"Noaptea muzeelor", săracă în evenimente la Galaţi

"Noaptea muzeelor", săracă în evenimente la Galaţi
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Ediţie de pandemie, anul acesta, la "Noaptea muzeelor", la Galaţi. Doar câteva evenimente vor celebra evenimentul ce se desfăşoară la nivel european an de an şi permite accesul gratuit al publicului la vizitarea expoziţiilor curente şi a colecţiilor permanente.

Centrul Cultural "Dunărea de Jos" organizează pe 12 iunie, expoziții de artă populară și icoane, recital de pian și un spectacol susținut de Ansamblul Folcloric "Doina Covurluiului". Expoziția de artă populară "La lumina opaițului" va fi organizată de Serviciul Cercetare și Valorificare a Tradiției, expoziția de icoane este pregătită de clasa de pictură a Școlii de Arte, profesoară Olimpia Ștefan, recitalul de pian va fi susținut de elevii profesoarei Angelica Capră, iar spectacolul folcloric va aduce în fața vizitatorilor dansul și cântecul autentic popular, în interpretarea artiștilor instituției. Evenimentul este cuprins în Programul "Muzeul Viu" și se va desfășura, cu începere de la ora 19,00, la Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității la Dunărea de Jos (Palatul episcopal), partener la acest eveniment.

La Muzeul de Artă Vizuală, accesul vizitatorilor va fi liber în intervalul 20,00 - 24,00.

La Muzeul de Istorie, programul de vizite este între 19,00 şi 23,00, ultima intrare fiind la ora 22,30. Fanfara "Valurile Dunării" din cadrul Centrului Cultural "Dunărea de Jos" va susţine un recital la secţia Lapidarium, începând cu ora 21,00.

Citit 3483 ori Ultima modificare Luni, 14 Iunie 2021 01:06

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.