* „La început era Cuvântul...” *
L-am însoţit pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos la Biserica Naşterii din Betleem, la Biserica „Bunavestire” din Nazaret, apoi la apa Iordanului, în pustia Iudeii, unde Înaintemergătorul Ioan L-a Botezat şi L-a arătat lumii pe Cel ce ridică păcatul lumii.
„Acesta este Cel despre Care eu am zis, ne atenţionează Ioan Botezătorul. După mine vine un bărbat Care a fost înainte de mine, fiindcă mai înainte de mine era” (Ioan 1,30).
Zăbovim puţin în pustia Iudeii, pentru că este important să înţelegem de ce Înaintemergătorul Domnului ne spune că Mântuitorul lumii era înaintea lui Ioan Botezătorul, deşi, ca vârstă, Ioan era mai mare cu câteva luni decât Iisus Hristos.
Evanghelia după Ioan (e vorba de Evanghelistul şi Apostolul Ioan) accentuează dimensiunea cerească a Mântuitorului Iisus Hristos, ca Fiu al lui Dumnezeu Tatăl.
Cei trei sinoptici - Matei, Marcu şi Luca - ne prezentaseră genealogia pământească a Mântuitorului, ca descendent din neamul lui David şi al lui Avraam, însă Sfântul Evanghelist şi Apostol loan ne arată că Mântuitorul lumii nu este oricine, nu e doar din neam împărătesc şi pământesc; El este şi de neam ceresc.
El este Dumnezeu adevărat din Dsumnezeu adevărat şi om adevărat. De aceea, Ioan Botezătorul ne prevesteşte: „Cel ce vine după mine era înaintea mea”.
Nu despre vârsta biologică vorbea aici Înaintemergătorul Domnului, ci despre faptul că Fiul lui Dumnezeu-Cuvântul este născut din veci.
Mărturisirea Sfântului Ioan Botezătorul are darul de a întări dimensiunea cerească a lui Iisus Hristos, iar Evanghelistul şi Apostolul Ioan o subliniază tocmai pentru că - la vremea scrierii acestei evanghelii, spre sfârşitul primului veac creştin - „unii nu mai vedeau pe Hristos decât ca Om”, ne spune părintele Dumitru Stăniloae.
Astăzi, după două mii de ani de la Întruparea Cuvântului, astfel de confuzii se mai fac şi noi trebuie să ştim că Fiul lui Dumnezeu-Cuvântul nu S-a născut în timp, fiindcă El era din veci, era dinainte de timp. Sfântul Chiril al Alexandriei ne relatează în Comentariul la Evanghelia după Ioan că Fiul lui Dumnezeu „este mai vechi decât veacurile înseşi”.
El - Cuvântul - era din eternitate, era „la Dumnezeu Tatăl” cu Sfântul Duh. „Dumnezeu-Cuvântul era când a început lumea, iar lumea are un început chiar în El”, ne învaţă părintele Stăniloae.
În Evanghelie după Ioan, Sfântul Vasile cel Mare (în Omilia a XVI-lea) ne tâlcuieşte sensul... începutului: „La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul” (Ioan 1, 1).
Înţelegem că venirea Mântuitorului în lume nu era nicidecum „un dumnezeu nou” (Ps 80,8), pentru că a venit în lume în vremurile din urmă? Era Fiul lui Dumnezeu din veci, cum Însuşi Mântuitorul va zice: „Amin zic vouă, înainte de a fi Avraam, Eu sunt” (Ioan 8,58).
Sfântul Vasile cel Mare (330-379) ne atenţionează să nu confundăm Cuvântul cu omenescul „cuvânt”.
„Înainte de cuvântul omenesc, de cuvântul îngerilor era Cuvântul lui Dumnezeu. Pentru că toată creaţia este posterioară veacurilor şi şi-a luat început al existenţei de la Creator. Tot aşa şi cuvântul interior, cuvântul care este în inimă, este posterior oricărei gândiri”.
