Ziua de 18 martie, Anul Domnului 2010, când l-am prăznuit pe Sfântul Chiril al Ierusalimului, s-a constituit într-o prelungire a Canonului Mare săvârşit în miercurea din a V-a săptămână a Postului Mare.
În totală smerenie, cu duhul păcii, fiind şi ziua de naştere a Arhiepiscopului locului - Înalt Prea Sfinţitul Casian, Catredrala Galaţilor a adunat în unitate poate cei mai mulţi reprezentanţi ai autorităţilor administratiei locale şi centrale de stat, militare, din cultură şi mass-media.
Plus nelipsiţii creştini, care au ţinut să aducă în această zi o rugăciune de mulţumire lui Dumnezeu.
În contextul sărbătorii, Înalt Prea Sfinţitul Casian le-a vorbit celor prezenţi despre normalitatea de a fi împreună, de a fi în unitate în marea familie creştină de la Dunărea de Jos, adică în Biserică.
Arhiereul locului a istorisit celor prezenţi un episod din viaţa Sfântului Vasile cel Mare, care - prigonit şi hulit de arieni şi de însuşi împăratul Valens - a biruit în Hristos, determinându-l pe împăratul eretic să dirijeze toate impozitele încasate către aşezămintele pe care, în veacul al IV-lea, în vremea unei secete, Marele Vasile le-a înfiinţat.
Vasiliadele care au acoperit şi acoperă multe dintre rănile unei societăţi aflate în criză, ca şi cea de astăzi, dând adăpost celor fără casă, hrană celor flămânzi, îmbrăcându-i pe cei goi...
A fost prilej ca Înalt Prea Sfinţitul Casian să aducă în atenţie unul din marile proiecte ale Bisericii de la Dunărea de Jos, anume cel privind împlicarea a 280 de preoţi într-un proiect de anvergură, legat de prevenirea abandonului şcolar.
„Cele câteva centre de zi înfiinţate anul trecut la Galaţi, în acest scop, sunt o picătură într-un ocean, a spus Arhiereul locului. Cele câteva centre sunt nimic faţă de necesităţile reale ale comunităţii noastre de la Dunărea de Jos. Cam 60-70 la sută din preoţii Bisericii Ortodoxe Române sunt antrenaţi în acest proiect şi e nevoie şi de implicarea celorlalţi factori socio-culturali”.
Altfel spus, Arhiepiscopul nostru a folosit ziua de ieri - pe care nu a privit-o ca pe o sărbătoare personală, pentru că atunci când te aşezi în slujba semenilor nu ai nici necazuri şi nici bucurii personale - ca un îndemn la solidaritate şi unitate a tututor factorilor de decizie, ca o chemare la apostolatul pe care fiecare dintre noi trebuie să-l ducem împreună, în marea Familie de la Dunărea de Jos, „pentru a ridica crucile căzute, semenii aflaţi în stare de nesiguranţă”.
