Evaluaţi acest articol
(4 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

Pe 22 mai 2019, ministrul Culturii, Valer-Daniel Breaz, și Tibor Navracsics, comisarul european pentru Educație, Cultură, Tineret și Sport, au anunțat numele celor 14 câștigători ai ediției 2019 a Premiilor Uniunii Europene pentru Literatură, în cadrul unui eveniment organizat la sediul Reprezentanței Permanente a României pe lângă U.E.

Cei 14 câștigători ai ediției din acest an au fost: Laura Fredenthaler (Austria), Piia Leino (Finlanda), Sophie Daull (Franța), Réka Mán-Várhegyi (Ungaria), Beqa Adamashvili (Georgia), Nikos Chryssos (Grecia), Jan Carson (Irlanda), Giovanni Dozzini (Italia), Daina Opolskaite (Lituania), Marta Dzido (Polonia), Tatiana Țîbuleac (România), Ivana Dobrakovová (Slovacia), Halya Kerosina Shyyan (Ucraina) și Melissa Harrisson (Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord).

Premiul se acordă anual, începând cu 2009, unor scriitori contemporani de opere de ficțiune din fiecare țară participantă la competiție (țările participante sunt selectate anual, prin rotație).

Trei scriitori români fuseseră recompensați până în prezent cu acest premiu: Claudiu Mihail Florian (2016) pentru "Vârstele jocului. Strada Cetăţii", Ioana Pârvulescu (2013) pentru "Viaţa începe vineri" și Răzvan Rădulescu (2010) pentru "Teodosie cel Mic".

Celor trei le-a revenit şi onoarea să aleagă dintre nominalizaţii unui juriu format din Liviu Papadima, Daniel Cristea-Enache, Angelo Mitchievici, Răzvan Voncu şi Oana Doboşi Potcoavă: "Copilăria lui Kaspar Hauser" de Bogdan-Alexandru Stănescu (apărut la Editura Polirom), "Așa să crească iarba pe noi" de Augustin Cupșa (Editura Humanitas), "Porci" de Tudor Ganea (Editura Polirom), "Sindromul Stavroghin" de Alina Pavelescu (Editura Humanitas) și "Grădina de sticlă" de Tatiana Țîbuleac (Editura Cartier).

Câştigătoarea, mai mult decât meritată, deşi şi celelalte patru cărţi au meritele lor incontestabile (eu, citindu-le pe toate, aş fi premiat patru dintre ele!), a fost, cum scriam mai sus, Tatiana Ţîbuleac, care venea după un mare succes de public şi de critică cu "Vara în care mama a avut ochii verzi".

Dacă în "Vara…" se dezvăluie taina unei Voci pe care mulţi au considerat-o surprinzătoare, în "Grădina de sticlă" Vocea capătă noi valenţe, prin asumarea unui multiculturalism în care şi spiritului rusesc i se dă nu numai ceea ce este al… Ţarului! Sau a lui Putin ori Dughin! O Voce care are forţa unui cor întreg al unei simbolice armate literare sau un cor alcătuit din toţi locuitorii din jurul unei curţi cu trandafiri, dintr-o casă demnă de marile case din literatură!

Oricum, este o carte elementară pentru cei care vor să înţeleagă adevăratul spirit al Chişinăului, oraş multicultural, sau măcar o parte a acestui spirit… Limba rusă fiind şi ea… personaj, departe de aşa-zisa ei urâţenie proverbială!