În cuvinte simple, dar insuflate de Duhul Sfânt, Marele Vasile ne îndeamnă să înţelegem „termenul ˝Cuvânt˝ într-un chip vrednic de Dumnezeu. Când Ioan ţi-a vorbit de Unul-Născut, L-a numit ˝Cuvânt˝, însă Îl va numi pe Mântuitorul în evanghelia sa ˝Lumină˝, ˝Viaţă˝, ˝Înviere˝, ˝Pâinea Vieţii˝”.
Însă toate acestea nu trebuie înţelese cu înţelepciune pământească, omenească.
O altă prorocire pe care o face Sfântul Ioan Botezătorul la Botezul Domnului, la Iordan, este cea în care ni-L arată pe Mesia drept „Mielul lui Dumnezeu” (Ioan 1, 35).
Aceasta este ultima prorocire a Vechiului Testament, făcută de „Cel mai mare proroc născut din femeie”, cum Însuşi Mântuitorul l-a numit pe Sfântul Ioan Botezătorul. Hristos este „Mielul lui Dumnezeu, Care ridică păcatele lumii”.
Această prorocire prevesteşte patimile viitoare şi Jertfa de pe Cruce a Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Fiindcă pentru aceasta fusese trimis în lume de Dumnezeu Tatăl, să ne arate slava lui Dumnezeu, să facă semne şi minuni, să ne răscumpere păcatele cu preţul Jertfei sângeroase de pe Cruce.
Această prorocire „Iată Mielul lui Dumnezeu” prevesteşte patimile, umilirile, scuipările, drumul Golgotei şi Jertfa viitoare de pe Cruce.
Cum însă ne-am propus să urmăm firul Evangheliilor, vom spune că după Botezul Domnului, Mântuitorul S-a retras în pustie unde S-a rugat patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi.
În pustia Iudeii, Mântuitorul a postit şi s-a rugat
Pustia Iudeii este locul unde a postit Mântuitorul. Este un ţinut secetos care la fel ca orice loc menţionat în Sfânta Scriptură nu mai are aceeaşi configuraţie ca în vremea Mântuitorului.
Nu vom insista pe aspecte de ordin fizic, vom spune doar că aici „Iisus a postit patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi”, potrivit relatării Sfântului Evanghelist Matei (4,2).
În Postul Paştelui fiind, asemeni Mântuitorului, să-L însoţim şi noi pe Mântuitorul aşa cum Însuşi Iisus Hristos i-a învătat pe ucenicii Săi să postească. Şi Moise - cel care a eliberat poporul evreu din robie - a postit, într-o altă pustiei, în Pustia Sinai din Egipt.
Pe Sinai, după patruzeci de zile de post şi rugăciune, Moise a primit „Tablele legii” cu cele zece porunci. Sfântul Ioan Evanghelistul ne spune că „prin Moise s-a dat Legea, iar prin Iisus Hristos a venit ˝harul şi adevărul˝” (Ioan 1,17).
În pustie, Mântuitorul, ca Fiul Omului, a fost ispitit de diavol. Mai întâi i-a cerut să trasforme pietrele în pâine, dar Mântuitorul „respinge tentaţie de a reduce existenţa umană la nivelul biologic al hranei trupeşti şi afirmă necesitatea comuniunii spirituale a omului cu Dumnezeu”, spune Prea Fericitul Părinte Daniel.
Ispititorul i-a cerut Mântuitorului să se arunce de pe aripa Templului şi să se închine lui satan care i-a promis toate bogăţiile lumii. „Piei, Satano, căci scris este: Domnului Dumnezeuului tău să te închini şi Lui singur să-I slujeşti. Atunci L-a lăsat diavolul şi iată, îngerii, venind la El, Îi slujeau”. (Matei 4, 10-11).
În pustie, Mântuitorul ne arată că răul nu poate fi învins decât în stare de post şi rugăciune; că postul este inseparabil de rugăciune.
Şi văzând sărăcia materială a acestor locuri din Pământul Făgăduinţei, cu siguranţă pelerinul înţelege mai bine necesitate dobândirii unei altfel de bogăţii, cea spirituală.
Fiindcă „nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu” (Matei 4,4). Post fiind, să facem şi asemeni Mântuitorului: să ne rugăm, să postim şi să ne ajutăm semenii.
