Câştigătoarea Concursului de Eseuri „Hristos împărtăşit copiilor şi tinerilor” este eleva Cristina Lazăr, acum în clasa a XII-D, profil matematică-informatică, la Colegiul Naţional „M. Kogălniceanu” din Galaţi, căreia i-am publicat eseul săptămâna trecută.
A venit la ziar, plăcut surprinsă că eseul ei a fost apreciat de juriul concursului, dar şi mai bucuroasă că a trecut în clasa a XII-a cu bine. La şcoală, Cristina Lazăr (FOTO 1, dreapta) nu se numără printre liceenii premianţi, este însă „prima după menţiuni”, cu media 9,20, şi îşi reproşează faptul că putea mai mult şi nu a muncit suficient.
Deşi este la o clasă cu profil real, Cristina ne-a spus că preocuparea ei pentru scris nu e o premieră, că a mai avut două-trei materiale publicate în revista „Sui generis” - periodic de cultură şi educaţie a colegiului - fapt care i-a folosit.
„Am fost determinată să particip la concursul organizat de „Viaţa liberă” de colega şi prietena mea Cristina Diana Dimoftie, dar şi de profesoara mea de religie, domnişoara Viorica Dumitrache.”
Eseul Cristinei Lazăr a scos în evidenţă frumuseţea cuvântului din Cuvânt, printr-o bună stăpânire a mijloacelor de expresie jurnalistică, alături de însuşirea învăţăturii de credinţă ortodoxă.
Am întrebat-o cu ce gând s-a înscris în concurs şi ce a avut în vedere cu sintagma „măştile de sticlă”?...
„Gândul meu a fost de a schimba ceva, pornind de la realitatea din jurul meu, a mărturisit Cristina. Prin măştile de sticlă am avut în vedere atitudinea de falsitate şi de indiferenţă a celor din jurul nostru la neputinţa, la durerea aproapelui”.
„Eseul meu a fost un strigăt pentru trezirea la realitate a celor din jur şi mă bucur că ˝Viaţa liberă˝ mi-a dat această şansă. Şi dacă am reuşit să schimb măcar o persoană, să redirecţionez cuiva un gând rău într-unul bun, mă bucur”.
„Pentru că am reuşit să atrag atenţia juriului, nu pot decât să-I mulţumesc lui Dumnezeu. Ştie El ce face...”
Cristina Lazăr locuieşte în Parohia „Sfântul Atanasie cel Mare” din Galaţi, dar se roagă la Biserica „Sfântul Apostol Andrei”. „Nu merg la rugăciune atât cât ar trebui, fiindcă programul la şcoală este destul de încărcat.
Sunt însă recunoscătoare domnişoarei profesoare Viorica Dumitrache pentru îndrumări şi mă bucur că mama mea a ştiut să-mi îndrepte paşii încă de mică spre Biserică...”
Le dorim Cristinei Lazăr şi colegilor ei sănătate şi vacanţă plăcută! O îndemnăm pe tânăra noastră câştigătoare să scrie şi pentru rubrica pe care dorim să o întreţinem din cuvântul şi gândul curat şi frumos al tinerilor şi copiilor noştri, în pagina de Credinţă.
În ideea că noi - oamenii – „trestii gânditoare”, cum spune Pascal - „nu avem un fond rău” şi că revenind şi regăsindu-ne în Duh în Biserica Mamă, avem şansa de a ajunge la asemănarea cu El, cu Fiul lui Dumnezeu.
Îi mulţumim în mod special domnişoarei Viorica Dumitrache, profesoară de religie la CNMK, pe care în ziua concursului am găsit-o în spital. Îi dorim sănătate! Se cuvine să spunem că are copii foarte buni, pentru care merită toată stima.
„Angel Darck” s-a luminat! - Cristina Diana Dimoftie a semnat cu pseudonim
La redacţie am cunoscut-o şi pe una dintre tinerele care a participat la concurs semnându-şi eseul cu pseudonimul „Angel Darck” - „Înger Întunecat!”.
Uimirea noastră a fost şi mai mare, fiindcă e vorba de prietena Cristinei Lazăr, pe nume Cristina Diana Dimoftie (FOTO 1, stânga), care deşi a însoţit-o la redacţie, nu a scos un cuvânt până s-a ridicat să plece!...
Dovedindu-ne astfel un exerciţiu de răbdare pe care nu l-am intuit în eseul său, unde scrisul reflectă mai degrabă un tânăr supărat pe viaţă şi nicicum o tânără domnişoară, frumoasă, deşteaptă şi deloc preocupată de... băieţi, „fiindcă dau bătăi de cap!”.
De ce a semnat „Angel Darck”? „Este ID-ul meu de când eram copil, ne-a spus Cristina, zâmbitoare. Trebuia să-l schimb şi sper să fac acest lucru într-o bună zi”.
Cristina Diana doar ce a împlinit 18 ani şi este elevă în clasa a XII-a D, tot la CNMK, unde a terminat cu media 9,11. La concurs a participat determinată de colega ei, Cristina Lazăr, iar juriul i-a atribuit o menţiune şi rugămintea să mai scrie şi să meargă şi la biserică!
„Eu sunt în Parohia Sfântul Mucenic Antim şi merg cam... răruţ cu mama, doar ca să ne închinăm. Nu-i cer nimicuri lui Dumnezeu, ci fericire, putere de muncă şi liniştea spirituală pe care nu prea o am”, recunoaşte Cristina Diana.
Ca mulţi dintre tinerii noştri, Cristina Diana este uşor supărată pe tot „ce trebuie luat aşa cum este”, motiv pentru care am contrazis-o, îndemnându-o să citească măcar puţin din vieţile Sfântului Aspostol Toma, Sfântului Apostol Pavel, Sfântului Ciprian al Catarginei şi chiar a Fericitului Augustin (Sfânt în Biserica Romano-Catolică), trei Sfinţi şi un Fericit din Biserica noastră Mamă ce L-au cunoscut pe Dumnezeu negându-L!
Cristina Diana ne-a promis că aşa va face şi că în ciuda aparenţelor - a faptului că nu concepe „să ocolească adevărul gol-goluţ chiar dacă pierde” - nu are probleme cu disciplina. Ba chiar îşi doreşte să urmeze o carieră militară, nu oriunde, ci la Serviciul Român de Informaţii.
„Dacă nu voi reuşi, mă voi îndrepta către Aviaţie, fiindcă doresc să devin însoţitoare de bord!”. Îndrăzneţ ideal, frumos gând şi deloc nerealizabil dacă îl iei alături şi pe Dumnezeu.
Diana Cristina este un copil pe care şi l-ar dori mulţi părinţi, fiindcă e de preferat să ai un copil care să-ţi spună ce-l doare, ce-l preocupă, decât unul care să te pună în faţa faptului împlinit cu fel de fel de probleme.
