* Locul ultimei rugăciuni *
Revenim în Grădina Ghetsimani, acolo unde Mântuitorul nostru Iisus Hristos şi-a petrecut multe momente de bucurie, alături de ucenicii Săi, dar şi de maximă întristare, de pătimire, dacă avem în vedere numele unei biserici, cunoscută drept Biserica Tuturor Naţiunilor sau Biserica Pătimirii (Agoniei) lui Iisus Hristos.
Acest sfânt locaş a fost ridicat pe locul unde Mântuitorul a ridicat de la pământ la Cer ultima rugăciune.
Actuala Biserică a Tuturor Naţiunilor, unde poposim astăzi, este ridicată pe locul unei vechi „basilici” despre care face pomenire şi pelerina Egeria, încă din secolul al IV-lea, după o călătorie la locurile sfinte.
Acest spaţiu are rezonanţă şi în Sfintele Evanghelii, iar noi ne vom opri asupra relatărilor evanghelice pentru a întări ideea că ce am primit de la Sfinţii Evanghelişti, de la Sfinţii Părinţi se bazează pe revelaţia divină şi nu pe născocirile minţii omeneşti.
Biserica Tuturor Naţiunilor din Ierusalim, situată pe Muntele „Eleonului” (al Măslinilor), aminteşte de ultima rugăciune a Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi de întristarea Sa pentru slăbiciunile omeneşti…
Vom insista mai întâi pe mărturia unui martor direct al propovăduirii, pătimirii, Învierii şi Înălţării la cer a Mântuitorului nostru Iisus Hristos - Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei - care ne relatează (în capitolul 26, 36-39) că după Cina cea de Taină, Mântuitorul S-a retras în Grădina Ghetsimani (care se traduce prin „teasc de măsline”) ca să Se roage.
Evanghelistul Matei ne relatează că Mântuitorul, după Cina cea de Taină, a mers cu ucenicii Săi - „Petru şi cei doi fii ai lui Zevedeu”, Iacov şi Ioan - într-un loc numit Ghetsimani, zicându-le: „Şedeţi aici până ce Mă voi duce acolo ca să Mă rog.
Şi luând cu Sine pe Petru şi pe cei doi fii ai lui Zevedeu, a prins a Se întrista şi a Se mâhni. Atunci le-a zis: <<Întristat de moarte este sufletul Meu. Rămâneţi aici şi privegheaţi împreună cu Mine>>…”
Mai întâi, Evanghelistul ne arată că Însuşi Fiul lui Dumnezeu, fiind şi Om, avea nevoie de pace şi de linişte şi pentru aceasta, adeseori, mergea în locuri retrase să Se roage.
Fiul Omului face acest fapt şi după Cina cea de Taină, fiind însoţit de trei ucenici care Îl priviseră pe Mântuitor în slava Sa pe Muntele Tabor, la Schimbarea la Faţă (Matei 17, 1-8).
Referitor la acest aspect, al prezenţei ucenicilor, Sfântul Ioan Gură de Aur ne învaţă că Mântuitorul nu a luat toţi ucenicii cu El, „ca să nu-şi piardă curajul”. Ba chiar şi pe aceştia, „privitorii slavei Lui”, i-a lăsat departe de El”. I-a lăsat ca să se roage, însă Mântuitorul îi găseşte adormiţi...
Pe ucenicul Petru chiar îl mustră, Iisus Hristos dorind să-i arate prin aceasta că - deşi, Petru îi promisese că va muri împreună cu Mântuitorul - acesta nu a rezistat să se roage cât de puţin: „Chiar de-ar fi să mor împreună cu Tine, eu nu mă voi lepăda de Tine” (Matei 26, 35), promite Petru.
Numai că nici Petru, nici ceilalţi ucenici nu au fost în stare să privegheze împreună cu Fiul lui Dumnezeu „măcar un ceas” (Matei 26, 40). Ucenicii au fost biruiţi de somnul neputinţelor omeneşti. Căci „duhul este osârduitor, iar trupul neputincios”, ne relatează Evanghelistul Matei (26, 36-41).
Rugăciunea Mântuitorului de dinaintea vânzării din Grădina Ghetsimani de către Iuda este una intensă, nu este ”făţărnicie”. Din această pricină, „în luptă cu moartea”, Mântuitorul S-a rugat mai intens, iar „sudoarea Lui S-a făcut ca nişte picături de sânge ce cădeau pe pământ”, completează Sfântul Evanghelist Luca (22, 43), ucenicul Sfântului Apostol Pavel.
