Vineri. Aproximativ ora 18,00. Facultatea de Litere. O sală aproape plină cu studenți din anul II. Știu ce urmează, în mare. Vor veni niște scriitori de la Noduri și Semne să le citească din creațiile dumnealor. Probabil că li se pare un lucru extraordinar să-i aibă atât de aproape pe cei care se apleacă asupra foii goale de hârtie și o transformă în artă, folosind doar cuvinte. Probabil că le e teamă că nu vor înțelege mai nimic din ceea ce li se va citi, pentru că scriitorii au un alt limbaj, pe care doar inițiații îl înțeleg. Probabil că vor trebui să apeleze la cărțile de critică literară, să-i caute acolo și să citească o analiză, ceva, la ceea ce urmează să audă. Probabil că va ține mult, plictisitor de mult, ore întregi, pentru că scriitorii trăiesc într-un univers paralel, în care timpul nu se scurge, pentru că scriitorii sunt nemuritori. Relativ. ”Nu vă supărați, cât o să dureze?” Timidă, respectuoasă. ”Ne vom încadra în modulul academic. Cel târziu la fără douăzeci terminăm”. Opt fără douăzeci seara, adică. Răsuflă ușurată. Scriitorii au și ei, iată, o dimensiune pământească. Cel puțina una. ”Cum începem: poezie sau proză?” Apropo, de unde știu ce era în mintea studenților? Am fost și eu, la un moment dat, în anul II, la Litere, când scriitorii mi se păreau a fi o rasă extraterestră. Probabil că, în cazul unora, nu eram departe de adevăr.
Se sparge gheața cu o explozie de poezie. Ropote de aplauze. Le-a plăcut. Au înțeles. S-au bucurat. Au simțit vibrația, când jucăușă, când profundă, când revoltată, a poemelor citite de Simona Toma, Anca Șerban-Gaiu, Carmen Neacșu, Leonard Matei, Marius Grama și Octavian Miclescu, ultimul prin vocea lui Cezar Amariei. Au trăit intens imaginile concentrate în trei versuri ale haiku-urilor citite de Daniela-Lăcrămioara Capotă. S-au scufundat în istorie, au râs de întâmplări din sat și de la oraș, de dincolo și de dincoace de 1989, din universul românesc și din acela mimându-l pe cel american cu proza citită de Tudor Neacșu, Cezar Amariei, Ioan Gh. Tofan (prin vocea aceluiași Cezar Amariei, imitându-se cu succes pe el însuși citind ‘moldovinești’) și subsemnatul. După care,...
”Interesant”. ”Captivant”. ”Frumos”. ”Diferit”. Cuvintele studenților.
”Faptul că ați venit spre ei (spre studenți – n.n.) este un lucru extraordinar. Eu i-am urmărit, să văd dacă sunt atenți și dacă sunt ’prinși’. Și sunt. S-a urzit începătura, vorba cronicarului, iar pentru mine a fost plăcere pură.” Cuvintele doamnei profesor universitar dr. Simona Antofi.
Ne vom întoarce la Litere, luna viitoare. Cuvântul nostru, dat.
Vineri, 13 martie, în holul VL, de la ora 19,00, citește Gabriel Gherbăluță.
