Rupi Kaur, "Lapte și miere", cu ilustrațiile autoarei, Ed. Cartea Românească, 2018, traducere din limba engleză de Tiberiu Neacșu
*
Este dezinvoltă, dezinhibată poezia lui Rupi Kaur, personalitate artistică complexă, care locuiește în Toronto: „Prin poezia și ilustrațiile ei tratează teme ca dragostea, pierderea, trauma, vindecarea și feminitatea. Își împarte lucrările cu lumea, pentru a crea un spațiu sigur pentru vindecare progresivă și pentru înaintare. Direcția ei creativă și fotografia ei au spart granițele internaționale și au ajuns în galerii, reviste și în spații din întreaga lume. Când nu scrie sau nu creează artă, călătorește pentru a performa spoken word, dar și pentru a ține ateliere de scriere.”
Aflăm aceasta dinspre finalul unei cărți care are meritul, zic eu, de a-i apropia de poezia contemporană nu numai pe poeți, critici și profesori de literatură, ci și pe cei așa-ziși „străini de poezie”...
Pe coperta IV stă scris: „aceasta este calea/ supraviețuirii prin poezie/ acesta e sângele sudoarea lacrimile/ a douăzeci și unu de ani/ aceasta e inima mea/ în mâinile tale/ aceasta e/ rana/ iubirea/ ruptura/ vindecarea”.
Ultimele patru cuvinte, în care „rana” este înlocuită cu „durerea” sunt cele patru denumiri de părți ale volumului. Un volum care este, ca să ne jucăm și noi, și zen, într-un fel, dar poate că este mai aproape de o artă a războiului și a păcii (via Sun Tzu, evident; clar nu pentru... victoriile talibanilor!), ca și de „Tao”, dar spiritualitatea sikh își spunea și ea cuvântul (din foarte multe puncte de vedere; de pildă, scrie doar cu litere mici pentru a-și onora scrierea din cultura sa sikh, care nu are majuscule)...
Și pentru că, nu-i așa, în dragoste, ca și în război, totul este permis: „dragostea nu e crudă/ noi suntem cruzi/ dragostea nu e un joc/ noi am făcut din dragoste/ un joc” (p.127), deși aceste versuri deschid porți pentru alte discuții… „Jocul” are, așadar, reguli și... nu are, regula ar fi că nu sunt reguli sau că sunt doar pentru a fi încălcate pentru un autoritarism al eroticului care este al spiritului uman... Desigur, „chestia cu scrisul e că/ nu-ți pot spune dacă mă vindecă/ sau mă distruge” (p.148) Până la a te gândi cât de importantă este instituția muzeului în/pentru omenire nu mai este mult: „trupul tău/ e un muzeu/ al dezastrelor naturale/ poți înțelege că e/ extraordinar” (p.173) Sau: „sunt un muzeu plin cu artă/ dar tu ai avut ochii închiși” (p.100)
Astfel de texte se pot învecina cu texte care au umor, fiind și bune pentru cărți de dezvoltare ori regăsire personală, self conscious-ul jucându-se și el de-a poezia, poezia fiind în toate: „trebuie să ai o relație/ cu tine/ înainte de oricine altcineva” (p.150).
