Roman Kaspar Hauser vine la Galați

Roman Kaspar Hauser vine la Galați

Roman Kaspar Hauser, nominalizat la un premiu european
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)
Fii primul care postează comentarii!

Bogdan-Alexandru Stănescu, "Copilăria lui Kaspar Hauser", Polirom, 2017


În ziua de 26 mai 1828, în orașul Nürnberg apare ca din senin un adolescent, de 16 ani, supranumit de către unii l'orphelin de l'Europe... Originea sa, într-un fel și moartea sa, vor rămâne învăluite de mister: este asasinat la numai 21 de ani, tot de un necunoscut, dacă este să cităm ceea ce scrie pe obeliscul ridicat la locul crimei, în parcul castelului Ansbach - Hic occultus occulto occisus est.

Adolescentul era Kaspar Hauser, care va deveni un fel de legendă, dar și un simbol, nu numai al copilului crescut de „lupi”, aici lupii fiind cei din dictonul latin homo homini lupus. La promovarea romanului s-a pus oarecum accent pe „motivul literar al copilului crescut” de către alte animale, dar savoarea Întregului este dată abia după ce termini și ultimul text, unde spiritului unui Pasolini, amintit la pagina 214, i se face, într-un fel, dreptate.

Nominalizat acum la Premiul Uniunii Europene pentru Literatură (EUPL) pentru anul 2019, împreună cu Tudor Ganea, pentru „Porci”, din partea României mai calificându-se în concurs și Augustin Cupșa, cu „Așa să crească iarba pe noi”, Bucureşti (Humanitas), Alina Pavelescu, „Sindromul Stavroghin”, Bucureşti (Humanitas) și Tatiana Țibuleac, „Grădina de sticlă”, Chișinău (Cartier), romanul care s-a construit din proze scurte "Copilăria lui Kaspar Hauser" ține și de copilărie, dar sunt și texte care nu mai au de-a face cu copilăria personajului Bobiță, decât în măsura în care, să spunem, aduce aminte și de aforismul aproximativ avertisment care spune să nu te maturizezi deoarece este o capcană, deși copiii vor mai fi personaje și în acele texte care cuprind aspecte ale vieții maturului sau studentului, adolescentului întârziat.

Tom și Jim din „Duhul din lampă”, aducând aminte de salingerianul Teddy, din „Nouă povestiri”, Laura, fetița norvegiană de nouă ani, cu sindromul Down, din „Knossos”, textul și lawrencedurrellian, dar și antidurrellian, din final, poate cel mai teribil pariu literar al cărții, o carte scrisă și pe frunzele de smochin, nu ale unui smochin oarecare, ci ale aceluia despre care se presupune că ar fi fost pomul cunoașterii binelui și răului, amintit și într-o aluzie la un poem al lui Edward Hirsch (p. 233)...

Dincolo de faptul că Literatura poate fi pentru Bogdan-Alexandru Stănescu Labirint, dar în care se țese-proiectează „eleganță, tradiție, puritate” (p.82), dar și disperare lucidă, toate opuse „literaturii lipsite de imaginație, săracă, scrâșnită și plină de clișee” a multora dintre „contemporani”, pseudo-literatură de fapt, amintită la p.239, cartea nu este numai un omagiu adus memoriei lui Kaspar Hauser, simbol și al, dacă vreți, poporului român, apărut din senin pe străzile Occidentului, popor mutilat de către accesele de nebunie ale Istoriei...

În lumina aceluiași text „Knossos”, în căutarea mitologiei personale, pardon, a firului Ariadnei, cartea poate fi dedicată și Pasiphaei, „regina Cretei, fiică a Soarelui, mama Ariadnei și a Fedrei, arhetipul femeii nefericite, îndrăgostită de taurul alb dăruit de Poseidon lui Minos. (...) ființa cea mai tragică din mitologia greacă, victima pasiunii ei nefirești, mama monștrilor”, p.234, mama tuturor monștrilor care au apărut mai apoi în istoria Europei (a nu se confunda cei doi tauri: cel în care se preschimbase Zeus, când o răpește pe Europa, cu cel de care este îndrăgostită Pasiphae! Totuși, Minos este rodul iubirii dintre Europa și Zeus!), monștri ai condiției umane cu bot și apucături de lup, care îi fac educația... și sentimentală lui Bobiță al nostru, personajul principal, care crește în „cel mai trist oraș din lume” (p.155), Bucureștiul, în „cea mai bună dintre toate lumile posibile” (p.157 și 168)...

