Joi, 14 noiembrie 2019, de la ora 12,00, la sediul Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluță” va avea loc vernisajul celei de a XIV-a ediţii a expoziţiei temporare „Fructe şi seminţe – roadele pământului”.La acestă ediție vor fi prezentate eșantioane de fructe și semințe de la un număr de la arbori, arbuști sau plante ierboase, precum și soiuri din colecția de Cucurbitaceae din Grădina Botanică a instituţiei. Planta “vedetă” a expoziției va fi Gymnocladus dioicus, originară din sudul Americii de Nord, ce a fructificat pentru prima dată în Gradina Botanica Galați, după 24 ani de la plantare. Denumită popular cafeaua din Kentucky, această specie stârnește interesul prin fructele sale (păstăi plate), dar și prin portul și scoarța exfoliată în plăci longitudinale și, nu în ultimul rând, prin utilitatea sau toxicitatea semințelor. Acestea sunt otrăvitoare în stare crudă, dar după prăjire pot fi utilizate fără probleme la prepararea unei băuturi aromate, cu gust şi miros de cafea, de unde şi denumirea populară a arborelui.
Tot în cadrul expoziției, publicul va putea participa la o conferință științifică în Sala Auditorium, începând cu ora 12,30, susținută de prof. habilitat dr. chimist Rodica Dinică, de la Facultatea de Științe și Mediu a Universitatii „Dunărea de Jos” Galați și dr. farmacist Ion Bobaru, de la Farmacia „Faltis” din Brăila, parteneri ai acestei ediții de la „Fructe şi seminţe – Roadele Pământului”. Tema conferinței va fi „Produse vegetale cu utilizări farmaceutice obținute din flora spontană și cultivată a României”. Expoziţia „Fructe şi seminţe – Roadele Pământului”, de la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluță” Galaţi, va fi deschisă pentru vizitare în perioada 14 noiembrie – 1 decembrie.