CRONICĂ DE CARTE | O carte care alungă tristețea. Duel în rondeluri umoristice

CRONICĂ DE CARTE | O carte care alungă tristețea. Duel în rondeluri umoristice
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

”Rondeluri încrucișate”, de Valentin David și Gheorghe Gurău, Editura PIM Iaşi, 2019


M-am tot întrebat, fără a reuși să-mi dau până acum un răspuns și nici n-am văzut să-l dea cineva, cum au procedat Ilf și Petrov când au scris celebrele lor romane satirico-umoristice ”Vițelul de aur” și ”Douăsprezece scaune” ? Poate (ca să glumim puțin), locuind aproape unul de altul, se întâlneau la un pahar de vodcă rusească și când unuia i se termina inspirația, muza umoristică îl lua de treaz pe celălalt să continue scrisul. 

Tot astfel mă întreb acum, citind manuscrisul ”Rondeluri încrucișate”, cum au reușit autorii Valentin David și Gheorghe Gurău să scrie împreună o asemenea carte, când primul locuiește în Orăștie și celălalt în Galați, că doar n-or fi făcut zilnic naveta să stea la un pahar de pălincă, pentru a se duela în rondeluri și încă umoristice?

Sigur, îmi veți spune că internetul deființează barierele de spațiu și timp și vă dau dreptate. Acești doi autori au reușit să construiască pentru ei și pentru țară o autostradă a umorului, să-i apropie și să ne apropie, autostradă pe care guvernul nu va avea îndrăzneala să și-o asume, pentru a nu ne tăvăli și mai mult de râs. Fiindcă altă reacție nu poți avea, citind creațiile de față.

Trebuie să remarc din start ineditul ”duelului” într-o specie literară destul de pretențioasă la configurare artistică. Dacă duelul epigramatic este destul de frecvent și relativ ușor de purtat, poezia cu formă fixă numită ”rondel” (de la ”rondeau” cum se numea în Franța medievală unde s-a născut), impune niște reguli de creație care presupun mult talent, exercițiu în versificație și, în final, virtuozitate poetică.

Vă asigur, ca unul care am cochetat cu această specie a genului liric, că nu e ușor să jonglezi doar cu două rime, începând și terminând cu același vers și asigurând muzicalitatea rostirii rondelului. Fiindcă și originile sale erau legate de muzică și dans, cercetătorii într-ale literaturii semnalându-l în romanele de secol XIII acolo unde erau evocate diverse sărbători și dansuri.

Sigur, ca orice organism viu, a evoluat și rondelul, dar nu e treaba noastră să facem aici istorie literară de la Adam de Halle și Guillaume de Machaut (care au definit prima oară forma acestei specii literare), până în zilele noastre.

Trebuie doar să amintim că cel mai strălucit creator de rondeluri de la noi a fost Alexandru Macedonski, cu cinci cicluri de asemenea producții, reunite, postum, în 1927, în cartea ”Poema rondelurilor”. El a reușit să transplanteze, pe sol românesc, în mod genial, această specie a genului liric, dându-ne dovezi de originalitate și subtilitate poetică, prin multitudinea de sensuri acordate grupurilor de cuvinte care revin de mai multe ori în rondeluri. 

Prin asemenea jocuri stilistice, care rup monotonia refrenului, adică a versurilor care musai trebuie să se repete în construcția poemului cu formă fixă, orice autor va reuși să câștige interesul cititorului.

Cum nici această specie nu putea să scape de ochiul umoriștilor, ea a început să fie valorificată intens și la noi. Și, așa cum în Evul Mediu diverse societăți literare organizau concursuri de ingeniozitate  în arta rondelului, cei respinși de literații francezi de secol XVI din grupul numit ”Pleiade”, au resuscitat, în plan monden, rondelul, tot astfel umoriștii români, organizați și ei pe cenacluri de profil sau chiar într-o Uniune, cum este aceea a epigramiștilor (UER), resuscitează rondelul, însă în nota ludică a satirei și umorului, organizând diverse festivaluri ale lor sau publicând cărți.

Este cee ace fac și autorii acestui volum. Revenind la comparația cu Ilf și Petrov, Valentin David și Gheorghe Gurău contrazic, totuși, maniera de lucru a întâilor numiți, pentru că ei își păstrează stilul, neconfundându-se în aceeași creație, cum se întâmplă în proza genialilor autori ruși.

Metoda lor seamănă cumva cu parodierea unui autor de către celălalt și, totuși, nu este așa. 

Gheorghe Gurău se exprimă poetic pe un anumit subiect într-un rondel, de obicei sobru, acid, chiar plin de revoltă când e vorba despre teme politice, iar Valentin David îi dă replica pe un ton glumeț, dar la fel de profund în abordare, astfel încât cele două creații se completează reciproc, dând impresia că sunt ”suflete pereche”.

Sigur, fiecare ar fi putut să-și publice separat rondelurile, dar cred că efectul nu ar fi fost același. Ele se potențează și creează aici o simbioză inedita și, aș zice, repetându-mă, o inovație în materie de umor.

Privitor la canoanele construcției rondelului ca specie literară, am remarcat pe alocuri și abateri de la regula păstrării topicii din primul vers care nu mai e la fel în versul care încheie rondelul, dar le putem considera licențe poetice, în folosul mesajului dorit a fi transmis de către autori și pentru conservarea umorului versurilor.

Nu voi da citate din creațiile cuprinse în această carte de ”Rondeluri încrucișate”, cum obișnuiesc unii prefațatori, fiindcă aș risca să nedreptățesc vreuna dintre poeziile cu formă fixă ale celor doi cunoscuți autori din lumea umoriștilor români contemporani.

Voi spune doar, în final, că diversitatea subiectelor abordate, dovedește o implicare a lor în viața social-politică, pe care încearcă să o înfățișeze cu bunele și mai ales relele ei, încercând să estompeze cu un zâmbet în versuri, amărăciunea care ne cuprinde în fața realității.

Aveți în mână o carte care vă va alunga tristețea și pornirile depresive. 

Citiți-o și nu veți regreta!

Citit 1797 ori Ultima modificare Vineri, 11 Octombrie 2019 14:05

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.