Întorcându-ne la influența sikh, iată un poem exemplar: „numele kaur/ mă face o femeie liberă/ înlătură cătușele ce/ încearcă să mă lege/ mă ridică/ să-mi aducă aminte că sunt egală/ oricărui bărbat chiar dacă statutul/ acestei lumi urlă la mine că nu sunt/ (...) trebuie să hrănesc/ și să servesc frăția/ să-i înalț pe cei ce au nevoie de înălțare/ numele kaur îmi curge prin sânge/ e în mine înainte ca lumea să fi existat/ e identitatea și libertatea mea// - kaur/ o femeie din sikhi” (p.184)
„Tradițiile” depun mărturie: „când mama deschide gura/ să poarte o conversație la cină/ tata îi înfige între buze/ cuvântul taci și-i spune/ să nu vorbească niciodată cu gura plină/ așa au învățat femeile din familia mea/ să trăiască cu gurile închise” (p.35)
Așadar, poezie (și) militantă și dialog (există, de exemplu, un omagiu pentru „inheritance” de Warsan Shire - scriitoare, poetă, editoare și profesoară britanică, născută în Kenia din părinți somalezi). În 2013 a primit Premiul inaugural pentru Poezie Africană de la Universitatea Brunel din Londra, fiind aleasă dintr-o listă scurtă de șase candidați, dintr-un total de 655. Cuvintele ei „Nimeni nu își părăsește casa decât dacă/ Această casă este o gură de rechin”, din poezia „Conversații despre Casă (la un centru de deportați)”, au fost considerate „un apel de adunare pentru refugiați și apărătorii lor”), primul poem al cărții fiind și un semnal: „cum îți e atât de ușor/ să fii bună cu oamenii a întrebat// lapte și miere mi-au curs/ pe buze când am răspuns// pentru că oamenii n-au fost/ buni cu mine” (p.11)
„Relația” specială cu tatăl dictează un poem cutremurător: „de fiecare dată când/ îi spui fiicei tale/ că țipi la ea/ din dragoste/ o-nveți să confunde/ furia cu blândețea/ și pare o idee bună/ până crește și începe/ să creadă-n bărbații care o rănesc/ pentru că seamănă atât de mult cu tine// - taților de fete.” (p.19)
Meditația seacă, aproape anti-lirică există și ea, aproape definind, mesajele se adună, ca niște postări pe rețelele de socializare: „ideea că suntem/ atât de capabili de dragoste/ dar totuși alegem/ să fim toxici” (p.23) Și: „violul/ te va rupe/ în două// dar/ nu te va/ sfârși” (p.26) Sau: „ai o tristețe/ care stă acolo unde/ nicio tristețe n-ar trebui să stea” (p.27)
Bref, o scriitoare înrudită cu Angela Marinescu a noastră, născută „grea/ jumătate lamă jumătate mătase/ greu de uitat și deloc ușor/ ca mintea s-o-nghită” (p.30)
Și un tată care mai poate spune, totuși: „singurul lucru mai aproape de dumnezeu pe pământ/ este trupul unei femei, este locul de unde iese viață” (p.45)
Este și… „provocare de atenție” (p.62), poate și pentru că „nu se poate abține”, Chemare și schițe de răspuns (inutil să spunem că ilustrațiile sunt ale autoarei), metamorfoze (de la „m-ai atins/ chiar fără/ să mă atingi”, p.64): „cum faci/ un foc de pădure ca mine/ atât de moale încât mă prefac/ apă curgătoare” (p.65), aforisme care pot fi de referință: „a fi/ blândă/ înseamnă/ a fi/ puternică” (cred că este valabil pentru toți, inclusiv pentru zei), p.166; „meriți să/ te regăsești complet/ în împrejurimile tale/ nu să te pierzi în ele” (p.167)
În ultimă instanță, nu știm cât de corect politic, sic!, e doar o glumă, statuia frumuseții/frumuseților exterioare este făcută una cu pământul: „vreau să-mi cer iertare de la toate femeile/ pe care le-am făcut drăguțe/ înainte de a le face inteligente sau curajoase/ îmi pare rău că a sunat ca și cum/ ceva atât de simplu ca un lucru cu care te-ai născut/ e cel mai de seamă lucru de care să fii mândru când/ spiritul tău a dărâmat munți/ de-acum înainte voi spune lucruri ca/ ești viguroasă sau ești extraordinară/ nu pentru că nu cred că ești drăguță/ ci pentru că ești mult mai mult decât atât” (p.179)
„Iubește-i pe ceilalți ca pe tine însuți” este interpretat astfel, scurt și la obiect: „cum te iubești pe tine e/ cum îi înveți pe alții/ să te iubească” (p.186)
Teoria succesului este și ea tradusă astfel, firesc: „desigur că vreau să am succes/ dar nu-mi doresc succesul pentru mine/ am nevoie să am succes ca să am/ destul lapte și miere/ ca să-i ajut pe cei din jurul meu/ să reușească” (p.199 - desenul ales pentru acest poem este un stup de albine în jurul căruia zboară... albine)
Iar arta ar fi: „arta ta/ nu e despre câtor oameni/ le plac lucrările tale/ arta ta/ e despre/ dacă inimii tale îi place munca ta/ e despre cât de sinceră/ ești cu tine însăți/ și niciodată/ să nu dai onestitatea/ pe carismă - tuturor poeților tineri” (p.202)
Filosofia, într-un fel, nu a dăunat niciodată Poeziei...
