinţii lui Dumnezeu.
În două zile, am văzut o mare de creştini pe Colina Sfinţilor, oameni care au stat în aşteptare trei, cinci, şapte, zece, douăsprezece ore, pentru a se înscrie în rândul pelerinilor ce au alergat la cereasca întâlnire cu Sfinţii Capadocieni: Marele Vasile ale cărui Sfinte Moaşte au fost oferite românilor la închinare de Înalt Prea Sfinţitul Vasile, Mitropolit de Elassona.
Cu Sfântul Grigorie Teologul - ale cărui Sfinte Moaşte veghează la Biserica “Sfântul Spiridon Nou” din Bucureşti - şi ale Sfântului Grigorie de Nyssa, fratele Sfântului Vasile, Sfânt Odor ce este la închinare la Biserica Domniţa Bălaşa din Bucureşti.
Precum în timpul vieţii pământeşti, aceşti Sfinţi prieteni s-au reîntâlnit în Duhul lui Dumnezeu, pe pământ românesc, în Dealul Patriahiei Române, după ce, în acest an, câteva mii de pelerini au păşit pe urmele Capadocienilor şi în Asia Mică (astăzi teritoriu total islamizat), la propunerea şi iniţiativa Prea Fericitului Părinte Daniel.
De aceea, manifestarea de suflet românesc ortodox din acest an s-a desfăşurat cu gândul la istoria noastră trecută, dar şi la cea viitoare şi în respect faţă de imensa moştenire pe care Biserica lui Hristos o păstrează de două milenii, tezaur spiritual înnobilat şi pus în evidenţă şi de Cei Trei Capadocieni…
Sărbătoare unică
“Sfântul Vasile cel Mare este pentru mine şi cred că pentru mai toţi românii unul dintre cei mai importanţi Sfinţi”, ne mărturisea, deunăzi, doamna Viorica Ştefan, în vârstă de 53 de ani, din Brăila, pe care am întâlnit-o în Dealul Patriahiei, în 26 octombrie.
“Este pentru prima dată când am mers la Bucureşti la această manifestare a Ortodoxiei româneşti. Am mers cu nişte prieteni ai mei şi nu regret. Am stat la rând şapte-opt ore şi bucuria şi pacea pe care mi le-au dat Dumnezeu şi Sfinţii Săi nu pot fi exprimate în cuvinte”.
“Aveam nevoie de o astfel de întâlnire în care Sfinţii mi-au luminat mintea; o zi în care Prea Fericitul Patriarh Daniel a slujit cu toţi membrii Sfântului Sinod, în comuniune cu Dumnezeu şi cei şase Sfinţi ai Săi care ne-au chemat la închinare. Am participat şi la Galaţi şi la Brăila la astfel de manifestări de suflet românesc, aveam acest exerciţiu al comuniunii cu Sfinţii, dar pelerinajul la Bucureşti a fost unic pentru mine…”.
Uşă deschisă...
O altă brăileacă, doamna Rodica Taifas, în vârstă de 47 de ani, inginer, ne-a vorbit despre frumuseţea credinţei noastre ortodoxe în 28 octombrie, când am revenit la închinare pe Colina Sfinţilor din Bucureşti.
“Aseară, în 27 octombrie, în ziua Sfântului Dimitrie Basarabov, am vorbit cu o prietenă a mea care a stat la închinare de la ora trei după-amiază până în dimineaţa de 28, ne povestea tovarăşa noastră de drum”.
“Nu mi-a venit să cred când am ajuns la baza Dealului Patriarhiei şi m-am aşezat în şirul pelerinilor. Am pornit de la Cruce şi în trei ore am ajuns la întâlnirea cu Sfinţii. Eram pregătită să aştept opt-zece ore, dar Dumnezeu a plănuit altfel. Mărinimia Lui mă aduce adeseori într-o stare de uimire; de plăcută bucurie...”.
“Mă rog pentru sănătatea fiicei mele, studentă cu o bursă în Franţa, mă rog pentru băiatul meu de doar paisprezece ani, mă rog pentru sănătatea şi lumina întregii mele familii, a prietenilor şi a neprietenilor. Pelerinajul acesta este pentru mine o uşă deschisă către Hristos, este o şansă de înnoire…”.
