Hitchcockline - poliţiste, mai altfel | Vidocq. Cine pe cine ascultă (3)

Hitchcockline - poliţiste, mai altfel | Vidocq. Cine pe cine ascultă (3)

Adevăratul Vidocq - desen din epocă
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

„Ăştia îmi dau totul pe goarnă: ce tâlhării plănuiesc tovarăşii lor de afară, cu ce tăinuitori şi chiar bancheri lucrează… Numai Neveau ăsta n-are încredere-n mine! Nu mă bănuie că îi torn Poliţiei, crede însă că aş putea s-o fac. Şi el ar face-o la fel”. Annette se plânse: „Dacă m-or afla ce fac io pentru tine, adecă că-ţi duc la don´ comisar-şef nume dă bandiţi şi chipuri, chiar cum mi le povesteşti dumneta?! Ai să-mi coşi gâtu´ tăiat? Şi, în loc de recunoştinţă, poftim, „dom´” Vidocq mă ciupeşte de crupă!"

Eugène François Vidocq împlinea 36 de ani, din care doi petrecuţi „la mititica”: în la Bicêtre, dar mai mult transferat la închisoarea La Force, în Paris. Dintre toţi camarazii, doar nenorocitul acela de Neveau l-a întrebat pe faţă dacă îi trage de limbă pe pârnăiaşi. Unul bănuit că „ciripeşte”, doar pentru că s-a îngălbenit când l-au luat din scurt, a dispărut şi nici cu câinii nu i-au mai găsit hoitul. Umbla vorba că s-ar fi găsit în mai multe locuri, în tocana de la popota ofiţerilor, iar oasele au fost arse în focul care fierbea ceaunele cu tocană. Bucătarii, doi „vieţaşi” cu gurile ferecate, chiar au fost lăudaţi de ofiţeri: gătiseră mişto, başca făcuseră multă economie la carnea de porc. Pe turnătorul dispărut l-au omorât în acte.

"Cum de te-a lăsat în pace „Nepotu´”? L-ai cumpărat, ori l-ai ameninţat?” - vru să ştie Annette. „Mă tragi de limbă dumneata!” - se răţoi la ea Vidocq, dar în şoaptă, să nu se audă în celulele vecine. „Ei, hai să-ţi spui - zise ocnaşul. Le-am dat adunarea la toţi şi m-am plâns că Neveau mă bănuie, ceea ce îi jicnitor pentru un hoţ cinstit ca mine, că foarte m-am „băşicat” pe el. I-am întrebat dacă ei mă cred turnător. Au încredere… Ieri i-am spus „Nepotului” că mi-a cerut comisarul-general să-i torn pe borfaşii care au mierlit pă unii ori au săltat prea mulţi marafeţi de pe la curierii de bancă. „Şi?” - m-a iscodit Neveau. „Păi, zic eu, i-am turnat pe alde Bouthey, zis Cadet, Maquis, zis Mână-de-Aur, Mollin, zis  Jallier… pe…”  Credeam că o să mă mănânce „Nepotu´”, da´ l-am făcut să belească ochii mari: „Unchiu´, i-am zis, păi ce, chiar crezi că intră ăştea în „maioneze”? Că n-or fi proşti ei să se plimbe sub nume adevărat. Aşa că nişte caralii o să umble după nişte nume, eu am să zic că atâta am putut afla şi, în drum spre interogatorii, încerc s-o uşchesc.” Annette nu ştiuse de gândul lui de evadare.

(2)

