* Lumina din Ierusalimul Ceresc *
Pelerinajul de astăzi ne introduce în atmosfera Sfântului Mormânt din Ierusalim, la Biserica Învierii (Anastasis, în greacă), loc spre care aleargă tot pelerinul creştin - măcar cu gândul, dacă nu în realitate - indiferent cărei Biserici Dreptmăritoare aparţine.
Iudeii creştini, greci, români, armeni, ruşi, latini, arabi creştini, toţi se lasă îmbrăţişaţi de îmbrăţişarea de lumină a Mântuitorului, pentru că El este „Lumina şi Viaţa” (Ioan 11, 25).
Mulţi din cei care ajung la Biserica Învierii sunt străini creştinismului şi impresionează prin răbdarea, curiozitatea, trăirea cu care toţi aşteaptă momentul intrării în Sfântul Mormânt, momentul marii întâlniri cu EL- Fiul lui Dumnezeu - învăluit în lumina aceea necreată.
Intrarea în locul unde Mântuitorul a Înviat în a treia zi din morţi este un fel de pogorâre a fiecăruia în tenebrele propriului suflet, prilej totodată de luminare…
De răspuns afirmativ la noua viaţă pe care Mântuitorul a adus-o prin Răstignirea şi Învierea Sa.
În Ierusalimul pământesc, pe Drumul Crucii, noi - pelerinii creştini - am intrat pe poarta Sfântul Arhidiacon Ştefan, una din cele nouă porţi ale cetăţii vechiului Ierusalim: şi la această poartă, ca şi la celelalte - cu excepţia celei de-a noua care este închisă, dar care se va deschide la a doua venire cu Slavă a Mântuitorului - este înţesată de negustori ce vând fel de fel de lucruri şi mirodenii.
Precupeţi din tată-n fiu, ei te agasează cu insistenţa. Ca orice pelerin creştin, am refăcut calea Crucii spre Înviere cu cele paisprezece opriri ale Mântuitorului în drumul spre Golgota.
Astăzi, fiecare loc de pe Drumul Crucii - care a culminat cu Răstignirea şi Aşezarea Sa în Mormânt - este marcat de câte o Sfântă Cruce.
Sunt smerite locuri de rugăciune, strecurate printre nenumăratele şi aglomeratele spaţii comerciale ale neguţătorilor evrei şi musulmani, dar şi creştini.
Sunt trăiri greu de descris în cuvinte, momente unice cu care te întâlneşti poate o singură dată în viaţa aceasta. Pe măsură ce înaintezi pe calea Crucii, emoţia creşte şi ea.
Timpul şi el se sfinţeşte, larma nu se mai aude, chipul aleargă spre asemănarea cu Dumnezeu, spre biruinţa Vieţii de după moarte, spre nestinsa şi veşnica Lumină…
Nu e loc de mâhnire, de deznădejde, ci de strigare de biruinţă, de triumf al Vieţii de după moarte. De ieşire la lumină din tenebrele păcatului. De Înviere veşnică…
„Locul Căpăţânii”
În perimetrul Sfântului Mormânt sunt şaisprezece locaşuri de cult şi capele de rugăciune; toate sunt legate de momentele Răstignirii, Punerii în Mormânt şi al Învierii Mântuitorului.
Numai la Sfântul Mormânt al Ortodocşilor, la Înviere, Sfânta Lumină vine din Cer. Ştim că suferinţa Fiului Omului a culminat cu Golgota, locul cel mai înalt din acel spaţiu, care în vremea Mântuitorului era situat în afara Vechiului Ierusalim.
Urcăm Golgota ca pe propriul urcuş. Golgota sau „Locul Căpăţânii” (Matei 27,33; Marcu 15,22; Ioan 19, 17) este numele stâncii pe care a fost Răstignit Fiul lui Dumnezeu.
Această piatră seamănă cu un cap de om şi de aici numele. Alţi cercetători susţin că denumirea s-a dat de la faptul că acolo erau multe căpăţâni de oameni morţi.
Alţi comentatori greci între care Origen, Sfântul Vasile cel Mare şi Epifanie sunt de părere că denumirea vine de la o veche tradiţie, că aici ar fi fost îngropat capul primului om făcut de Dumnezeu - Adam, vechiul Adam (cuvânt care în ebraică înseamnă „din pământ”); Adam cel aşezat în Rai de Dumnezeu şi căzut în păcatul neascultării.
În această idee, Sfântul Apostol Pavel ne învaţă că pătimirea Noului Adam - a Mântuitorului nostru Iisus Hristos - pe Golgota şi Învierea Lui din morţi au drept scop regenerarea întregii umanităţi decăzute prin vechiul Adam, strămoşul omenirii.
Prin Răstignirea sângeroasă de pe Cruce a lui Hristos, vechiul Adam este scos din iad, fiindcă murind, Fiul Omului pogoară la iad şi-l înviază pe Adam cel vechi.
Acest fapt este reprezentat inclusiv în iconografia creştină, în Icoana Învierii Domnului nostru Iisus Hristos. „Precum în Adam toţi mor, aşa şi în Hristos, toţi vor învia”, spune Apostolul Pavel (I Corinteni 15,22).
Calvarul Fiului lui Dumnezeu a debutat în Grădina Ghetsimani şi a culminat cu Golgota.
„Şi L-au dus la locul numit Golgota”, spune Evanghelistul Marcu (15, 22-23). „Şi venind ei la locul numit Golgota, care înseamnă ˝Locul Căpăţânii˝, I-au dat să bea vin amestecat cu fiere; şi gustând El, n-a vrut să bea”, completează Sfântul Evanghelist Matei (27, 33-34).
Acest amestec era făcut din vin (mai degrabă oţet) în care se adăugau tămâie şi smirnă; rezulta un amestec cu gust neplăcut, „amar ca fierea”, spune Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan (19, 29; Matei 27, 54) şi că uşura durerile.
Mântuitorul însă a refuzat această „uşurare”… Fiul Omului a suferit până la capăt, fiind fără de păcat.
În momentul Răstignirii, cerul s-a întunecat, pământul s-a cutremurat, iar Cel Răstignit a rostit: „Eli, Eli, lama sabahtani!”, adică, „Dumnezeul Meu, de ce M-ai părăsit?”.
Pe Cruce, Dumnezeu i-a iertat pe toţi, i-a îmbrăţişat pe toţi, aşa cum a făcut şi cât a fost în Trup. Aici a rostit cuvintele: „Tată, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac!” (Luca 23,34).
Tot pe Cruce a mântuit pe unul dintre cei doi tâlhari, pe cel din dreapta Crucii Sale, zicându-i:
„Astăzi vei fi cu Mine în Rai!”, ca o răsplată a cunoaşterii lui Dumnezeu, în vreme ce Iuda, căzut în deznădejde, s-a spânzurat (Luca 23, 43). Pe când era pe Cruce, Mântuitorul a încredinţat-o pe mama Sa, Sfânta Fecioară Maria, celui mai iubit dintre ucenicii Săi, Apostolul şi Evanghelistul Ioan: „Iată mama ta!” (Ioan 19, 26-27).
„Părinte, în mâinile Tale încredinţez Duhul Meu” (Ioan19, 28)… Pe Cruce, Dumnezeu a luat partea omului dându-L pe Unicul Său Fiu Jertfă Sângeroasă pe Cruce.
Făcând voia Tatălui Său, Iisus Hristos cu Trupul Său pnevmatizat îmbrăţişează toată istoria, toată omenire o înnoieşte, o înveşniceşte, îi dă haina luminoasă a Duhului Sfânt.
În Hristos nu există ieri, ci doar azi şi acum; în El şi prin El toate micimile s-au ridicat, întunericul s-a făcut Lumină şi s-a umplut de lumină, fiindcă Cel ce vine pe pământ în numele Domnului este Calea, Adevărul şi Viaţa, este Lumină. El este Viaţa de după moarte pe care ne-a adus-o şi nouă.
„Acum S-a preamărit Fiul Omului şi Dumnezeu S-a preamărit întru El. Dacă Dumnezeu S-a preamărit întru EL, şi Dumnezeu ÎL va preamări întru Sine şi deîndată îl va preamări” (Ioan 13, 31-32).
