* „Vlădica Melchisedec Ştefănescu - 145 de ani de la întronizare *
Astăzi, cu binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului Casian al Dunării de Jos, la Centrul Eparhial are loc (ora 14.00), simpozionul „Melchisedec Ştefănescu - 145 de ani de la numirea ca Episcop al Eparhiei Dunării de Jos. Contribuţii la obţinerea Autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române”.
Vlădica Melchisedec Ştefănescu (1864-1879) este primul episcop al Dunării de Jos şi a rămas întru veşnicie drept unul dintre cei mai importanţi ierarhi ai Dunării de Jos, dar şi ai întregii Biserici Naţionale a României.
Întâlnirea sa cu Galaţii s-a produs în 17 noiembrie 1864, când a fost numit locţiitor al Episcopiei Dunării de Jos, pentru ca în 6 ianuarie 1865 să devină titularul Episcopiei noastre. Pe atunci, în jurisdicţia Eparhiei Dunării de Jos erau judeţele Covurlui, Brăila, Ismail şi Bolgrad.
Este impresionantă personalitatea acestui ierarh, cărturar, ales teolog şi iscusit organizator care a rămas precum o candelă veşnic aprinsă în slujba unităţii de neam şi de credinţă.
După secularizarea averilor mănăstireşti (26 decembrie 1863), lege dată de domnul Alexandru Ioan Cuza, Prea Sfinţitul Melchisedec Ştefănescu închina lui Dumnezeu şi aşeza întru veşnicie Eparhia Dunării de Jos.
A fost sfetnicul Domnului Unirii - Alexandru Ioan Cuza - şi, evident, este artizanul Unirii de la 24 ianuarie 1859, act de referinţă pentru Marea Unirea de la 1 decembrie 1918.
Acest ales Ierarh a avut o activitate susţinută în elaborarea unor acte legislative, între care şi cel legat de obţinerea Autocefaliei BOR.
Episcopul Melchisedec Ştefănescu a participat la nenumărate misiuni diplomatice şi politice în Rusia, Germania, Bulgaria, oriunde Biserica Mamă l-a trimis.
În vremea Războiului de Independenţă, Vlădica Melchisedec Ştefănescu animă speranţa în Viaţa şi Lumină a răniţilor, a creştinilor, trimite ajutoare pentru sprijinirea armatei.
A scris studii teologice, a tradus, a aşezat învăţătura Bisericii în sufletul creştinilor. A fost ales membru titular al Societăţii Academice Române (devenită Academia Română în 1879), iar biblioteca personală a donat-o Academiei Române.
A trecut la Domnul în 16 mai 1892, fiind înmormântat în curtea Episcopiei Romanului. În periodicul BOR al vremii se apreciază că prin plecarea la Domnul a Episcopului Melchidec Ştefănescu, Biserica Ortodoxă Română „pierdea pe bărbatul cel mai cu ştiinţă dintre prelaţii contemporani… în care strălucea munca literară”, scrie B. P. Haşdeu.
Contemporanii l-au perceput drept „cea mai luminoasă figură a Bisericii, cel mai învăţat Apostol al României în cel de-al XIX-lea veac”, aprecia Simeon Relli.
Marele savant şi istoric Nicolae Iorga l-a considerat drept un Ierarh „de o largă cultură, cu o chemare ştiinţifică netăgăduită, om cinstit, modest şi binefăcător… o adevărată podoabă a Bisericii”. Repetăm, aşa se alcătuiesc acatistele, aşa sunt urcaţi în icoane sfinţii noştri...
