Evaluaţi acest articol
(8 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

Învățătorul-erou Nicolae Sâmbotin a văzut lumina zilei în satul Piscu, județul Galați, pe 5 februarie 1911, ca fiu al Elenei și al lui Pavel Sâmbotin. După clasele primare, Nicolae s-a înscris la Școala Normală "C. Negri" Galați, absolvită pe 30 iunie 1933Până la începerea celui de-Al Doilea Război Mondial, a fost dascăl la Braniștea, Brânza (județul Cahul) şi Chilia Nouă (județul Ismail), unde a cunoscut-o pe viitoarea soție, Valentina Avădani.

După pactul Ribbentrop-Molotov (23 august 1939), refugiul românilor din Basarabia devenea indiscutabil, iar dorul de casă era mai acut ca niciodată. "În acele momente de confuzie, mă aflam - împreună cu alți tineri, cu vârste între 24 și 30 de ani - în ținutul dintre Prut și Nistru, în regiunea Orhei, unde Ștefan cel Mare își avea cuibul de vulturi..."reținem din "Jurnalul de război" al învățătorului-erou.

În avanpost la Gura Prutului

Sublocotenentul Nicolae Sâmbotin a fost concentrat între 3 ianuarie și 1 noiembrie 1941, fiind comandant de pluton în Compania a V-a din Regimentul 11 Dorobanți. În februarie și martie a fost "în avanpost" la Gura Prutului - Giurgiulești, iar în aprilie, în apărare pe Prut, la Podul Oancea. În această primă etapă a războiului, România era de partea Germaniei, care ne promitea sprijin pentru redobândirea celor trei provincii ocupate samavolnic de Armata Roșie. Odată pus în mișcare, tăvălugul celui de-Al Doilea Război Mondial a cuprins, încet-încet, aproape tot mapamondul. "Îmi amintesc că într-una din zilele lunii iunie 1941 (în 22 iunie, mareșalul Ion Antonescu a dat ordinul de a trece Prutul), am fost chemați toți ofițerii în miezul nopții, la comanda Regimentului 11 Dorobanți, aflată într-un bordei în pământ. Aici, ni s-a pus în vedere că vom începe războiul și noi românii, la ora «H», ora urmând a fi anunțată printr-o lovitură de tun! Eu eram sublocotenent și comandant de pluton, și - în această calitate - am anunțat vestea ostașilor mei, care s-au schimbat la față... Printre soldați a început îngrijorarea. Unii își căutau consătenii, lăsându-și în scris unii altora ultimele dorințe, pentru a fi transmise celor de acasă, de cel ce va supraviețui războiului...", notează Sâmbotin.

La salva de tun de la ora «H», Regimentul 11 Dorobanți, sub comanda colonelului Bardan, s-a deplasat la Fălciu, unde "am traversat Balta Prutului sub focul năprasnic al inamicului. La Țiganca, subsemnatul a avut o pierdere de 16 soldați, din cei 43 câți aveam în subordine...". La Țiganca s-au dat lupte sângeroase, ploaia de foc pusese stăpânire pe întreg văzduhul, iar apa Prutului căpătase culoarea jertfei sângeroase... Istoricii relatează că numai la Țiganca au murit aproximativ 8.000 de soldați și ofițeri români. "Acolo mi-au rămas cei mai viteji ostași: sergent Modiga, sergent Corocaru, Mihalea... Și ca aceștia au fost nenumărați... Văzându-se mutilați, mulți îi fericeau pe cei morți, iar gura nu putea să descrie ce a văzut ochiul...".

Sublocotenentul gălățean a fost rănit în 23 august 1941, în luptele de la conacul Wakarjanii, în fața Odesei. Deși rănit, Sâmbotin a refuzat internarea... Curajul și entuziamul tinereții l-au însuflețit, pentru a-i însufleți, la rându-i, pe flăcăii din plutonul său.