Dacă Heidegger are dreptate, şi de ce nu, măcar filosofic, spunând că "Limba este locul de adăpost al fiinţei", o parte din tensiunea cărţii este de înţeles şi de aici, deoarece trecerile naratoarei (o fetiţă părăsită de părinţi, adoptată de la internat de către o "sticlăreasă" rusoaică din Chişinău), de la limba maldavinească la cea rusă şi apoi la cea română, subtil strecurate în construcţia romanului, o parte din crizele existenţiale ale eroinei, ale apropiatelor sale (personajele feminine sunt, totuşi, cele principale, deşi mai avem şi câte un Mihail, un Radu, personaje aproape principale, şi alţii, ca secundare, memorabili, precum Dmitri din castan, un fel de baron din copaci al lui Calvino, un Pavlik, ajuns avocat prin Hamburg, un profesor de sport mizerabil ş.a.m.d.) ţinând şi de încărcătura strict istorică a cărţii, care prinde Republica Moldova între existenţa sa în cadrul U.R.S.S. (cu perestroikă, suhoi zakon, perioada de prohibiţie a alcoolului, glasnost, Gorbaciov) şi independenţă, de modul în care Puterea tratează limbile, fără a se gândi la repercusiunile pe care le pot avea măsurile luate asupra oamenilor care nu vor să intre neapărat în jocul de lumini şi umbre al politicului… Se scrie într-un alt context: "Ce e piatra pe lângă cuvânt?" (p.30)

Dar, desigur, caracteristicile Istoriei dau mai întotdeauna un anume fundal, "o scenografie" pentru un roman, "Grădina…" fiind şi o frescă socială, pe lângă bildungszăreala autentică, care ne schiţează destinul a aproape trei generaţii, neinsistându-se şi asupra vieţii fetiţei eroinei principale, născută cu boala oaselor de sticlă, botezată Tamara, în onoarea mamei vitrege, care a fost vitregă cu o anume măsură, iubind în felul ei pe Lastocika (Rândunica), fetiţa înfiată, la şapte ani, aleasă pe criteriul celei mai răbdătoare (p.49) fete de la internatul orfelinat.

Tamara Pavlovna, Tamara cea mare, "Sticlăreasa" (dacă nu greşesc, o angajată la stat care se ocupa cu recuperarea sticlelor, borcanelor şi revalorificarea lor, prilej de câştiguri şi la negru; pe lângă ce primea sau vindea, aduna şi de prin gunoaie, de pe străzi, de unde se putea; era o mică industrie în care a lucrat şi Rândunica o perioadă, la cules, spălat, cărat ş.a.m.d.) intră în galeria personajelor feminine antologice: ruseşti, dar şi ale literaturii române! Coborâtă, ivită, apărută parcă dintr-o altă eternă dimineaţă pierdută (Gabriela Adameşteanu scrie pe coperta a IV-a: "Ţîbuleac revine, în forţă, într-un alt context şi la un alt nivel, la tema maternă, a copilului iubit/neiubit, a consecinţelor tragice ale neiubirii, a remuşcării… Orfana care descoperă un Chişinău multicultural a fost înfiată dintr-un orfelinat sătesc de o femeie singură şi ambiţioasă, care vrea să-i ofere un viitor prosper, ori poate cumpărată ca mână de lucru şi exploatată la fel de nemilos ca în romanele lui Dickens? Întrebările te urmăresc şi după lectura pasionantă a acestui roman de formaţie a unei fete care creşte între două limbi şi două culturi, în anii când se schimbă frontierele şi sistemele politice."), Tamara Pavlovna are… reflexele ei, nu ştie prea multe, dar "ştia. Şi despre locuri ştia, şi despre oameni - mai mult decât putea duce." (p.8) Până la urmă a ştiut să fie şi o mamă bună, nu chiar ca în poveşti, la urma urmelor, câte mame perfecte există, a fost şi exemplu şi contra-exemplu, va fi şi lovită de o boală dură, dar Rândunica va învăţa să zboare, va termina studiile medicale "Doctor şi evreică!" voia să se facă, p.41, se va muta în România, va continua să caute frumuseţea, Frumuseţea care este firul roşu al cărţii, de la prima pagină până la ultimul cuvânt, la propriu.

Este o carte şi despre conştientizarea faptului că omul degradează mereu (până) şi frumuseţea… Despre continua izgonire din grădina raiului, de sticlă de această dată… Luciditatea de fier a scriitoarei scriind, lăsând mărturia, vizavi de fragilitatea personajelor care suntem cu toţii! Şi nu am vrut deloc să spun că Tatiana Ţîbuleac ar putea fi o Doamnă de fier a literelor europene meditând lângă gardul deloc trumpian dintre rai şi iad!

Citit 870 ori Ultima modificare Miercuri, 30 Octombrie 2019 14:32

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro