* Ierusalimul este dorinţă şi vis, este permanenta noastră chemare adresată de Dumnezeu Tatăl prin Fiul Său în Duhul Sfânt *
Istoria acestei Cetăţi a Învierii noastre este legată de Patriarhul Avraam care a trăit pe la anul 1800 înainte de Hristos şi despre care Sfânta Scriptură (dar şi istoricul Iosif Flaviu) ne relatează că aici Avraam l-a întâlnit pe „Melchisedec - regele Salemului, „rege al dreptăţii şi al păcii” (Facere 14,18). Sfântul Apostol Pavel reţine această menţiune pentru a sublinia superioritatea preoţiei lui Hristos.
Despre Melchisedec nu avem multe indicii genealogice, însă Apostolul Pavel îl consideră prototipul preoţiei şi prefigurarea Preoţiei veşnice (Evrei 7,1-26) care va veni prin Hristos.
Sfinţii Părinţi vor vedea în pâinea şi vinul oferite de Melchisedec lui Avraam prefigurarea Sfintei Taine a Euharistiei. Cetatea lui Melchisedec este identificată cu Muntele Moria.
Aici, Dumnezeu i S-a arătat lui Avraam („Tatăl multor popoare” sau al mulţimii), care mai întâi se chema Avram „prea mărit este tatăl meu”, şi i-a zis:
„Eu sunt Dumnezeul tău, mergi în căile Mele şi fii desăvârşit şi voi încheia Legământul Meu cu tine şi te voi înmulţi foarte. Şi Eu voi face din tine un neam mare… şi întru tine se vor binecuvânta toate neamurile pământului” (Facerea 17, 1-2)”.
„Frumoasă făgăduinţă, diplomată pedagogie divină face Dumnezeu cu poporul ales, poruncă greu de respectat… Observăm că încă de pe atunci, Ierusalimul este identificat cu locul bineplăcut lui Dumnezeu de unde întreaga lume îşi va afla rostul”.
Locul central al Ierusalimului era şi este pentru iudei Templul Sfânt, dorit de regele David care a mutat capitala de la Hebron la Ierusalim. Templul iudaic a fost ridicat de fiul său, regele Solomon, distrus de babilonieni în 586 î. Hr. a fost refăcut de Zorobabel şi Ezdra, după revenirea evreilor din captivitatea babilonică şi iar distrus, în 536.
A fost reconstruit de Irod cel Mare şi distrus a doua oară de Titus, împăratul romanilor în anul 70 după Hristos, fapt pe care Mântuitorul l-a prevestit.
Ierusalimul a devenit prin veacuri centrul cultural a trei religii monoteiste: creştinismul, cu centrul spiritual central la Sfântul Mormânt sau Biserica Învierii; iudaismul, reprezentat de Zidul Plângerii şi islamul cu moscheea Omar sau El-Aqsa.
Nici măcar în ultimul veac, în Oraşul Păcii, linişte nu a fost sub măslin. În 1947-1948, în urma lungului conflict arabo-israelian, Ierusalimul a fost împărţit în două părţi, arabă şi evreiască şi s-a reîntregit după Războiul de şase zile din 1967.
Urmele conflictelor armate se văd astăzi pe zidurile vechiului Ierusalim, iar poarta Sionului este un loc unde urmele gloanţelor încă sunt vizibile.
Templul - prefigurarea Bisericii
În Templul s de Irod cel Mare Idumeul (37 î. Hristos-4 î. Hristos) este adus Mântuitorul nostru Iisus Hristos la doar 40 de zile pentru săvârşirea botezului iudaic, Tăierea împrejur (Luca 2, 21-23).
La vârsta de 12 ani, când merge de Paşti, de la Nazaret la Ierusalim, însoţit fiind de Sfânta Fecioară Maria şi de Sfântul şi Dreptul Iosif, Iisus Hristos rămâne la Templu.
Uimită, Maica Domnului Îl întreabă, „de ce ne-ai făcut nouă asta?”. „De ce trebuia să Mă căutaţi? Nu ştiaţi că se cuvenea să stau întru cele ale Tatălui Meu?”, răspunde Iisus.
„Mântuitorul Iisus Hristos la vârsta de 12 ani are o înţelepciune neobişnuită pentru vârsta lui biologică, observă Prea Fericitul Patriarh Daniel”.
„El merge cu Maica Domnului şi cu Dreptul Iosif împreună cu rudele lor în fiecare an la Ierusalim, potrivit tradiţiei iudaice. Merg la Templu pentru a se închina şi pentru a serba Paştile”.
„Această călătorie la Ierusalim arată semnificaţia duhovnicească a templului, locul unde prezenţa lui Dumnezeu este cea mai intensă şi mai directă faţă de poporul ales”.
„Templul însă era o preînchipuire sau o prefigurare a Persoanei Însăşi a Mântuitorului Iisus Hristos. După cum într-un spaţiu definit material prin construcţie locuieşte Dumnezeu, tot aşa în Omul Iisus Hristos este prezent Fiul lui Dumnezeu cel Veşnic”.
„Templul Sfânt” este Însuşi Trupul pnevmatizat al Mântuitorului care face legătura înte Vechea Lege şi Noua Lege; Templul prefigurează Casa lui Dumnezeu, Biserica lui Hristos întemeiată în mod văzut la Cincizecime, dar care îşi are rădăcinile în Cruce.