Un alt episod îl găsim în "Foaia calificativă" (perioada 1 noiembrie 1943 - 31 octombrie 1944), act eliberat de Comandamentul Regimentului 11 Dorobanți. De aici, aflăm că sublocotenentul Nicoale Sâmbotin "a suportat cu mare ușurință greutățile companiei. Trage bine cu tot armamentul de infanterie, are prestanță în fața trupei, se orientează bine în teren" și a rezistat cu stoicism "și cu foarte mare curaj", în fața tuturor problemelor. În acele zile grele, "comandantul Companiei a V-a a căzut la datorie", iar sublocotenentul Sâmbotin a fost cel care a preluat comanda "în toate luptele duse de regiment din 23 august 1944 și până la 4 octombrie 1944"

În 23 august 1944, Armata Română a abandonat alianța cu Germania și a trecut de partea Rusiei. În toiul luptelor contra nemților, în 28 august 1944, la Pogoanele, județul Buzău - "prin manevra pe care a făcut-o, Batalionul 11 a dat posibilitatea Regimentului 11 Dorobanți să ia 3.000 de prizonieri germani, armament și animale, drept trofee".

Faptele de arme ale bravului erou gălățean nu se opresc aici"A fost primul care a trecut Mureșul", în fruntea bravilor soldați români și "sub focul năprasnic al inamicului german", a respins atacurile nemților, "compania sa cucerind - în mai puțin de două ore - cota 479-Raput, stâlp puternic în apărarea hitleriștilor pe Mureș, în regiunea Sân-Paul".

Lupte grele s-au dat la nord de Cipău, pe dealul Sân-Georgiu, unde subofițerul Sâmbotin "a atacat, cu compania sa, cota 463, poziție ocupată de un batalion fascist, puternic, inamic ce dispunea de efective și dotare superioare". Pe 26 septembrie 1944, în toiul luptelor de la Cipău, sublocotenentul Sâmbotin a fost rănit, însă a refuzat și de această dată să fie evacuat. O rană mult mai gravă a căpătat în 4 octombrie 1944, motiv pentru care superiorii săi l-au evacuat la ambulanța diviziei și de aici la spital. "Urmele războiului se pot vedea pe fața mea, fiindcă rănile s-au vindecat, dar cicatricele au rămas, ba chiar port și acum un «trofeu» nemțesc în maxilarul inferior", nota Nicolae Sâmbotin.

Distincții

Sublocotenentul Nicolae Sâmbotin a primit, în 1941, decorația "Coroana României, clasa a V-a, cu Spade și Panglica de Virtute Militară, în gradul de cavaler", pentru faptele de arme săvârșite contra Rusiei Sovietice, și "Frunza de Stejar", "ca unul care a fost tot timpul numai în linia întâi". După ce războiul s-a sfârșit, comandantul Reg. 11 Dorobanți l-a propus pe eroul nostru să fie înaintat la gradul de locotenent în rezervă, fiindu-i înmânată "cea mai înaltă decorație - Ordinul Mihai Viteazul, cls. a III-a, cu spade", pentru că este "cinstit, are onoare de om și militar și are curajul răspunderii. Loial, patriot, are o educație civică și militară remarcabile... A comandat plutonul de pușcași în Compania a V-a, Batalionul 11, apoi, în Compania I, unitatea în care a luptat, remarcându-se pe front".

Învățătorul-erou Nicolae Sâmbotin a fost chemat la ceruri în 1993. Pentru jertfa sa, autoritățile din Piscu, în semn de recunoștință, au botezat o stradă din vatra stăbună "Strada Sâmbotin, Învățătorul-Erou".

Foto 1, galerie. Nicolae Sâmbotin. Foto 2. Nicolae Sâmbotin şi soţia, în 1940

Imagini din arhiva familiei Sâmbotin

Citit 1696 ori Ultima modificare Vineri, 22 Noiembrie 2019 12:21

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro