La Cincizecime, în zorii creştinismului, ucenicii lui Hristos erau adunaţi în Duh în Foişorul Cinei celei de Taină, în aşteptarea Duhului Mângâietor.
Acest loc aminteşte de cele mai importante momente din istoria mântuirii omeneşti.
Aici a avut loc Cina cea de Taină, când Mântuitorul a prevestit Răstignirea şi Învierea Sa; aici, Fiul lui Dumnezeu a încredinţat ucenicilor Său Taina Sfintei Euharistii; aici, ucenicii au revenit după Învierea Mântuitorului, dar şi după Înălţarea Sa la Cer, unde L-au primit pe Duhul Mângâietor.
Cincizecimea are însă pentru noi, Dreptmăritorii creştini, o importanţă fundamentală, pentru că la Pogorârea Duhului Sfânt ia fiinţă Biserica văzută.
Acum Dumnezeu-Cuvântul îi adună pe ucenici laolaltă şi trimite peste ei Duhul Sfânt sub formă de limbi de foc, botezându-i şi investidu-i cu harul preoţiei.
Evangheliile ne relatează că Ioan Botezătorul boteza cu apă, însă el prevesteşte la Iordan că Fiul lui Dumnezeu va boteza “cu Duh Sfânt şi cu foc” (Matei 3, 11).
Fapt pe care îl întăreşte Mântuitorul, în Grădina Ghetsimani, înainte de pătimirea şi Răstignirea Fiului Omului, în convorbirea cu Nicodim.
“De nu se va naşte cineva de Sus… din apă şi din Duh, nu va putea să intre în împărăţia lui Dumnezeu” (Ioan 3,3,5), îi zice Mântuitorul lui Nicodim.
Cât a fost în Trup pe pământ, Fiul lui Dumnezeu-Cuvântul nu a încetat să anunţe împărăţia cerurilor, împărăţie ce a fost adusă nouă prin suprema Jertfă sângeroasă de pe Cruce.
După Învierea Sa din morţi, Fiul lui Dumnezeu dă poruncă: “Mergând, învăţaţi toate neamurile botezându-le în numeleTatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh” (Matei 28, 19).
Cincizecimea ne revelează Treimea prin Pogorârea Duhului Sfânt. Acum - prin ucenicii sunt botezaţi şi la rându-le bozează prima comunitate iudaică: Acum ia fiinţă în chip văzut Biserica lui Hristos.
Am făcut o sumară recapitulare a acestor moment, pentru a înţelege că Taina Sfântului Botez, prin întreita scufundare - în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh - este instituită de Însuşi Mântuitorul nostru Iisus Hristos.
Astfel, din zorii creştinismului şi până astăzi, din poruncă divină, ucenicii au pornit în lume să propovăduiască Cuvântul Evangheliei şi să boteze, potrivit poruncii Fiului lui Dumnezeu-Cuvântul. Mai întâi a fost nevoie ca Apostolii să învestească cu harismele Duhului Sfânt episcopii, ca trimişi ai Apostolilor, apoi preoţii şi diaconii.
Şi acest fapt se întâmplă de două milenii în “una, sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică”.
În acest scop, trebuie să înţelegem scopul săvârşirii Sfintei Taine a Botezului de către Episcop sau preot, ca mijlocitori ai lui Hristos pe pământ.
“În cadrul săvârşirii Sfintei Taine a Botezului, Episcopul sau preotul sunt mijlocitori pe pământ ai lucrării lui Hristos Însuşi, ne învaţă Înalt Prea Sfinţitul Casian al Dunării de Jos. Prin rugăciunea de invocare a harului, prin anumite gesturi sacramentale, folosind anumite mijloace materiale în vederea săvârşirii acestei Sfinte Taine, Arhiereul şi preotul nu fac altceva decât să împlinească, în chip văzut, lucrarea nevăzută a lui Hristos. Această Sfântă Taină a Bisericii este un act decisiv şi unic în viaţa omului care vine la credinţă”, ne spune părintele Dumitru Stăniloae.
De două milenii, din apă şi din Duh Sfânt, Dumnezeu - Cuvântul ne oferă posibilitatea de a ne constitui în Biserică, “Trup al lui Hristos”, Capul Bisericii fiind Însuşi Hristos.
Invocând Duhul Sfânt în rugăciune, cel botezat este afundat de trei ori în apă, în numele Sfintei Treimi, semnificaţia fiind întreită: moartea noastră în păcatul strămoşesc, păcatul adamic; apoi îngroparea cu Hristos în moarte şi Învierea cu El la o viaţă nouă, cum ne învaţă Sfântul Apostol Pavel (Romani 6, 3-10).
De altfel, frumoasa cântare ce însoţeşte săvârşirea Sfintei Taine a Botezului : “Câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi şi îmbrăcat” (Galateni 3, 27), nu face altceva decât să-l aducă pe om la Hristos, să-l îmbrace “cu putere de Sus”, cum Însuşi Mântuitorul îl pregătea pe Nicodim, în Grădina Ghetsimani, înainte de vânzarea Sa de către Iuda.
Prin acest ucenic nedeclarat al lui Hristos - vă amintiţi că Nicodim era din clasa fariseilor - şi noi am înţeles mai bine cum trebuie să ne îmbrăcăm “de Sus”, prin primirea harului lui Dumnezeu, energie necreată a Duhului care ne ajută să ne ridicăm deasupra pământeştilor griji şi nevoi, dar mai ales neputinţe.
În mod greşit, unii creştini vorbesc despre “baia apei din cuvânt” (Efeseni 5, 26), susţinând că “nu e nevoie de botezul cu apă şi Duh Sfânt”. Sfinţii Părinţi ne învaţă însă că întreita afundare în apă, în numele Prea Sfintei Treimi, rugăciunile de invocare a Sfântului Duh (Matei 28, 19), aduce omului aflat aici pe pământ, naşterea de Sus.
Această Sfântă Taină este săvârşită de Episcopi sau preoţi, mâinile prelungite ale lui Hristos pe pământ, în ideea ca omul să intre în comuniune cu Hristos, să se ridice de la cele de jos la cele de Sus, de la cele materiale la cele duhovniceşti.
Mergând, învăţaţi şi botezaţi toate neamurile
La români, Cuvântul Evangheliei lui Hristos a ajuns încă din primul veac creştini. „Vestea cea bună a Evangheliei” a fost adusă de Sfântul Apostol Andrei, „cel dintâi chemat la Domnul”, care a propovăduit Cuvântul lui Dumnezeu şi în spaţiul românesc de astăzi, în Scythia Minor.
Însuşi Papa Ioan al II-lea a recunoscut rădăcinile apostolice ale Bisericii Ortodoxe Române. Nu e o recunoaştere de formă, ci una de fond care se zideşte pe izvoare scrise.
Avem epistolele Apostolului Pavel, dar şi Istoria Bisericească a episcopului Eusebiu din Cezareea Palestinei (+ 339/340), din care reţinem: "Sfinţii Apostoli ai Mântuitorului, precum şi ucenicii lor, s-au Împrăştiat în toată lumea locuită pe atunci. După Tradiţie, lui Toma i-au căzut sorţii să meargă în Parţia, lui Andrei în Scythia, lui Ioan în Asia..."
Sunt mai multe surse care dau mărturie că evanghelizarea spaţiului românesc s-a făcut încă din primul veac creştin şi e cert că Apostolul care a sfinţit spaţiul dintre Dunăre, Carpaţi şi Marea cea Mare, a fost Apostolul Andrei - „cel dintâi chemat la Domnul”.
Tradiţia potrivit căreia Sfântul Apostol Andrei a predicat la sciţi a fost reluată mai târziu şi de alţi scriitori bisericeşti. Călugărul Epifanie, în secolul VIII, în „Viaţa Sfântului Apostol Andrei” scria că între popoarele evanghelizate de el se numărau şi sciţii.
În aşa-numitul Sinaxar al Bisericii constantinopolitane se preciza că acest apostol "a predicat în Pont, Tracia şi Scitia". Mult mai târziu, scriitorul bizantin Nichifor Calist (secolul al XIV-lea) scria că Sfântul Apostol Andrei a trecut din provinciile Asiei Mici (Capadocia, Galatia şi Bitinia) „în pustiurile scitice”, care puteau fi situate fie în Scythia Mare (sudul fostei Uniuni Sovietice), fie Scitia Mică sau Dacia Pontică, locuită de greci, romani şi geto-daci.
Sfântul Mitropolit Dosoftei al Moldovei, în cartea sa „Viaţa şi petrecerea sfinţilor”, scria că "Apostolului Andrei i-a revenit (prin sorţi) Bitinia şi Marea Neagră şi părţile Pontului, Halcedonul şi Vizantea, unde e acum Ţarigradul (Constantinopolul n. n.), Tracia şi Macedonia, Tesalia, şi sosind la Dunăre, ce-i zic Dobrogea şi altele ce sunt pe Dunăre şi acestea toate le-a umblat".
Explicaţie foto: Icoana din Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Ierusalim, realizată de pictori români