În Ierusalimul ceresc nu există timpul trecut, ci doar prezentul continuu al lui Dumnezeu, şi toate sunt făcute din dragoste de Dumnezeu şi de semeni.
Sfântul Mormânt - scurt istoric al… Învierii
Biserica Sfântului Mormânt sau a Învierii (Anastasis) este centrul spiritual al Bisericii Universale Ortodoxe. Locul pătimirii, Răstignirii şi Învierii Fiului lui Dumnezeu a fost pus în valoare de Sfinţii Împăraţi Constantin şi mama sa Elena, care după ce au găsit Sfânta Cruce a Mântuitorului au ridicat Biserica Învierii din Ţara Sfântă.
Piatra de temelie a fost aşezată după anul 325, după desfăşurarea Sinodului I Ecumenic şi sfinţit în anul 335. Prin vremi, Sfântul Mormânt a cunoscut perioade mai bune sau mai rele, după cum s-au succedat la putere ocupanţii Ţării Sfinte.
Biserica Învierii a rezistat însă nedreptăţilor omeneşti, fiind chiar motiv de smerenie şi înţelepciune. A rezistat chiar şi în vremea califului Omar care a preferat să ridice un loc de rugă pentru musulmani, decât să profaneze Sfântul Mormânt.
Astăzi, Biserica Sfântului Mormânt este un ansamblu ce cuprinde locurile în care Fiul lui Dumnezeu-Cuvântul Întrupat a trăit în Trup ultimele clipe din viaţa pământească şi unde a rămas veşnic prin Duhul Său.
Sfinţii Părinţi spun că Drumul Crucii (Via Dolorosa) începe în Grădina Ghetsimani de pe Muntele Măslinilor şi continuă dincolo de Pârâul Negru (Chedronul), iar după ce pelerinul parcurge Via Dolorosa, urcă pe Golgota, locul Răstignirii, până la punerea Sa în Mormânt.
Nouă opriri ale Mântuitorului sunt în oraş, primele două sunt în Pretoriu, unde astăzi sunt două biserici romano-catolice ce amintesc de Guvernatorul roman al Iudeii, Pilat, care L-a prezentat fariseilor pe Hristos prin cunoscuta sintagmă: „Ecce Homo” („Iată, Omul”).
În Pretoriu, soldaţii au aşezat pe capul Mântuitorului coroana de spini şi i-a dat Crucea. Următoarele şapte opriri sunt în oraş, într-o aglomeraţie greu de imaginat.
Fiecare loc este de o încărcătură aparte şi cu toată larma de pe Via Dolorosa, ca şi în vremea Mântuitorului, emoţia învinge omeneştile păcate.
Trista bucurie creştinească ne ridică deasupra pământeştilor puteri. Celelalte opriri sunt în perimetrul Bisericii Învierii şi ele sunt marcate în funcţie de relatările Sfinţilor Evanghelişti, altele pe baza Tradiţiei.
În vremea Mântuitorului, Golgota era situată dincolo de zidurile vechiului Ierusalim. Acum în Biserica Sfântului Mormânt se intră printr-o curte în formă pătrată şi de jur împrejur sunt mai multe mănăstiri şi paraclise ale ortodocşilor, armenilor şi copţilor (egipteni ortodocşi monofiziţi).
Sfântul Mormânt este sub administraţia greco-ortodocşilor, iar într-una din serile din Ierusalim am participat la slujba de la miezul nopţii, unde - după tradiţie - slujeşte Arhiereul locului. „Închinătorule, intră întru bucuria Domnului, în Cerul plin de lumină”.
Şi „Intraţi în curţile Domnului, în mormântul dătător de viaţă, unde sălăşluieşte Harul şi stăpâneşte lumina cea binecuvântată”, acestea sunt smeritele invitaţii aşezate deasupra Porţilor Sfinte (din partea de nord) a celui mai important, a celui mai renumit loc sfânt şi sfinţilor, înnoitor în Duh - Biserica Învierii.
Foto: Biserica Învierii Domnului nostru Iisus Hristos din Ierusalim şi intrarea în Sfântul Mormânt