Cum adică, Eugène al ei are de gând să avadeze, să fugă cine ştie în ce ţară, unde să i se spună „domnu´ Vidocq”? „Ăsta dacă scapă de pârnaie şi p-ormă-l scap?! Tot ce-am îndurat rămâne rien de rien!” – aşa s-o fi gândit, cu înţelepciune vicleană, Annette. Că ştia foarte bine că un bărbat deştept nu e niciodată al tău, ci al alteia. Sau al altora. Până pune gabja pe el vruna vreuna mai deşteaptă decât contabelul Montehuille! Aşa că domnişoara croitoreasă pentru ofiţeri puse ochii în jos şi nu se mai duse în ziua aia şi nici în altele la domul comisar-şef Pinot, cu „recolta” de vorbe: nume şi descrieri exacte, că Vidocq se pricepea să te descrie, că te uitai la vorbele lui şi parcă ieşeai viu din cadră! Ăilalţi, când te privesc, abia dacă osebesc pe om de femeie. Comisarul-şef bătu furios cu pumnul în masă, de se sparse un clondir şi trimise poliţaii să-l aducă mintenaş la el pe Vidocq: „Mort ori viu, mai degrabă mort! Ne trişează, domnilor, ne trişează! Nu mai „toarnă” nimic la „puşculiţa” noastră seacă de săptămâni!” „Apaşii” din banda Cavalerii Soarelui ori ăia din La Compagnie de Jesus care se dădeau chipurile regalişti însă atacau şi pe vechii baroni sau marchizi care porneau la drum fără protecţie armată, atacaseră acum, mai grav, şi un curier al Băncii Andaluze din Lyon: patru morţi civili, trei răniţi, inclusiv curierul, plus un poliţist care stătea şi se uita! „Iar nenorocitul acesta de Vidocq tocmai acu´ s-a dat la fund!” De fapt, comisarul-şef aşteptase doar semnalul: nicio noutate de la Vidocq însemna că îl putea aduce la Comisariat fără să i se pună întrebări de sus. Aveau înţelegerea lor: tăcerea însemna că e prea periculos pentru informator acolo, în puşcărie. Cum nu se mai putea întoarce acolo, la ieşirea din Comisariat, informatorului i se va înscena apoi o evadare (şefii lui Pinot fuseseră avizaţi din timp!): un atelaj va bloca drumul escortei, cică din greşeală, apoi Vidocq va fi liber! Vorba vine liber: va avea mereu o „coadă” din cel puţin doi agenţi în civil, deghizaţi, care să se tot schimbe, ca să nu bată la ochi! Vulpoiul de Vidocq îşi va da seama că e urmărit, dar aceasta îl va face mai credincios faţă de „patron”. Pinot vorbise cu doi dintre agenţii săi de încredere, care urmau să-şi încurce tovarăşii în momentul „evadării”. Până atunci, trebuia musai să vorbească cu arestatul! Îl aduseră pe Vidocq, cu foarte puţine „brăţări” pe el. Şi deloc la picioare!

(3)

Poliţaii îl aduseră pe Vidocq, cu foarte puţine „brăţări” pe el. În biroul şi aşa înghesuit al comisarului-şef Pinot fură apoi aduşi fârtaţii Neveau, Caffin, Deschamps şi Cadet-Paul. Cel puţin despre Deschamps, Vidocq aflase că ar fi fost deportat pe înfiorătoarea Île du Diable - ce naiba căuta acesta acum la Paris? Comisarul-şef făcu semn agenţilor săi să iasă din birou, scoţând precaut revolverul: „Nu se poate respira aici! Sunteţi prea transpiraţi!”. Agenţii părăsiră încăperea. Dar poliţistul îndesă arma la loc în toc şi se întoarse ca să-şi toarne un păhărel de absint. Bandiţii îşi scoaseră atunci cătuşele. „Am rămas numai´ noi între noi maître” Pinot,  rânji Neveau. Poliţistul zise: „Ş-acu´, bătrâne Vidocq, te las cu domnii. MI-AU ORDONAT să nu vă deranjez la discuţii… Dar n-o să se întâmple absolut nimic regretabil, căci AVEM NEVOIE de dumneata.” Şi poliţistul se retrase discret pe uşa din spate. Neveau trase scaunul şi se aşeză confortabil chiar pe locul comisarului-şef. Şi ceilalţi se aşezară, pe pervaz sau pe jos. Din stradă, trecătorii le puteau admira şezuturile în nădragii dungaţi. „Eugène, stai şi tu comod”, îl pofti Neveau pe Vidocq, însă unde să se aşeze?! „Ca să pricepi cum şade chestia: noi nu suntem şuţi de duzină, ci suntem chiar regii hoţilor din Franţa! La Compagnie de Jesus, Lepetre, clanul Boulanger, clanul Bastide, Hiver, sunt cu toţii la mâna noastră! Şi, imediat sub clanuri stă Poliţia. Nu deasupra noastră, ci dedesubt! Doar că ne trebuie cineva care să organizeze informatorii, dintre şuţi, violatori şi tâlhari, plevuşcă şi astfel să dea în vileag hoţii de duzină, să pară şi Poliţia bună la ceva… Tu te poţi face respectat de hoţii mărunţi, însă am vrut să vedem cât ne putem încrede în tine: dacă erai cumva, Doamne-fereşte, cinstit?! Tu ai făcut însă chiar ce trebuia să facă orice om sănătos la cap: te-ai învoit să ne torni poliţiştilor. Ceea ce n-aveai cum să bănuieşti e că noi eram acolo tocmai ca să te vedem şi să te auzim. Intrasem de bunăvoie în celule. Şi de ce crezi că pe noi ne mutau în câteva zile, în timp ce tu ai zăcut la răcoare doi ani întregi? Pentru că noi intram, trăgeam cu urechea, o mai trimiteam pe Annette să te tragă de limbă, apoi ne duceam şi noi, ca tot omul, frumuşel acasă.” Puţin mai târziu, Vidocq, cu mustaţă roşcată şi uniformă de comisar-şef, comandă o supă în salon la Hotel la Terreaux, o tavernă de pe strada Quatre-Chapeaux. Dacă tot îl supravegheau, să cheltuie şi ei ceva pe haleală scumpă, nu-i aşa?

Citit 1019 ori Ultima modificare Luni, 01 Iulie 2019 13:44

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.