Povești adevărate sau inventate. Cum nu se uită unii ochi, chiar dacă nu se mai văd

Povești adevărate sau inventate. Cum nu se uită unii ochi, chiar dacă nu se mai văd
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)
  • Radu Paraschivescu, Acul de aur și ochii Glorianei, Humanitas, București, 2021

Cunoscutul Radu Paraschivescu este prezentat într-o notă din carte, dar și pe site-ul editurii Humanitas, ca trăind în Balta Albă, dar visându-se la Roma lui Sorrentino, fiind „mefient faţă de avioane, reptile şi sfaturile medicilor. Croieşte articole pentru ziare şi reviste, traduce romane (...) Se îndrăgosteşte repede şi-i trece greu. Detestă clişeele, laptele şi broccoli. A scris despre nesimţiţi, Inès de Castro, Maradona şi Caravaggio.” Oaspete drag la Galați (are cozi celebre la autografe aici!), nu este la primul roman istoric, acestea, Cu inima smulsă din piept (Humanitas, 2008); Fluturele negru (Humanitas, 2010); Astăzi este mâinele de care te-ai temut ieri (Humanitas, 2012), nefiind „simple”... romane istorice. Veți citi și mai jos de ce!

Cel mai nou, de pildă, este un roman „istoric… medical” (șarmant precum, să zicem, filmul „Shakespeare in Love”!), având personaj principal unul dintre fondatorii… chirurgiei moderne, chiar dacă ne aflăm la sfârșit de secol XVI, care a lăsat moștenire un tratat de specialitate - Subsidium Medicinae! Este vorba de Durante Scacchi, care, prin mâna destinului, împreună cu fratele său Cesare, din măcelari obscuri ai unei așezări de nici 400 de suflete, ajung doctori celebri, fratele mai mare, Durante, chiar al Papei Clement al VIII-lea! Cesare, printr-un concurs de împrejurări religioaso-politice, va fi trimis de fratele său la Londra să o opereze de cataractă pe Regină… Desigur, Cesare va intra într-un cuib de viespi și de intrigi, fiind la un pas să fie folosit ca țap ispășitor în asasinarea Reginei…

Așadar, Italia, cu tot Statul Papal al vremii, Umbria, dar mai ales Romaaa, Cetatea Eternă, marea dragoste a scriitorului, Anglia, cu Londra teatrelor și conspirațiilor, dar și a execuțiilor publice, folosite și pentru testarea sângelui rece al doctorilor chirurgi, toate acestea, împreună cu crime, iubiri, cutremure, sub ochii personajelor principale, la care se adaugă un papă și un cardinal, un pictor, „ochișorii” unei Regine care nu îl seduce, sic, pe scriitor, dar pe care acesta o vindecă, și cu ajutorul… Realității unor ace de aur.

Bref, niște povești adevărate sau inventate, „reașezate” într-un text memorabil, de vedere, dar și de „dezvedere”! Adică un fel de super-putere la care doar cititorii, (și scriitorii, sic!), pot accede:

„…dezvederea? Adică putința de-a te întoarce la lucrurile pe care le-ai văzut cu de-a sila, pe care ai fost pus să le privești, și de-a ți le smulge din suflet, la fel cum rupi buruiana de lângă floare. Putința de a șterge cu buretele tot ce-ai fost nevoit să vezi, în ciuda vrerii tale. Putința de a umple golurile astfel căscate cu altceva. Cu bucurii de ieri sau de demult. Cu amintiri. Cu întâmplări pe care să le scoți din cuferele minții, să le ștergi de praf, să le ții în lumină și să te îmbeți cu frumusețea lor, cu prospețimea lor regăsită.

Să găsească drumul spre dezvedere. Abia asta ar fi făcut din Cesare Scacchi cel mai căutat doctor de ochi din Umbria. Sau din toată cizma înfiptă în mare. Sau din cizmă și Anglia la un loc. Sau, mai știi?, de pe întreg pământul ăsta unde necazul și bucuria trăiau ca doi frați vitregi.” (p.244)

Cesare tocmai fusese supus unei probe de… rezistență! Fusese dus să asiste la reprezentația… teatrală a unei execuții, pentru a se constata, era să scriu, evident, a se vedea, poate repet, cât sânge rece curge prin mâinile sale, care ar fi trebuit să nu transpire, să nu tremure, mai ales să nu tremure deoarece peste două zile ar fi trebuit să efectueze menționata operație de cataractă!

Destinul, ca să fim dramatici și noi, l-a supus și el pe Radu Paraschivescu unei noi probe de scriere… istorică! Trimis de Herakles pe plaiuri mioritice pentru a lua notițe despre starea grajdurilor mentale și de exprimare (ale unui Augias valah, monarh devenit un fel de zeu fără de mitologie), pe lângă traduceri și comentarii despre fotbalitatea lui Noica, spre fericirea fanilor romanelor sale „istorice”, mai găsește răgaz să finalizeze, iată, câte o poveste, care începe nu cu „A fost odată…” cu o „Lămurire” (semnată, sic, „R.P.”) care, spre final, „lămurește” și „problema” sau „ipoteza” „romanului istoric”:

„Romanul pe care-l veți citi se sprijină, nimic mai firesc, pe un cadru istoric. Am procedat ca în Fluturele negru, Cu inima smulsă din piept și Astăzi este mâinele de care te-ai temut ieri. Nu sunt însă, din punctul meu de vedere, romane istorice, deși oricine le poate lipi ce etichetă vrea. Pe schelăria faptelor reale am înălțat și aici o construcție cu o doză consistentă de scorneală. Asta înseamnă întâmplări și personaje care nu au existat aievea și care trăiesc în Acul de aur și ochii Glorianei alături de oameni a căror existență pe pământ poate fi identificată cu eforturi mai mici sau mai mari.” (p.10)

Pe coperta IV se scrie că este vorba de „un roman de aventuri și un posibil argument în sprijinul ideii că istoria constă într-o suită de versiuni.” „Aventuri” ale spiritului omenesc, mai degrabă, deși te poți gândi și la un Paul Féval, Zévaco, Dumas, dar cert este că nu te poți opri doar la aventura de dragul aventurilor: poate mai corect ar fi să vorbim de aventuri de idei privind realizarea unui roman care să aibă ca fundal o anumită epocă, cu anumite mentalități… Este vorba și de magie, iar aici magicianul nu a greșit: cititorul este extras din prezent, are iluzia perfectă că este contemporan cu oamenii sfârșitului de secol XVI, indiferent dacă sunt în Umbria, Roma ori Londra, dacă sunt măcelari, cardinali, papi, Rosencrantz și Guildenstern (pardon, în roman este vorba de Drummond și Fotheringay, trimișii englezi care îl aduc pe Cesare în Anglia, fiindu-i ghizi acolo, de la teatru propriu-zis până la menționatele spânzurători, descrise cu satisfacția secretă, zicem și noi, cu care cronicarul ar fi urmărit execuția corectă din punct de vedere politic, în epocă, a unor demnitari contemporani nouă!), Gloriana, adică Regina Elisabeth Întâia (strâmbându-ne și noi cu gândul la pielea de curcan sau de gâscă a gâtului monarhului - imaginați-vă că protocolul ar presupune sărutarea gâtului, nu a mâinii/mănușii!), niște asasini, niște femei frumoase, niște pictori, un călău cam dandy și cu ochi de mort, dar și cu un nepot care are un anume rol, primii jucători de tenis, iar nu de jeu de paume…

Apropo de Drummond, călăul care a decapitat-o pe mama reginei, tenis, că așa-i în tenis (apropo și de ritm, și de construcția cărții, în trei părți, parcă asiști la un o finală de grand slam, finală feminină, e clar, cu seturi echilibrate, ajunse la tie-breakuri, pardon, al doilea set este mai puțin echilibrat, poate pentru că acolo este povestea călăului!), pe lângă firul principal, sunt inserate, ca niște povestiri în povestire - pe copertă este detaliu din tabloul „Elisabeth I Rainbow Portret”, tablou după tablou, Healy după Geeraerts the Younger - alte „aventuri”, Gordon Drummond dovedindu-se a fi Guillaume Duchesne, nepotul călăului Jean Rombaud, călău care încercase să obțină niște avantaje de pe urma unor mingi de tenis făcute din părul lui Anne Boleyn… Fiind în vremurile Pandemiei, parcă nu putea să lipsească, decameronic, și o poveste despre ciumă!

Ce mai la Roma sau la Londra, după o inimă smulsă și niște ochi scoși, oare ce mai poate urma?

Citit 1062 ori Ultima modificare Vineri, 04 Februarie 2022 03:10

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.