Anca Șerban scrie. E dimineață şi scrie, în zece ore trebuie să citească textele la cenaclu. Abia s-a apucat de ele, are deja primul vers. Și al doilea. Al treilea se lasă însă așteptat, dar Anca are răbdare, e un poet cu experiență, știe că vine versul, nu trebuie să-l silești.
Nu se grăbește. Mai sunt nouă ore până la întâlnirea cenaclului și versul întârzie. Anca are răbdare, îl așteaptă, promite că se va purta frumos cu el, că îl va scutura de rimă, dacă nu vrea rimă, sau îi va permite chiar și una îmbrățișată... Că-l lasă în ritmul lui.
”Un grupaj unitar, se simte faptul că a fost scris într-o singură repriză. Foarte multe imagini care m-au surprins. Nu m-a deranjat nimic, la nicio poezie, nu am găsit niciun cuvânt în plus. Dacă ai planificat să scrii o carte și acesta este începutul, este unul foarte bun”, va spune seara, la cenaclu, scriitorul Iulian Mardar.
Acum mai sunt opt ore și nu se întâmplă nimic. Mai sunt șapte și sună primul clopoțel al crizei. Asta e, dacă inspirația refuză să se arate, schimbă registrul: va scrie o scenă dramatică. Cu trei personaje care așteaptă să intre la un doctor și bârfesc, ce bârfesc?, găsesc ele ce, subiecte sunt pe toate drumurile.
”Multe imagini suprarealiste, mai ales cea cu femeia cu părul până în călcâie, chiar sugerez să-i pui cărții un astfel de tilu – Femeia meduză”, va spune seara, la cenaclu, prozatorul Ioan Gh. Tofan.
E mai ușor parcă la poezie. Acum mai sunt cinci ore, foaia e goală și clopotul alarmei sună puternic. Poezie!
Un prim poem se așterne, cuminte, pe foaie. Și al doilea. Jazz 1. Jazz 2. Jazz 3. Tastatura e o claviatură din care ies mici structuri pline de muzicalitate.
” La mine poezia ajunge în starea ei maximă la poemul ”Jazz 8”. Mă prinde de la început întregul grupaj, dar aici cred că este concentrat totul, când spui că ”amintirile nu au ferestre și nici uși/ au doar păsări cântătoare/ și o nesfârșită alunecare/ a peretelui pe perete/ a varului pe var/ a osului pe os”. Au ceva din cheia suprarealistă a scrierilor lui Leonard Matei”, va remarca la cenaclu poeta Ana Maria Panagatos.
Jazz 7, Jazz 8, Jazz 9.
”Acum, că știu că le-ai scris dintr-o suflare, în câteva ore, mă așteptam la crochiuri. Mă surprinde maturitatea textelor și faptul că sunt un tot unitar”, va remarca seara și Cezar Amariei.
Zece poeme, mici improvizații pline de expresivitate. Stau cuminți pe foaie. Mai este o oră și vor fi citite în public. La capătul unui experiment reușit, Anca Șerban mai are o singură neliniște: oare ce vor spune colegii de cenaclu?
Vineri, de la ora 19, citește Ioan Gh. Tofan.