Ambii evanghelişti Matei şi Luca ne informează că în aceste împrejurări, Mântuitorul L-a rugat pe Tatăl Ceresc… „Părintele Meu, de nu-i cu putinţă să treacă pe-alături de Mine acest pahar, ca să nu-l beau, facă-Se voia Ta!... Şi venind iarăşi, i-a aflat dormind…” Mântuitorul i-a găsit dormind şi a doua oară, şi a treia oară, semn al faptului că El a fost în trup aici, pe pământ.
Şi Fiul lui Dumnezeu S-a rugat intens, nu cu „făţărnicie”, nu cu superficialitate. Sudoarea Sa era precum „picăturile de sânge”, iar îndemnul Lui, „rugaţi-vă neîncetat!” - străbate veacurile.
Şi starea de rugăciune care domneşte în Biserica Tuturor Naţiunilor din Grădina Ghetsimani a Ierusalimului ne întoarce pe calea credinţei.
Ne întăreşte ideea că şi noi, urmaşii lui Hristos, trebuie să adoptăm în viaţa noastră „virtutea şi înţelepciunea”; că trebuie să facem voia lui Dumnezeu, nu voia oamenilor, să facem voia lui nu doar cu vorbe deşarte, ci cu fapte bune şi dătătoare de speranţă.
Piatra pe care S-a rugat Mântuitorul - îmbinare de stiluri arhitectonice
Biserica Tuturor Naţiunilor (sau a Agoniei) - locul de pelerinaj spiritual de astăzi - a fost ridicată între anii 1919 şi 1924, după un proiect al arhitectului Antonio Barluzzi.
Este situată „dincolo de pârâul Cedrilor”, în Grădina Ghetsimani, grădină unde Fiul lui Dumnezeu Se retrăgea adeseori ca să Se roage. Biserica Tuturor Naţiunilor a fost ridicată de călugării franciscani în 1924, pe un loc vechi pe care îl menţiona pelerina Egeria în cel de-al IV-lea veac.
Este locul despre care se ştie că a fost recunoscut ca locul unde Iisus Hristos S-a rugat înainte de calvar, înainte de trădarea Sa de către Iuda.
Pe acest loc, în veacul al IV-lea, în vremea domniei împăratului Teodosie cel Mare (378-395) a fost ridicată „basilica” creştină despre care pelerina Egeria reţinea în consemnările sale ca fiind o „frumoasă” basilică.
Astăzi, în Biserica Tuturor Naţiunilor (sau Biserica Agoniei) se mai văd ceva mozaicuri din vechea bazilică de veac IV despre care se ştie că a căzut la un cutremur; apoi a fost zidită de Cruciaţi, iar ocupaţiile arabe i-au determinat pe cruciaţi să o părăsească.
Actualul Sfânt locaş este al călugărilor franciscani, fiind un proiect bisericesc realizat de mai multe naţiuni, biserica fiind sfinţită în 1924. Are arborate douăsprezece steaguri ale naţiunilor ce au participat la zidirea bisericii. Sfântul locaş îmbină elemente ale mai multor stiluri arhitecturale.
Pelerinul care intră în această biserică este surprins de întunericul care domneşte aici şi care ne trimite la starea de negru păcat care îl stăpânea pe Iuda şi pe complicii lui înainte de vânzarea Mântuitorului. Abia în jurul Sfântului Altar, unde arde candela, abia acolo se întrezăreşte o undă de lumină.
Biserica Tuturor Naţiunilor este de dimensiunile unei catedrale impunătoare, după stilul romanic.
Are şase coloane monolite şi douăsprezece cupole, fiecare cupolă îmbrăcând stilul arhitectural al ţării care a susţinut lucrarea. Sfântul Altar însă este marcat de piatra pe care a stat şi S-a rugat Mântuitorul înainte de a fi vândut de Iuda Iscarioteanul.
Cupola de deasupra Altarului este realizată după stilul romano-catolic şi are reprezentată din fier forjat corola de spini a Mântuitorului. În jurul acestui Altar ne-am rugat şi noi, pelerinii români, asemenea multor alţi pelerini care vin şi se reculeg şi-L caută pe Dumnezeu în acest loc plin de sfinţenie din Grădina Ghetsimani.
Noi, cu permisiunea preotului responsabil al acestei biserici, am avut chiar posibilitatea să intrăm pe rând, să ne rugăm şi să ne închinăm pe locul - piatra - sfinţit de Însuşi Mântuitorul nostru Iisus Hristos.
Au fost momente unice de o încărcătură aparte care ne-au readus pe toţi la Izvorul Care este Însuşi Hristos.
