Evaluaţi acest articol
(5 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

Cronica volumului „Noaptea mea de insomnie” de Savu Popa (editura Cartea Românească, 2018)


Savu Popa este poet, prozator și profesor. S-a născut în 1991, la Ocna Sibiului, iar astăzi predă limba română copiilor din localitatea natală. A debutat în anul 2017 cu volumul „Ipostaze”, la editura Paralela 45. În anul următor publică volumul de poeme „Noaptea mea de insomnie”, la editura Cartea Românească. Structurat în cinci părți, acesta propune cinci tipuri diferite de poeme, având fiecare specificul său.

Astfel, în prima parte, întâlnim poeme de dragoste, dar nu din acelea îmbibate de sentimentalism, ci marcate mai degrabă de un spirit cosmopolit, poetul plasându-și iubirea pe cele mai exotice meridiane ale lumii: „egiptenii,/ cunoscând pielea ta, au spus apoi,/ primul pergament ar fi arătat ca aceasta,/ un comerciant din centrul orașului Singapore/ ne vorbește despre/ superstițiile, legendele acestui loc,/ în malaeză, chineză și tamila,/ne arată un apus cu aceleași striații/ ca pielea ta/ înfiorată”; „inimile noastre au devenit sateliții/ acestui miez de noapte/ vibrând ca un ritm de jazz/ cântat în timp ce Titanicul se scufunda”. Sunt poeme de dimensiuni moderate, preponderent vizuale, în care accentul pică mai curând pe imagistică decât pe stările ce se vor exprimate, emoțiile fiind cumva camuflate de atmosfera creată prin intermedul imaginilor.

Poemele din cea de-a doua parte, deși construite în aceeași manieră estetică precum cele anterioare, se situează parcă, din punct de vedere imagistic, la antipozi față de acestea, în sensul că emoțiile, la fel de voalate, sunt găzduite de această dată într-um mediu bucolic, rural, dominat de figura mamei și de amintirea copilăriei: „atunci am înțeles,/ tăcerea din ochii mamei,/ un meteorit prăbușit/ pe/ pământ”; „în margine, spre ieșire,/ acea casă părăsită,/ intram în ea, ne jucam șotronul,/ podelele, calde încă,/ precum tâmpla după lovitură./ seara, aprindeam chibrituri,/ în jurul lor, aerul tremura”. În aceste poeme se poate simți o vagă influență din lirica lui Grigore Vieru, împodobită însă cu imagini din sfera cotidianului, a modernului, a universalului.

Partea a treia, alcătuită din doar trei poezii, nu este altceva decât un triptic de arte poetice, autorul adunând la un loc trei viziuni, aparent diferite, dar având aceeași sămânță, despre ceea ce înseamnă poezia sau arta de a scrie poezie: „poezia,/ o scrâșnire din dinți/ a scrâșnirii fiecăruia din dinți”; „foaia de hârtie/ pe care urmaează să scriu,/ întinsă înaintea mea,/ un deșert alb/ unde nimeni/ nu a mai călcat până acum,/ nimeni nu a mai simțit/ soarele dogoritor ca un ochi sângeriu de reptilă./ mâinile, gâtul, cuvintele uscate,/ arse”; „înainte de a scrie poezie,/ simt nevoia să îmi imaginez/ planeta Pluto venind cel mai aproape de Soare,/ trecând prin el ca prin perdeaua de ceață/ uscată”. Care ar fi, așadar, sămânța comună a viziunilor poetului Savu Popa despre poezie? Introspecția. Sondarea fără rezerve a sinelui, a subconștientului, a iraționalului, a imaginației, altfel spus, a stră-sinelui său.

Că așa stau lucrurile o dovedește autorul cu asupra de măsură în cea de-a patra, și cea mai amplă parte a volumului, în care accentul pică tocmai pe explorarea și exploatarea sinelui: „văd lucrurile altfel,/ privirea mi s-a eliberat/ din strânsoarea cearcănelor,/ iar imaginile au devenit tot mai clare,/ realitatea are baterii noi: combustie spontană,/ confruntări de idei/ duse pe planuri înclinate,/ accelerarea unor trăiri/ până când se ajunge la limita unor stări”; „în palmele mele, linia vieții/ precum circuitul veninului/ în corpul viperei// inima mea, un șir de stâlpi electrici/ pe lună,/ prin cablurile lor circulă întunericul/ când afară e prea multă lumină”. Această parte se mai distinge și prin faptul că este cea mai eterogenă, atât din punct de vedere estetic, aici regăsindu-se atât poeme de largă respirație, dispuse inclusiv sub formă de poeme-bloc, cât și micro-poeme; cât și din punct de vedere al temelor abordate, aici întâlnindu-se printre altele, poeme cu iz mistico-biblic sau poeme pigmentate cu termeni tehnici.

În fine, cea de-a cincea parte este alcătuită exclusiv din poeme în proză, construite într-o manieră cât se poate de limpede, ce explorează lumea satului românesc transilvănean, cu tradițiile sale ancestrale și cu veșnicia sa devenită proverbială grație acelei afirmații blagiene.

Așadar, avem de a face în acest volum cu un poet încă în curs de formare, care oscilează perpetuu între modernism și tradiționalism, doar din punct de verede al fondului, nu și al formei. Cu toate acestea, se simte în poemele și poeziile lui Savu Popa o vigoare a construcției, se simte cum transpiră cuvântul pe drumul dintre minte și foaia de scris, și mai mult decât atât, răzbate din versurile sale respectul pe care îl nutrește acesta față de limba română, pe care se străduiește să folosească într-un mod în care să o pună cât mai bine în valoare, altfel spus, să o încoroneze cu propriile-i cuvinte. Cu siguranță traseul său literar va fi unul ascendent, și îmi place să cred că în scurt timp se va statornici și într-un stil bine definit, atât din punct de vedere al temelor abordate, cât și în ceea ce privește estetica și maniera de construcție a poemelor sale.

 
Citit 522 ori Ultima modificare Miercuri, 06 Mai 2020 20:42

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro