CRONICĂ DE CARTE | Covor/rotisor/ring. Iluzia de a fi scăpat de ororile comunismului

CRONICĂ DE CARTE | Covor/rotisor/ring. Iluzia de a fi scăpat de ororile comunismului
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Cronica volumului "Orașul decolorat/glorios în rimă" de Leonard Matei (Editura Eikon, 2019)


Volumul de poeme Orașul decolorat/ glorios în rimăal poetului gălățean Leonard Matei, publicat la Editura Eikon în 2019, este în primul rând un volum-document, un volum-mărturie, poetul reașezând pe tapet, în lumină, atrocitățile săvârșite de clasa politică totalitaristă, între anii 1940 și 1964, respectiv deportările și chinurile pricinuite evreilor de către autoritățile legionare, cât și monstruozitățile desfășurate în închisorile comuniste, de la începuturi până la momentul decretului eliberator din 1964.

Inserate în corpul poemelor prin tehnicile de pe acum clasice ale intertextualității, printre amintiri „strălucitoare”, fragmentele-mărturie traversează volumul de la un capăt la celălalt. Astfel, încă din primul poem, după o scurtă reverie: „și știți dumneavoastră/ doamnelor și domnilor/ când am fost cel mai fericit în viața mea/ (sunt chiar curios/ îmi suflă paul)/ eram la paris (bravo)/ tânăr (vous/ l’êtes/ seigneur)/ apăruse luna (tiens)/ lângă mine/ o femeie frumoasă (pas possible) cânta sonata lunii a lui beethoven”, cade ca un trăznet, pe nepusă masă, amintirea terorii: „te înfășurau într-un covor și te loveau cu picioarele unde apucau/ asta era metoda covorul/ apoi te așezau ghemuit pe o bară de metal/ te legau la mâini și la picioare și te loveau cu picioarele în timp ce te învârteau/ ăsta era rotisorul/ a treia metodă de tortură era ringul/ te puneau în mijloc și te întrebau/ de ce ai făcut asta banditule/ nu vi ieși viu de aici/ și te loveau cu bestialitate”. Acest fragment a fost preluat chiar din mărturia lui Mihai Dionisie, din cartea Mărturii din temnițele iadului comunist.

Dar Leonard Matei nu a procedat doar la un facil copy/paste din alte cărți de acest gen, ci în virtutea capacității sale de a empatiza cu cei oropsiți, a recurs și la propria sa „imaginație”, încercând să recreeze, prin „tehnicile poetului” de această dată, adică recurgând la diferite figuri de stil, menite să facă lectura mai suportabilă, alte tipuri de chinuri. De exemplu, probabil pe baza amintirilor rămase de la bunicul său, acesta recreează atmosfera vieții celor ce, nemaiputând suporta ororile comunismului românesc, încercau să fugă la sârbi, folosind Dunărea drept liant, deși era o operațiune cât se poate de periculoasă, riscând să fie împușcați de poliția de frontieră: „să locuiești sub apă este posibil/ bunicul meu a făcut asta a locuit sub dunăre/ avea doar o salcie pletoasă prin care înghițea aer/ și se bronza prin apă și când cerul era întunecat”.

Pogromul desfășurat împotriva evreilor de către regimul legionar-antonescian este descris de asemenea într-o manieră istorico-poetică: „în 1940/ în 1941/ evreii urcați în vagoane nu s-au mai întors în familie/ și cei care au putut au plecat văzând cu ochii în orașe în care se putea cânta jazz/ unii se povestește că dansau încă de la semnarea actelor de vânzare - cumpărare/ dacă am găsi măcar un fruct stafidit/ spoerri l-ar crăcăna să dea rod și nașterea s-ar face în apă de dunăre pe verticală”.

O altă variantă ce cuprinde ambele evenimente, atât pogromul cât și temnițele comuniste, realizată tot pe baza mărturiilor supraviețuitorului Dionisie Mihai: „1940/ tata dispare definitiv în timpul retragerii din basarabia/ 02.04.1952 sunt arestat/ 17 ani și 8 luni de viață până atunci/ 8 luni/ tortură/ niciun nume/ 5.12.1952/ 8 ani de condamnare/ covor/ rotisor și ring/ mă numesc dionisie mihai/ fiul lui dumitru și marița/ înainte să devin un număr am condus societatea tineretului antisovietic/ galați/ canal dunăre-marea neagră capul midia/ alba iulia/ jilava/ aiud/ poarta albă/ jilava/ gherla/ cavnic/ valea nistrului/ gherla/ deținut fără corespondență/ fără vorbitor și pachet/ gherla/ 100 de zile carceră/ la 3 zile zeamă de varză/ mă învelesc cu frig și umezeală/ fac apă la plămâni/ am în față hârtia care aduce antibioticul/ nu semnez colaborarea/ aștept să mă sufoc”.

Spuneam în deschiderea acestei cronici că inserturile despre ororile legionarismului și ale comunismului traversează volumul lui Leonard Matei. Și este adevărat. Numai că acestea apar cumva sporadic. În restul de aproximativ 85% din conținutul acestei cărți, se răspândește, ca un gaz lacrimogen, fantoma difuză (și uneori teribil de concretă) a comunismului, ghicită în obsesia pentru muncă, în ignoranța față de valori și de cele ale spiritului, în frica intrată în oase ca un reumatism care „scoate capul din găoace” când se strică vremea.

Altminteri, la o lectură neasumată, versurile „apolitice” ce alcătuiesc grosul volumului, ar putea trece drept un caleidoscop poetic în care se vorbește despre absolut orice, fără însă a se pune accentul pe ceva anume, tocmai pentru că lipsește fundamentul necesar oricărui discurs coerent, bazat pe argumentație. Însă acest „bazar versificat” nu este nicidecum un semn de slăbiciune poetică, ci dimpotrivă el este menit să simbolizeze atmosfera post-comunistă, atmosfera anilor ’90, traversați de acea confuzie generală, de superficialitate, de dorința de a schimba totul cu orice preț și bineînțeles de iluzia de a fi scăpat de ororile comunismului.

Așadar, din orice punct de vedere ar fi privit, volumul Orașul decolorat/ glorios în rimă al lui Leonard Matei, este un volum-mărturie, binevenit inclusiv în această perioadă, ba aș îndrăzni să spun chiar necesar în această perioadă în care revine tot mai pregnantă iluzia că am fi scăpat odată pentru totdeauna de regimurile totalitariste.

Citit 1815 ori Ultima modificare Marți, 14 Iulie 2020 20:05

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.