Concert cu Pinholes, în Daily Pub

Concert cu Pinholes, în Daily Pub
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Pe 16 iulie se dă adunarea, la Daily Pub, pentru un concert cu Pinholes, o formație de rock alternativ din Iași, care contribuie intensiv la noul val de muzică underground din România. Pinholes s-au format în 2011, iar albumul de debut "Zmei" a apărut în 2013. Piese precum "Avem un loc" sau "Poza" au adunat rapid susținători în circuitul de radio alternativ din țară. Potențialul trupei a început să fie recunoscut prin două premii oferite de revista "Sunete" și de site-ul Metalhead (Best Alternative Newcomer – Metalhead Awards ediția 2013).

Începând cu 2014, Pinholes au devenit o constantă în circuitul pub-urilor din țară. La începutul lui 2015 a fost lansat "Era pietrelor neșlefuite", titlul fiind inspirat de către poezia „La lecție” a poetului Marin Sorescu. Păstrând constantă ideea de a lansa un nou material odată la doi ani, 2017 aduce pentru Pinholes două EP-uri: "Sputnik" și "3 moduri de omorât timpul" (live în studio), dar și planuri pentru un album full length. Acest album, al treilea material complet de studio al trupei, a fost lansat în mai 2019 sub titlul "Dorumetru" și a adus și o colaborare în premieră cu cunoscuta artistă Ada Milea, pe "Dispozitiv/Aparat de măsurat dorul", una din piesele lansate ca single.

Citit 1539 ori Ultima modificare Vineri, 16 Iulie 2021 00:13

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.