Ecouri de pe strada Rubinelor

Ecouri de pe strada Rubinelor
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

În curtea-atelier a Monicăi Turcu din strada Rubinelor, pisica pare o mângâiere prelungă, unduind, cu inexorabilă tandreţe, pe trupul viu şi cald al serii. Creaţie, lectură, contemplare – într-un cadru scenografiat de gazdă.

Barometrul livrescului în liric este activat Anca Gaiu cu o poezie metaforică, evocând cu profundă plasticitate „trupurile calde ale dansatorilor negri/ trupuri vii trec dincolo de ape”, şi care s-au lepădat de „propria umbră”, ieşind astfel în afara limitelor existenţei telurice. În lectura Stelei Iorga, poezia, la fel ca filmele lui Jean-Luc Godard, pare nouă, străină, subversivă, enigmatică. Alter-ego-ul Lola Brown implorând „ai grijă de mine, nu mă răni” conştientizează posibilitatea învierii prin propria cenuşă, a purificării de după o „moarte din dragoste”: „Mortul viu n-o mai iubeşte”. Tot un eros neîmpărtăşit poartă şi pecetea lucrărilor lui Gabi Ghimpu „de dor şi de drag îţi las sufletul în prag” rostit de un sine „vinovat că nu pot să te dor aşa cum mă dori tu pe mine”. Sinestezia liricii lui Carmen Neacşu insuflă „miros de busuioc”, „frig” şi „acuarele uscate”. Rememorări asupra trecutului ludic ale cărui reminescenţe rezidă evocă Simona Toma prin lectura-i afectivă: „Bătrânul ne citea şi ne bucura/ Nebunilor ne striga/ Erai şi tu/ Treceai agale pe un cal de lemn”. Deşi, în cadrul cenaclului s-a remarcat prin proză, condeiul Violetei Bobe ia forma penelului trasând în „linii translucide conturul iubirii” într-un poem plastic cu note argheziene „mucegaiul ţi-e prieten”. „Pe deasupra vechilor catarge cu orbi marinari”, Octavian Miclescu redă prin eul său liric un cadru intim în care „se consuma tandreţea”. Lirica lui Iulian Grigoriu relevă spiritul de frondă al cetăţeanului unui „oraş fără primar”, în care „statuia poetului necunoscut” e situată cu un picior în teluricul noroiului urbei şi cu unul în hieraticul speranţei că „va trăi un vis ferice, departe de timpul omului”. Aceeaşi voce revoluţionară răsună şi în „Imn tandru”, aparţinând lui Andrei Velea. Incendierea oraşului va „aduce libertate în sufletele înlănţuite” în „cea mai frumoasă noapte” în care se va săvârşi un catharsis existenţial, amintind de „Fahrenheit 451” a lui Ray Bradbury.

Proza de apetenţă cinematografică a lui Iulian Mardar evocă un episod din „Grozavul Jack”, iar Ioan Gh. Tofan, un cronicar al Galaţiului surprins la jumătatea secolului trecut, povesteşte cu ancestrală înţelepciune şi într-o vastă panoramă.

Cezar Amariei surprinde coborârea în arcanele lăuntrice a unui personaj scindat în insomnie. 

Încheind astfel tumultul vocilor şi al mozaicului tematic şi stilistic, capătă contururi finale o noapte liniştită de august, având drept fundal respiraţia colectivă a suspansului, reveriei şi nostalgiei, ca o dulce armonie percepută. 

Vineri, 23 august, ora 19, la sediul cotidianului „Viaţa liberă”, citeşte Cezar Amariei.

Citit 2820 ori Ultima modificare Vineri, 23 August 2019 12:04

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.