Copiii alungă răutatea

Copiii alungă răutatea
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Înalt Prea Sfinţitul Casian al Dunării de Jos a încheiat premierea câştigătorilor Concursului de Eseuri cu cele mai frumoase versuri eminesciene *

Şi participanţii la Concursul de Eseuri şi-au exprimat bucuria de a fi alături de Înalt Prea Sfinţitului Casian al Dunării de Jos şi a reprezentanţilor Trustului de Presă „Dunărea de Jos”.

„Această întâlnire încurajează oamenii să fie mai buni, să fie statornici”, ne-a spus eleva Ana Maria Fotache, câştigătoarea locului II la concursul nostru, dar şi a mai multor premii la olimpiadele şcolare.

„Citind şi scriind pentru concursul de eseuri am învăţat că trebuie să fim mai buni, că bunătatea vine din interiorul nostru dacă suntem adevăraţi creştini. Adeseori suntem inconştienţi că Dumnezeu ne cheamă la El şi că adoptând răutatea ne supunem singuri la o suferinţă forţată”, ne-a mărturisit o altă elevă prezentă la festivitatea de premiere.

El ne ajută zi de zi

„Cu ajutorul mamei mele mi-am pus la punct învăţăturile despre Maica Domnului şi Fiul ei, dar şi despre învăţătura Bisericii despre credinţă”, ne-a spun eleva Andreea Văceanu.

„Pregătirea pentru concurs şi întâlnirea de aici m-au învăţat că Cerul este o grădină cu flori, iar Dumnezeu e în orice loc; trebuie doar să-L vedem şi să trăim frumos în dragoste faţă de Dumnezeu şi în respect faţă de cei apropiaţi”, a mărturisit Livia Strat.

„Când nu gândim rău, Dumnezeu este cu noi şi în drumul nostru uneori greu, El ne ajută zi de zi”, a spus Maria Cristina Crăciun, elevă în clasa a III-a la Liceul de Artă „Dimitrie Cuclin”.

Pe Maria Crăciun am dorit să o avem alături şi pentru frumuseţea vocii ei, pentru frumoasa imagine pe care a făcut-o Galaţiului şi ţării în competiţiile la care a participat.

Ea a şi cântat „la rece” abordând, la propunerea de moment a Înalt Prea Sfinţitului Casian, dificila cântare bizantină. Vocea ei măiastră fără acompaniament instrumental a impresionat, ne-a pus pe toţi pe gânduri.

Motiv pentru care încheierea festivităţii de premiere a Concursului de Eseuri s-a prelungit cu frumoase cântece pe versurile de sorginte cerească ale Marelui Mihai Eminescu.

În frunte cu Înalt Prea Sfinţitul Părinte Casian, atât Maria Crăciun, cât şi ceilalţi copii au înălţat cele mai frumoase imne bizantine închinate Maicii Domnului, Sfânta Fecioară Maria care a păstrat în inima ei toate cuvintele Fiului.

Vocea Înalt Prea Sfinţitului Casian s-a împletit adeseori cu vocea copiilor, către care s-a aplecat cu bunătate şi căldură. Curăţenia credinţei se întâlneşte cu a lor. Şi fiecare răspuns primit a dovedit asta.

Premiile la poezie

Locul I pentru poezie a fost acordat elevei Cristina Apostu, cls. a IV-a, de la Şcoala  Nr. 11.

Pe locul II. Andrada Gafton, clasa a IV-a B, Şc. Nr. 11, iar locul III - Paula Frandeş, clasa a V-a A, Şcoala nr. 10 din Galaţi.

Au primit Diplomă de participare, umrătorii copii: Maria Colibaliş, clasa a II-A, Şcoala Nr. 5 „Cuza Vodă”; Diana Vlad, clasa a V-a, Şcoala Nr. 11, Adriana Carmen Patriche, clasa a IV-a, Şcoala Nr. 12 şi Elena Ştefan, clasa a V-a, Şcoala Nr. 10 „Petre Ţuţea” din Galaţi.

Daruri de carte pentru câştigători

Toţi cei 48 de participanţi la Concursul de Eseuri au primit premii constând în diplome, cărţi, între care Noul Testament cu psalmii lui David şi poezii sau proză, volume semnate de poetul nostru nepereche şi gazetarul Mihai Eminescu. Toţi copii au primit iconiţe, binecuvântare arhierească şi diplomă de participant.

Am avut şi susţinerea SC „Don-Star” Galaţi, care a contribuit la darul de carte pentru copii şi tineri. Pentru cele trei premii la eseu (şi locul I la poezie)la toate cele trei categorii de vârstă, au fost şi premii în bani.

În această idee, îi rugăm pe câştigătorii primelor trei locuri care nu au primit banii să se prezinte la redacţie cu cartea de identitate.

Citit 617 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.