În Ierusalimul pământesc Mântuitorul nostru Iisus Hristos a săvârşit nenumărate minuni, a iertat pe cei care nu L-au iubit şi nu L-au cunoscut ca Fiu al lui Dumnezeu.
În Ierusalim a intrat triumfător pe asin, aici a trezit la cele de Sus, a ridicat multe suflete la cele înalte ale Lui Dumnezeu, a deplâns soarta Ierusalimului, prevestind dărâmarea Vechiului Templu, prevestindu-le pe cele veşnice şi netrecătoare care vin de Sus, de la Tatăl Ceresc.
Însă, tot aici Iisus Hristos i-a şi scandalizat pe cărturari şi farisei. În Ierusalim, Fiul lui Dumnezeu a fost vândut de Iuda pe treizeci de arginţi, după Cina cea de Taină.
Aici a pătimit, a urcat Drumul Crucii pe Golgota, S-a Răstignit, a Înviat, S-a Înălţat la Cer de unde ne-a trimis Duhul Mângâietor. Ne-a arătat că Ierusalimul ceresc este scopul în viaţă pentru orice pământean şi aşa va rămâne până la venirea Sa cu slavă.
Aici, Mântuitorul este întâmpinat cu ramuri de finic şi de atunci noi sărbătorim an de an Floriile sau Intrarea în Ierusalim a Mântuitorului. Floriile înseamnă întâi de toate comuniune, smerenie, rugăciune, mulţumire, bucurie şi credinţa că Cel ce a venit pe pământ întru numele Domnului, a venit din dragoste de oameni, ca să ne vindece de rău, pe noi, muritorii de rând…
Să ne ridice din pământescul Ierusalim la Ierusalimul ceresc”, ne spunea Înalt Prea Sfinţitul Casian.
„Ierusalimul de sus” la care ne cheamă Mântuitorul este mult mai mult faţă de ce se vede cu ochii trupeşti, ne spune Sfântul Apostol Pavel…
De acest loc, de „ceruri noi şi pământ nou, în care locuieşte Dreptatea” (II Petru 3,13) vor avea parte doar Sfinţii lui Dumnezeu.
Prefigurarea celor viitoare
„De nu se va naşte cineva din apă şi Duh...” - în acest cadru de Intrare în Ierusalim cu Mântuitorul, este interesant să reţinem convorbirea lui Iisus Hristos cu Nicodim, un fariseu, nu unul oarecare - ci membru al Sinedriului.
Un dialog despre care aflăm de la Sfântul Evanghelist Ioan că Mântuitorul îi vorbeşte lui Nicodim despre cele viitoare. Precizăm că Nicodim vine la Iisus Hristos noaptea, pe ascuns ca să nu-l vadă ceilalţi farisei.
Nici el, Nicodim, nu crede cu tărie în Fiul lui Dumnezeu. Deocamdată… Nicodim acceptă însă că Iisus este trimis de Dumnezeu. Această atitudine înseamnă ceva, fiindcă ceilalţi farisei nu acceptau nici această realitate, spune părintele Dumitru Stăniloae.
Fariseii nu concepeau, ca mulţi dintre noi astăzi, că Iisus poate fi mai mult decât Trup; fariseii şi cărturarii nu acceptau decât naşterea trupească nu şi cea cerească, pentru ei trupul era totul, ca şi pentru mulţi din noi astăzi...
Nicodim ar fi dorit o discuţie omenească, însă Mântuitorul îl invită să se ridice cu mintea la cer. Delicată şi grea invitaţie pentru Nicodim.
„Adevăr, adevăr îţi spun. De nu se va naşte cineva de Sus… De nu se va naşte din apă şi din Duh nu va putea să vadă împărăţia lui Dumnezeu” (Ioan 3, 1-21), îl atenţionează Mântuitorul Iisus Hristos.
Tot în această convorbire cu Nicodim, Mântuitorul nostru Iisus Hristos prevesteşte cele viitoare şi faptul că Cel ce S-a pogorât din Cer va şi urca la Cer… Iisus Hristos ne prevesteşte Taina Botezului, „naşterea din apă şi din Duh”.
Nicodim nu înţelegea - nici noi astăzi - că nu e suficientă naşterea pământească şi că chemarea lui Dumnezeu ţinteşte mai sus, anume la naşterea cerească.
Mântuitorul ne vorbeşte şi despre Sfânta Treime. Deocamdată însă cuvintele Mântuitorului rămân în mintea lui Nicodim şi se vor aşeza la inima lui. În Trup, pentru Nicodim, Mântuitorul este doar „Rabbi”, „Învăţător” şi este privit doar prin prisma minunilor.
„De la Dumnezeu ai venit… de vreme ce faci aceste semne”, i se adresează Nicodim Mântuitorului. Dar e ceva, Nicodim fariseul Îl consideră pe Hristos drept învăţat de Dumnezeu, nu de oameni.
E un pas care se va dovedi decisiv, pentru că la judecată, Nicodim ÎI va lua apărarea Mântuitorului, iar la înmormântarea lui Iisus va fi de faţă (Iona 19,39).
Nicodim se va îndrepta cu faţa către Dumnezeu abia după uciderea cu pietre a Sfântului Arhidiacon Ştefan.
Din păcate, asemeni lui Nicodim suntem şi noi...
Explicaţie foto: Vedere generală de pe Muntele Măslinilor spre vechiul şi noul Ierusalim
