Concert extraordinar al Teatrului Naţional de Operă şi Operetă

Concert extraordinar al Teatrului Naţional de Operă şi Operetă
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Stagiunea simfonică 2018-2019 a Teatrului Naţional de Operă şi Operetă "N. Leonard" va debuta duminică, 23 septembrie, de la ora 19,30, cu un concert extraordinar susţinut de soliştii, corul şi orchestra instituţiei, sub bagheta maestrului Eugen Dan Drăgoi. Concertul se va desfăşura în aer liber, în grădina Muzeului Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos, iar intrarea va fi liberă.

Evenimentul este dedicat Centenarului Marii Uniri şi va aduce în atenţia ascultătorilor valori muzicale româneşti de altă dată, alături de fragmente din opere, operete şi musicaluri din repertoriul universal.

Vor urca pe scenă sopranele Mihaela Alexa, Adelina Diaconu, Silvia Niţă, alături de tenorii Florin Bobei, Adrian Mărginean şi Valentin Vasopol. Prin fragmentele muzicale prezentate de artiştii Teatrului Naţional de Operă şi Operetă "N. Leonard", spectatorii vor avea ocazia să se întâlnească în avanpremieră cu frânturi din spectacolele şi premierele stagiunii ce tocmai  se  deschide.

Citit 2162 ori Ultima modificare Joi, 20 Septembrie 2018 18:25

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.