”Poveste persană”, o montare plină de curaj la ”Leonard”

”Poveste persană”, o montare plină de curaj la ”Leonard”
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Profesia de balerin este una dintre cele mai grele prin efortul fizic și psihic pe care îl presupune în munca de zi cu zi, de aceea sunt tot mai puțini cei care îmbrățișează această carieră. Dacă, în trecut, erau la "Leonard" 50 de balerini, astăzi doar 15 balerini angajați și doi colaboratori acoperă întregul repertoriu. De aceea, inițiativa maestrei Gabriela Gegea de a monta un spectacol de sine stătător, pare – la prima vedere – temerară și riscantă.

Implicarea Gabrielei Gegea a fost totală, semnând atât scenografia, cât și regia spectacolului (alături de Adrian Mărginean).

Tema abordată a fost cea orientală, a basmelor din 1001 de nopți, "Șeherezada", construind un libret inspirat din cel original de Alexandre Benois și coregraful Michel Fokine, adaptat scenei și trupei gălățene,  folosind în Prolog, "Song of India" din opera "Sadko" de Rimski-Korsakov, în actul I Turkish Fragments și Procession of the Sardar din Caucasian Sketches de Mikhail Ippolitov - Ivanov, iar în actul al II-lea celebra suită simfonică "Sherezada" de Nikolai Rimski-Korsakov. 

Acum, alături de balerinii teatrului au urcat pe scenă elevii secției de coregrafie din cadrul Liceului de Arte „Dimitrie Cuclin”, profesor îndrumător Ofelia Andrei, copii talentați, implicați și dedicați misiunii ce le-a fost încredințată. 

Balerinii teatrului au fost distribuiți cu grijă, insistându-se pe implicarea lor emoțională la realizarea fiecărui personaj în parte. Florentina Ștefan a dat viață unei Farizana, frumoasă, senzuală, dar o aprigă luptătoare, pătimașă în a-și apăra poziția de favorită în cadrul haremului. Paul Nedelcuță, cu atitudinea impunătoare, plină de fermitate, a creat un sultan Shahryar necruțător și insensibil la farmecele favoritelor sale care l-au înșelat. Cele două sclave, Rodica Dorojan și Alina Donțu, au avut evoluții pline de temperament, expresive și bine sincronizate pe tot parcursul spectacolului. 

Cei doi soliști principali, Irina Marola (Zuneida) și Ionuț Țurlea (Faruz) au dovedit reale calități și o tehnică bine pusă la punct. Fină, fragilă, delicată, Irina Marola a atras de la început privirile spectatorilor, evoluând cu siguranță. Pregătirea sa în SUA alături de Irina Lebedeva, în cadrul Long Island Ballet Academy & Dance, și studiile de perfecționare pentru îmbunătățirea tehnicii de dans organizate de Studioul de Dans Dany Holdstein, sub îndrumarea maestrului rus Andrei Kisselev și-au spus cuvântul. Cu sărituri ample, prize sigure mereu atent la partenera sa, Ionuț Țurlea s-a evidențiat printr-o postură plină de expresivitate, dovedind o bună experiență scenică dobândită în trecut alături de colectivul Teatrului de Operă și Balet „Oleg Danovski” din Constanța, din care a făcut parte.

Deși au evoluat în roluri secundare, atât Iulia Ecaterina Radu (Eunucul), cât și Viorel Huru (Vizirul), au creat personaje puternice, pline de culoare și credibilitate, completând și creând liantul dintre scene pe parcursul acțiunii.

Scenele de ansamblu au avut ritm, sincronicitate, dinamism, fiecare balerin participând cu dăruire, fără ezitări sau stângăcii, la crearea unor tablouri ample. Tehnica clasică de demi-pointe a fost iscusit îmbinată cu elemente plastice ale dansului oriental.

La finalul spectacolului, a fost acordată o diplomă de excelență doamnei Gabriela Gegea cu prilejul aniversării a 40 de ani de carieră, o recunoaștere binemeritată a eforturilor cu care această minunată creatoare a călăuzit, de-a lungul anilor, zeci de balerini.

Citit 2002 ori Ultima modificare Vineri, 15 Noiembrie 2019 18:36

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.