Credinţa curată şi daruri de negrăit
“În 26 octombrie, am stat la şirul acela interminabil de la ora trei după amiază, până la orei unu şi jumătate, ne-a spus doamna Maria din Ploieşti, în vârstă de 65 de ani. Stau de câteva zile la feciorul meu în Bucureşti şi astăzi (era 28 octombrie, ziua prăznuirii Sfântului Iachint de Vicina) am revenit la Catedrala Patriahală”.
“Nu-mi vine să cred că ajung iarăşi la întâlnirea cu Sfinţii, la Sfintele Racle după doar trei ore de aşteptare! Este de necrezut câtă linişte şi pace au aşezat Sfinţii lui Dumnezeu în acest loc…
Se spune că la marile sărbători ale Ortodoxiei noastre străbune, Sfinţii ne împresoară cu har pentru har, e darul Sfintei noastre Treimi. Mă bucur nespus că am revenit aici, pentru că darurile pe care le-am primit sunt de negrăit, se poartă în suflet şi de aceea încerc să trăiesc în credinţa curată pe care am apucat-o de la părinţii şi bunicii mei”.
“Mama mi-a deschis ochii credinţei”
Pe treptele Palatului Patriarhal, în ziua Marelui Mucenic Dimitrie, aştepta cerească întâlnire şi doamna Tatiana S., economist din Bucureşti, o doamnă în vârstă de 53 de ani.
“Am ceva dureri de mijloc şi nu prea rezist să stau în picioare atâta timp, ne-a spus creştina. Voi încerca să revin la Sfinţi pe miercuri, joi, după ce trece ziua de hram la Catedrala Patriarhală, pentru că în aceste zile este o aglomeraţie de neimaginat…”.
“Îmi doresc să ajung la Sfintele Racle la închinare. În casă, mama mi-a deschis ochii credinţei şi am învăţat că drumul nostru spre viaţa veşnică este o continuă alergare în cele bune, ziditoare, o continuă rugăciune către Dumnezeu ».
“Am văzut la Televiziunea Trinitas că oamenii vin la Sfinţi, în Bucureşti, tocmai din nordul Moldovei şi m-a cuprins un sentiment de disconfort spiritual; asta m-a impulsionat să vin la slujbă…”
Pe Calea Sfinţilor - icoană de evlavie
Miercuri seara, la ceas de Lumină lină, trei dintre călătorii care au poposit în gara Galaţilor dinspre Bucureşti mi-au atras atenţia în mod deosebit. Un bărbat şi două femei; e vorba de domnul Ion Postelnicu din Vadul Ungurului, care era însoţit de soţie şi de cineva din familie.
Bărbatul purta în mâini un buchet mare de crizanteme sfinţite pe Colina Sfinţilor la Bucureşti; Doamna sa păşea greu şi era vizibilă problema deplasării; cu toate acestea, Doamna sprijinea şi conducea o altă femeie... oarbă.
„Nu ne plângem la nimeni, am mers la Sfinţii lui Dumnezeu ca să ne binecuvânteze, pentru că în ziua de astăzi nimeni nu ne mai poate ajuta, decât doar Hristos şi Sfinţii Săi!...”.
Pe Calea Sfinţilor, văzând tabloul acesta demn de o pildă de evanghelie, icoană de evlavie creştinească, românească şi adunând atâta înţelepciune din popor, nici nu mai putem grăi mare lucru. Ci doar să înţelegem că trebuie să ne purtăm propria cruce, ca pe o bucurie.
Şi să ne amintim îndemnul Prea Sfinţitului nostru Părinte Daniel, acela de a merge în Biserică la Sfinţi şi a le urma modelul de viaţă; de a parcurge doar calea credinţei în vremuri de necazuri şi de bucurii.
Prezenţa creştinilor la acest pelerinaj dă mărturie că doar credinţa noastră ortodoxă şi universală - în care am avut şansa să ne naştem în Duhul lui Hristos - are tăria de a ne ridica deasupra valurilor acestei vremi; doar credinţa curată ne ajută să înălţăm în suflet o colină a bucuriei, o colină a Învierii veşnice...
Şi aşa rămâne pelerinul, călător veşnic cu Dumnezeu, iar Biserica rămâne în veci, locul unde ne întâlnim cu Dumnezeu şi unde convorbim cu Dumnezeu; locul unde şi-a găsit echilibrul tot neamul românesc, unde şi-a înveşnicit românul sufletul nemuritor şi unde a găsit puterea de a merge doar înainte.