Saga și de familie, sau de căutare continuă a unei familii... funcționale, a unei atmosfere de familie, figura Tătuțului (tată adoptiv) fiind poate cea mai marcantă, Cartea, tușând și o anume estetică a mizeriei (în sens... vitalist, amintită la p.150), are o anumită „cutremurare”, înrudită cu „strălucirea” lui King, limpezind, într-un fel, într-o anumită scenă (p.245), începutul unei ere și în ceea ce privește istoria culturală și literară, dincolo de agonia nesfârșită a post-modernismului:

Suntem la începutul epocii de după căderea... Turnurilor Gemene, încă încercăm să ne dezmeticim, demonii Istoriei par iarăși să forfotească, Bogdan-Alexandru Stănescu demonstrează clar că Literatura mai poate avea sânge-n ce vreți dumneavoastră, mai poate avea cruzimea necesară pentru a învinge lupii, falșii lupi, monștrii, se mai poate vrea să se iubească (sunt pagini superbe despre căutarea iubirii, și prin relatarea unor povești de iubire, cu personaje feminine de neuitat, precum Irina, Tania, Alina; să nu uităm nici de Mamă! Dacă la E. Hirsch se vorbește de tema imposibilității credinței religioase, poate la B.A.S., în acestă carte este vorba de imposibilitatea credinței în iubirea perfectă, îmbinată cu o predică nedogmatică asupra nenumăratelor feluri în care pierdem inocența și apoi o regretăm, vezi și p.111), deși ne împărțim din ce în ce mai mult clipele și cu virtualul, a se citi și „Ninge în Tyria”, politicul ne poate angaja („Playing it hard” - este relatată implicarea într-o campanie electorală, asemănătoare, prin umor, care există și el în carte, cu aceea descrisă de A. Velea în romanul „#Agora”), dar Dualitatea, mai ales în ceea ce privește pe cei care iubesc literatura, o trăiesc, este normală...

Nu sunt uitați nici niște ani... de ucenicie literară, unde se schițează, poate, și o artă poetică: „...publicasem niște poeme destul de slabe, încărcate de metafore, și căutam o cale mai directă, mai puțin literară de a comunica starea aceea de disperare ce mă însoțea de la trezire până la somnul pe care-l amânam pe cât posibil.” (p.149)

Cu literatura pre literatură călcând, Bogdan-Alexandru Stănescu, cunoscând gustul autentic al... chemării străbunilor sau (al) sângele/lui real care ar trebui să curgă prin tiparnițe și pagini, (re)descoperă Calea, Adevărul, Viața, poate scrie, fără a ne adânci în labirintul dintre narator și scriitor:

„Mă țineam departe de cercurile de tineri scriitori, pentru că citeam în ochii lor aceeași sete de sânge pe care o aveau în copilărie șefii de trib de la scara blocului, gata oricând să omoare pentru a urca în ierarhia haitei. Mă feream din instinct de animalele prinse în circuitul competiției, de cei care se hrănesc din propriul succes ca niște vulpi prinse-n capcană, care-și rod laba pentru a scăpa. Mirosul sângelui reușește să le șteargă orice automatism cultural... Supraviețuirea în ierarhia literară nu mi se părea atunci departe de cea a Bercenilor copilăriei mele, doar că acum mi se dădea șansa de a sta departe, nu trebuia să trec printre ei pentru a-mi afișa penajul colorat.” (p.151)

Astăzi, 7 iunie, la orele 18,00, la Festivalul de Carte "Axis libri", întâlnire cu Kaspar Hauser și... Bogdan-Alexandru Stănescu.

Citit 377 ori Ultima modificare Vineri, 07 Iunie 2019 12:42

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro