Temelie pe istorie veche

Temelie pe istorie veche
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Duminică, pe Valea Horincei, la Cavadineşti, localitate aflată la limita nordică a judeţului Galaţi, credincioşii s-au bucurat în Hristos. Înalt Prea Sfinţitul Casian al Dunării de Jos a sfinţit două lucrări duhovniceşti în satele Comăneşti şi Rugineni, două din cele opt sate componente ale comunei Cavadineşti. Situată la aproximativ 80 de kilometri de Galaţi, comuna Cavadineşti are astăzi şapte sate componente: Vădeni, Grăpeni, Posada, Rugineni, Găneşti, Cristeşti şi Comăneşti, plus comuna de reşedinţă Cavadineşti şi opt biserici, a noua fiind în lucru la Rugineni.

La Comăneşti, pictură resfinţită

Credincioşii din cele două sate s-au întâlnit în comuniune treimică, mai întâi la resfinţirea bisericii din satul Comăneşti, ridicată la sfârşit de veac optsprezece. Aici, între 1 iulie 2008 şi 1 septembrie 2009, preotul paroh Alin Tuluş şi enoriaşii au pus mână de la mână şi au înnoit pictura Bisericii din comunitatea lor, iar duminica trecută Dumnezeu i-a ajutat şi au resfinţit lucrarea. Evenimentul a necesitat pregătire, dar şi resurse financiare şi duhovniceşti pe măsură. O contribuţie la susţinerea lucrării au avut-o enoriaşii din această parte a judeţului, dar şi Consiliul Judeţului Galaţi care a alocat în acest scop 15.000 lei. Astfel, pictura acestui sfânt locaş - realizată în tehnica fresco, cu o dimensiune de 120 de metri pătraţi - a fost restaurată, curăţată de fumul şi de praful care o acoperise în mare parte. Redarea luminii din veşmântul bizantin aparţine soţilor Constantin şi Petronia Dumitriu-Gheorghe.

Rugineşti - Biserică de peste trei sute de ani

Tot în Duminica Tuturor Sfinţilor, din anul Domnului 2010, Înalt Prea Sfinţitul Casian a pus temelie la noua Biserică „Sfinţii Voievozi” din satul Rugineni, aparţinător aceleiaşi comune Cavadineşti. E nevoie de un alt sfânt locaş, fiindcă cel existent este făcut din bârne de lemn şi paiantă şi este vechi „de mai bine de trei sute de ani”. „Actuala biserică din satul nostru numără peste trei sute de ani şi cu toate renovările pe care le-am făcut, zidirea a devenit nesigură”, ne mărturisea, deunăzi, părintele Neculai Pleşcan.

Cândva, cu sute de ani în urmă, potrivit tradiţiei, acest sfânt locaş - cu siguranţă - era aşezat în inima comunităţii. Astăzi, Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Rugineni, pe lângă faptul că este foarte nesigură, a rămas în afara localităţii, la o distanţă de doi kilometri. Oamenii au îmbătrânit şi ei, puterile fizice le-au scăzut, motiv pentru care enoriaşii şi părintele paroh Neculai Pleşcan au hotărât să ridice o nouă biserică în inima comunităţii de astăzi. De aceeaşi părere a fost şi este şi autoritatea locală, Primăria şi Consiliul local Cavadineşti care, firesc, au susţinut realizarea proiectului pentru  viitoarea Biserică din Rugineni, suportând cheltuielile de 3.700 lei.

Ţinem la această precizare, fiindcă mai nou, de când cu criza, cred unii dintre românii noştri scăpătaţi din ale credinţei şi ale Sfintei Tradiţii că zidirea unui sfânt locaş e treaba preoţilor şi a lor doar în campaniile electorale... „Ne-am pus în gând să ridicăm acest sfânt locaş de ceva timp, motiv pentru care am adunat bănuţ cu bănuţ din dania văduvei şi a săracului, dar şi a bogatului, ne spunea părintele Neculai Pleşcan. Sunt ceva bănuţi adunaţi, dar ne mai trebuie încă ceva fonduri pentru a cumpăra cele aproximativ 85.000 de cărămizi, necesare ridicării sfântului locaş…”

În satul Rugineni, comuna Cavadineşti, astăzi trăiesc 128 de familii, cu aproximativ 300 de suflete. La fel ca peste tot în pământul românesc, şi la Cavadineşti - comună care-şi trage numele de la cel al lui Cavadin, o căpetenie din oastea Sfântului Voievod Ştefan cel Mare - creştinii sunt sub greaua povară a sărăciei. Au dobândit, în schimb, din moşi strămoşi, bunul obicei de a se raporta la credinţa părinţilor părinţilor noştri. Şi când românul pune temelie pe istorie veche, se aşază la adăpost în istorie, în lumina sfinţitoarea a Bisericii Mamă a poporului român.

Foto: Biroul de presă al ADJ

Citit 1749 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.