Ierusalimul („Urushalim) - Oraşul Păcii, Oraşul Sfânt de la care iradiază Lumina sfântă la prezentul continuu al lui Dumnezeu şi unde vizează să ajungă măcar o dată în viaţă Dreptmăritorul creştin, pelerin din lumea pravoslavnică (ortodoxă), cât şi din cea iudaică şi chiar islamică.
Este cea mai importantă aşezare biblică din Ţara Sfântă - cu o vechime de peste 5.000 de ani, fiind menţionat pentru prima dată în cel de-al III-lea mileniu înainte de Hristos - care a concentrat în istoria sa toată istoria trecută, prezentă şi viitoare a omenirii.
Sâmbătă, în „Weekend Magazin” veţi afla ce ne leagă de Ierusalim, de Oraşul Păcii şi de Împăratul Păcii, al Vieţii şi al Luminii. Astăzi însă poposim puţin în Ţara Sfântă, aducându-vă câteva lămuriri necesare...
Denumirile istorice
Potrivit consemnărilor istoricului evreu Iosif Flavius (secolul II după Hristos) şi nu numai, se crede că Ierusalimul a fost zidit de Melchisedec, rege canaanean.
Canaan (Ereţ Kenaan, în Septuaginta, Cartea Sfântă după care se slujeşte în Biserica noastră; Terra Chanaan în Biblia Vulgata, a Bisericii Romano-Catolice) sau Hanaan defineşte vechiul nume al Palestinei şi Feniciei şi constituie teritoriul pe care s-au aşezat primii evrei cu câteva de mii de ani înainte de Hristos.
Unii consideră că era Ţara lui Ham, cel de-al doilea fiu al lui Noe, părintele canaaneilor, ţinut făgăduit evreilor după scoaterea din robia egipteană.
Alţii susţin că denumirea de Canaan s-ar tălmăci Ţara de Jos, un alt nume al Ţării Sfinte dat în comparaţie cu Aramul - Ţara de Sus - adică Siria, situată pe un podiş mai înalt.
După ce evreii au ocupat acest pământ, ţara s-a numit „Ţara Evreilor” (Ereţ ha Ivrim, Facere 40,15), iar după întoarcerea lor din captivitatea babilonică, actualul Israel s-a numit Iudeea, fiindcă cei mai mulţi repatriaţi reveniţi în Ţara Sfântă erau din seminţia lui Iuda (Luca 23,5; Fapte 10,37; 26,20).
De aceea, istoricii consideră că denumirea de evreu este adecvată până la revenirea poporului ales din captivitatea babilonico-egipteană (538-539 î. Hr.), după care mai adecvată este cea de iudeu, astăzi de israelian.
Denumirea de Palestina a primit-o în vremea stăpânirii romane, aici regăsindu-se şi filistenii.
Din 1948, printr-o hotărâre a Naţiunilor Unite, pământul „Ţării Sfinte” a fost împărţit între Israel şi Iordania, după multe războaie, interminabile, după nenumărate dispute teritoriale, economice, culturale şi religioase nefinalizate nici astăzi.
În ultimii ani, deşi nu e pace totală sub măslini, israelienii şi arabii au înţeles că locurile sfinte ar fi un motiv de tăcere a armelor, de aceea, pelerinajele sunt realizate în siguranţă.
Între anii 2000 î.Hr. şi până pe la 1230, pe teritoriul Ţării Sfinte au locuit multe triburi, între primii semiţi fiind canaaneii, indo-europenii şi indo-iranienii. Aici s-a statornicit şi Avraam, „Tatăl multor popoare”, cu tot neamul lui păstoresc, şi urmaşilor urmaşilor lui.
Lui Avraam i-a promis Dumnezeu că dacă va crede în El, dacă va asculta poveţele Lui, îl va duce pe poporul evreu în „Pământul Făgăduinţei”, unde va curge lapte şi miere.
Multe au fost încercările acestui neam rătăcit şi neascultător, prea înclinat către idolatrie, către păcat. În veacul al XIII-lea î. Hr. s-au aşezat aici primii evrei şi filistenii şi printre aceştia se aflau cele 12 seminţii ale lui Israel.
Între 1250-1050, primele triburi de evrei s-au unit, fiind conduse de căpetenii-judecători, potrivit Vechiului Testament şi potrivit surselor istorice.
Sub regele David (veacul X în. Hr.), fiul lui Iesei şi strămoşul Mântuitorului nostru Iisus Hristos, cele 12 seminţii au constituit un singur Regat Unit, care şi-a desăvârşit înflorirea sub urmaşul lui David, Înţeleptul Solomon.
David conduce ţara în primii ani de la Hebron, una din capitalele Ţării Sfinte, după care mută capitala la Ierusalim, cucerind Cetatea Păcii de la tribul canaanit al iebuseilor.
În 586-587 înainte de Hristos, Ierusalimul (Jerusalem) a devenit teatrul de război, fiind distrus de către babilonieini, odată cu el şi Templul Sfânt.
Ierusalimul este menţionat în Vechiul Testament sub mai multe denumiri: Salem sau Şalem, Sion, Oraşul lui David, Cetatea lui Dumnezeu, Oraşul Sfânt… Babilonienii l-au numit „Oraşul Iudeii”, fiind aşezat în Podişul Iudeii.
În vremea împăratul Adrian, cel care a transformat Ierusalimul în colonie romană, l-a numit „Aelina Capitolina”, în 163. Din anul 630, de la cucerirea arabă, chiar şi astăzi, îl numesc El-Palat, Beit El-Mukadas (Casa Templului) sau „El-Kudes” (Sfânt).
Ierusalimul, loc de dispută, dar şi sursă de lumină, dătătoare de viaţă mai ales prin Templul din Ierusalim, centrul spiritual al iudeilor, locul neîncetatei prezenţe a lui Dumnezeu. Despre acestea în numărul de sâmbătă al Magazinului VL…
Explicaţie foto: Ierusalim, vedere de pe Muntele Măslinilor
