Muzeul de la Gârboavele se deschide sâmbătă

Muzeul de la Gârboavele se deschide sâmbătă
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Centrul Cultural „Dunărea de Jos”, instituţie aflată în subordinea directă a Consiliului Judeţului, îi invită pe gălăţeni, mâine, la deschiderea oficială a Muzeului Satului. 

Astfel, pe 1 Mai, la ora 12, chiar în complexul gospodăriilor din Pădurea Gârboavele, se deschide sezonul de vizitare a muzeului. 

„Aici vor avea loc numeroase manifestări cultural-artistice, de la şezători şi până la spectacole ample, la care vor fi prezenţi artişti profesionişti, dar şi amatori, precum şi meşteri populari”, a anunţat Răzvan Avram, directorul Centrului Cultural „Dunărea de Jos, administrator al muzeului.

Programul de vizitare al Muzeul Satului - Gospodărie Tradiţională este:

·    miercuri, joi, vineri, sâmbătă şi duminică, între orele 10,30 – 17,30;

·    luni şi marţi este închis.

Intrarea la inaugurarea sezonului de vizitare este gratuită, aşa cum va fi, cel puţin deocamdată, vizitarea întregului complex de gospodării.

Citit 948 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.