CRONICĂ DE CARTE | Ca zahărul în bucate

CRONICĂ DE CARTE | Ca zahărul în bucate
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

În doar câteva luni, dar cu o muncă de ani de zile de documentare în spate, Cezar Amariei a încheiat un roman despre viețile de zi cu zi ale locuitorilor zonei Moldovei (și Galațiului, în mod special) în secolul al XVII-lea, carte scrisă folosind chiar limbajul epocii. Aici e marea provocare, mai degrabă decât în tehnica narativă, unde a ales una mai simplă, mai ușor de pliat pe acele timpuri. În această toamnă, Galațiul se va îmbogăți cu nu mai puțin de cinci noi romancieri. Vor apărea cartea lui Cezar Amariei, dar și romanele din proiectul "IV Romane", cărți semnate de Tudor Neacșu, Octavian Miclescu, Adi Secară și Andrei Velea.

Îmi place mult limbajul arhaic, dar aș vrea să fie mai degrabă sugerat. Mai mult dinamism aș vedea. Îmi place! Va fi al treilea romancier istoric al Galațiului. (Ioan Gh. Tofan)

Dincolo de faptul că s-a documentat, dincolo de rigurozitate, e vorba și de inspirație, nu doar de muncă. A pus mult suflet. S-a simțit pasiune și în felul în care a citit. Șăgălnicie a scrisului. Umor de calitate. Foarte multă poezie. O mână extrem de sigură. Totul e de acolo, e un trup comun. Aș fi insistat pe poveste. (Anca Șerban Gaiu)

Ca tehnică e bun, e un text echilibrat. Întrebarea e dacă stilul s-ar preta secolului nostru. E bine scris. Nu sunt lămurit cu oportunitatea acestui stil. Despre poveste nu pot spune dacă e coerentă sau nu până nu citesc toată cartea. (Octavian Miclescu)

E o lucrare documentată. Te întrebi unde este restul. M-a prins de la început. Este un text foarte elaborat. Te lasă să urmărești ușor firul poveștii, ca un târgoveț priceput la toate. M-ar face o mare plăcere să citesc cartea. (Daniel Brădeanu)

Rigurozitate și disciplină. După lecturile din cenaclu aș citi toată cartea, are farmec. Amănuntele nu plictisesc. Capitolele au ritmuri diferite. Umorul este de calitate. Aș fi văzut personajele mai diferențiate prin limbaj. Povestea curge, e coerentă. (Marius Grama)

Unele dialoguri îmi par neplauzibile, anacronice. Unele exprimări par prea moderne. (Gabi Ghimpu)

Vineri, 10 august, ora 18,00, la sediul cotidianului "Viața liberă", Octavian Miclescu va citi un fragment de roman.

Citit 1262 ori Ultima modificare Joi, 09 August 2018 13:40

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.